Guvernul devine oficial o mafie. România violată a treia oară

Devine tot mai evident că prăpastia între cei ce îşi spun "aleşi de popor" şi România este tot mai mare şi că Puterea lucrează în interesul unor grupuri criminale, nu al cetăţenilor.
Adrian Sturdza
01.02.2017

alte articole

Protest spontan la Guvern după adoptarea, pe şest, a ordonanţelor elefant (Epoch Times)
Adrian Sturdza
01.02.2017

Prin adoptarea, de către Grindeanu, a ordonanţei care legiferează ilegalitatea, se întâmplă mai multe lucruri în România – toate grave.

Primul, şi poate cel mai important – este acela că guvernul a devenit, oficial, o mafie organizată care lucrează în interesul criminalilor şi pentru ei. A arătat că este o mafie atât în fond – prin aruncarea conştientă şi premeditată la coş a Justiţiei – cât şi ca formă – prin adoptarea lor noaptea, în ceas de taină, în ciuda protestelor străzii, încălcând procesul firesc.

Partea bună a acestui lucru este că guvernul nu se mai poate ascunde după vorbe meşteşugite. Este pe faţă şi oficial. Oricine îl sprijină, sprijină criminalitatea şi ar trebui să fie conştient de asta, deoarece există întotdeauna consecinţe pentru acţiunile noastre.

Al doilea este că s-a dat oficial liber la infracţiuni în masă. Punctul ăsta nu prea are vreo parte bună.

Subminarea Justiţiei nu este ceva cu care să te poţi juca. Justiţia este strâns legată de viitorul nostru – ca persoane şi ca grup (mă feresc să folosesc cuvântul “naţie”). Nu e un moft. Este mecanismul care asigură ordinea – în lipsa conştiinţei înalte. Îl elimini? Arunci în aer ordinea şi societatea riscă să devină zoologie.

Astfel că anularea Justiţiei aduce societatea într-un punct singular. Fără reguli totul este permis. Ajungem la un nivel mai coborât decât cel al animalelor - care au şi ele reguli.

Când un guvern face acest lucru este chiar mai împotriva naturii. Contractul social al unui guvern cere, printre altele, asigurarea Justiţiei, pentru a stăvili crima, pe baza unui set de reguli care, în cazul României, este fondat pe codul moral creştin. Atunci când, oficial, regulile devin arbitrare sau impunerea devine aleatoare, totul se năruie.

Anularea acestui contract echivalează cu aruncarea României înapoi în epoca tribală, pre-creştină, dinaintea civilizaţiei.

Odată cu adoptarea ordonanţelor, guvernul României şi-a anulat orice motiv pentru existenţă.

******

Subminarea făţişă a Justiţiei, în istoria modernă, a avut loc atunci când comuniştii au fost instalaţi la putere, prin lovitură de stat. S-a lăsat cu furt de proprietate – sub acoperişul “naţionalizărilor”, furtului de pământ, case etc., terorism de stat şi crime în masă. Parte din toată nebunia au fost şi aministiile acordate din când în când de liderii comunişti, preocupaţi mereu de menţinerea unui nivel minim de crimă pe străzile României.

A doua oară s-a petrecut la confiscarea Revoluţiei şi Mineriadei. Violatorul de atunci era urmaşul violatorului de dinainte. Crima se moşteneşte, în politică.

La acel moment, sufletul nostru era deja malformat de grozăviile prin care alesesem să supravieţuim. Dar la nivel personal, odată cu al doilea viol s-a produs pierderea speranţei. Motiv pentru care, poate, un segment important de oameni au devenit ne-oameni – căci fără speranţă şi direcţie oamenii o iau razna.

Consecinţele celui de-al doilea viol al României, pe termen lung, pentru noi ca ţară, au fost invadarea societăţii şi a conducerii de către grupuri criminale organizate, scoaterea din nou a României din Europa (de care aparţinem inclusiv fiziologic) şi pierderea unei generaţii care a luat calea exilului economic. Întârzierile produse bunăstării noastre? Cel puţin 30 de ani, poate mult mai mult.

În trecut, banda criminală încerca menţinerea aparenţei unei legalităţi - deşi era o minciună.

Acum, a treia oară, a devenit evident: la cârma României nu se află un guvern, ci un grup criminal organizat, care asigură continuitatea hoţiei şi apără criminalii. Mănuşile au fost date jos, indiferent cât de mult încearcă oficialii să arunce cu praf în ochi.

******

Noi, românii, am fost învăţaţi să trăim alături de criminalii noştri, ca sclavi ai lor. Am fost dresaţi să nu ne mai respectăm pe noi înşine, şi ni s-a inoculat ideea că singurul mod de supravieţuire, la noi acasă, este să devenim la rândul nostru criminali, hoţi, delatori etc. Putem pleca, dacă vrem să ne schimbăm soarta. Însă casa noastră rămânea - a rămas - controlată de Întuneric.

Deoarece am acceptat să trăim în aceşti termeni, sufletul nostru a suferit enorm. Am devenit retraşi, oportunişti, dedublaţi, agresivi - pentru că ne apasă sclavia. Am devenit părtaşi. Am devenit stockholmizaţi, victime care îşi adoră torţionarul.

Azi Întunericul a devenit oficial. Suntem conduşi, pe faţă, de grupuri criminale organizate. Gândiţi-vă la grozăvia asta timp de 30 de secunde.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor