"România plagiatorilor". Ministrul Educaţiei, acuzat de Platforma lui Cioloş că a făcut prăpăd la CNATDCU

Ministrul Educaţiei a schimbat din temelii structura Consiliului General al CNATDCU, într-un mod nejustificat, lipsit de transparenţă.
Andrei Pricopie
14.06.2017

alte articole

Pavel Năstase (Mihut Savu / Epoch Times)
Andrei Pricopie
14.06.2017

Platforma România 100 atrage atenţia opiniei publice că, fără o consultare sau evaluare prealabile, actualul ministru al Educaţiei i-a demis în bloc pe toţi cei trei vicepreşedinţi ai Consiliului General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), reiese dintr-un comunicat de presă remis, miercuri, de organizaţia condusă de fostul premier Dacian Cioloş.

"Printr-un ordin publicat luni în Monitorul Oficial, Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a schimbat din temelii structura Consiliului General al CNATDCU, respectiv structura şi conducerile unor comisii de specialitate. Ministrul a înlocuit aproape o treime din Consiliul General, scoţând din joc experţi recunoscuţi în mediul academic pentru lupta lor împotriva plagiatului şi a imposturii. Ministrul Pavel Năstase a şi suplimentat structura consiliului General, nominalizând 8 membri noi", se arată în comunicatul citat.

În acelaşi timp, una dintre cele mai importante comisii, cea de Ştiinţe Juridice, are din această săptămână un nou preşedinte, profesorul Viorel Roş de la Universitatea Nicolae Titulescu.

"Ministrul Năstase a decis să îl înlocuiască pe Mircea Bob, profesor la Universitatea "Babeş Bolyai" din Cluj-Napoca, cel care a condus comisia care a confirmat plagiatele lui Victor Ponta sau Gabriel Oprea. Schimbarea preşedintelui comisiei de Matematică a produs revolta membrilor comisiei care şi-au dat demisia în bloc. În urma modificărilor operate în componenţa CNATDCU, academicianul Marius Andruh şi-a înaintat demisia din funcţia de preşedinte", a mai transmis Platforma România 100.

Dacian Cioloş şi echipa sa au amintit că, în 2016, după ani de zile fără o comisie independentă de analiză a doctoratelor cu suspiciuni de plagiat, a fost revizuit cadrul legislativ şi procedural, iar CNTADCU a fost operaţionalizat. Selecţia cercetătorilor care fac parte din comisiile specializate de analiză a tezelor cu suspiciuni de plagiat s-a făcut transparent şi s-au dat verdicte finale pe tezele de doctorat plagiate ale unor persoane publice.

Ce efecte va avea decizia ministrului Pavel Năstase?

"Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare este instituţia care elaborează şi aprobă criteriile pentru cei care doresc să devină conferenţiari şi profesori universitari, adică resursa umană din toate universităţile româneşti. Tot CNATDCU aprobă comisiile şi avizează procesul de acordare a titlurilor de doctor. Şi, la fel de important, asigură controlul lucrărilor de doctorat, evaluând inclusiv sesizările de plagiat. Cu alte cuvinte, CNATDCU este instituţia cheie care asigură respectarea standardelor de calitate atât în ceea ce priveşte resursa umană din universităţi, cât şi respectarea normelor etice în cercetarea academică.

Anul 2016 a reprezentat un an de cotitură pentru învăţământul superior românesc şi pentru lupta împotriva imposturii academice. CNATDCU a fost numit în iunie 2016, în urma unui proces laborios şi transparent de selecţie, care a presupus nu doar depunerea candidaturilor din partea profesorilor şi a cercetătorilor din ţară şi străinătate, dar şi constituirea unor comisii de selecţie care să asigure imparţialitatea procesului. Ulterior, CNATDCU s-a pronunţat asupra sesizărilor de plagiat sonore, proces care a reprezentat un pas esenţial în asanarea învăţământului superior românesc.

Platforma România 100 consideră decizia ministrului Pavel Năstase nejustificată, lipsită de transparenţă şi menită să pună sub semnul întrebării întreaga activitate a CNATDCU. Atragem atenţia că decizia poate avea efecte ireversibile asupra mediului universitar românesc, punând în pericol toate eforturile de recredibilizare a cercetării academice şi, implicit, de creştere a calităţii educaţiei universitare.

Platforma România 100 solicită abrogarea ordinului şi cooptarea în cadrul consiliului a unor membri care se bucură de recunoaştere academică şi integritate morală, criterii care au stat la baza selecţiei CNATDCU din 2016."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor