Roma este aproape de colapsul financiar
alte articole
Guvernul Italiei a hotărât miercuri, cu implicarea opoziţiei, să retragă un decret care ar fi ajutat oraşul să rezolve deficitul financiar în valoare de 816 milioane de euro al Romei. Măsura ar putea aduce oraşul în pragul falimentului, notează Wall Street Journal.
Decretul a fost retras de premierul Matteo Renzi chiar în prima zi la guvernare.
Revenirea economică a oraşului ar necesita astfel reduceri foarte aspre care ar afecta direct populaţia – precum tăierea serviciilor publice, creşterea taxelor sau amânarea plăţilor către furnizori – ceea ar aduce timp administraţiei să găsească noi modalităţi de acoperire a deficitului bugetar.
Dacă oraşul nu va primi un ajutor pentru revitalizarea economie, actualul primar, Iganzio Marino, a anunţat că îşi va da demisia, iar oraşul va fi plasat sub controlul unui administrator special, care ar avea ca scop vanzarea activelor, precum companiile de utilităţi. Ca soluţie temporară, unii politicienii au sugerat vânzarea companiei de electricitate, ACEA, care aduce aproximativ 1,2 milioane de euro oraşului.
Conform planului principal al primarului, Roma ar avea nevoie de un transfer de 485 de milioane de euro de la guvernul central pentru a compensa costurile suplimentare survenite în calitate de centru major turistic, capitală a statului şi scaun al Vaticanului.
”Roma este unică comparativ cu celelalte oraşe” şi merită suportul statului, a precizat Marino.
„Este timpul să renunţăm la trucurile contabile şi să declarăm falimentul Romei", a declarat Guido Guidesi, unul din parlamentarii care s-au opus retragerii decretului de ajutorare a capitalei italiene.