Resurse în schimbul a nimic: Cum a fost şantajată Ucraina la München şi de ce a eşuat acordul cu SUA

În fiecare an, la mijlocul lunii februarie, politicieni, diplomaţi şi lideri militari se reunesc în capitala Bavariei pentru Conferinţa de securitate de la München (MSC). Deşi este cel mai prestigios forum de securitate din lume, au existat doar două ocazii în ultimele decenii când discursurile de la München au influenţat cursul evenimentelor din întreaga lume, scrie Serhiy Sydorenko via Europenskaia Pravda.

Prima a avut loc în 2007. Atunci, Putin a anunţat că începe să rupă ordinea mondială stabilită (aşa cum a numit-o el la acea vreme, „unipolară”) şi că intenţionează să readucă statele est-europene sub controlul Moscovei. La acea vreme, puţini oameni au luat în serios discursul său, dar acum este considerat începutul unei noi ere care a dus în cele din urmă la un război la scară largă.

Al doilea astfel de discurs istoric a fost cel al vicepreşedintelui SUA la München 2025, în care J.D. Vance a anunţat sfârşitul alianţei valorilor dintre Statele Unite şi Europa şi s-a alăturat politicii europene de partea forţelor de extremă dreapta. Spre deosebire de ameninţările lui Putin de acum 18 ani, Vance a fost luat foarte în serios.

În timp ce Europa îşi revenea din şoc şi discuta cererile inacceptabile ale lui Vance, americanii i-au dat un ultimatum lui Volodimir Zelenski.

Contrar regulilor relaţiilor internaţionale civilizate, Washingtonul a cerut Ucrainei să semneze un acord privind distribuirea resurselor subsolului ucrainean - fără alte revizuiri, chiar acum - chiar dacă se ştia dinainte că formularea propusă era inacceptabilă pentru Ucraina. În plus, în timpul elaborării documentului, elementele inacceptabile au devenit din ce în ce mai numeroase şi, în acelaşi timp, presiunea din partea americană a crescut.

Astfel, calculul americanilor conform căruia, în contextul dificultăţilor de securitate şi având în vedere apropierea negocierilor de pace, Kievul ar fi de acord cu orice condiţii nu a funcţionat.

După aceea, s-a întâmplat ceva şi mai neaşteptat.

„Regimul de presiune maximă” a fost oprit la un moment dat, iar dialogul a continuat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În plus, semnalele privind negocierile cu Rusia care au venit din partea SUA s-au dovedit a fi mai degrabă pozitive.

În plus, Ucraina poate beneficia indirect de ruperea relaţiilor cu Europa anunţată la München. Discursul lui J.D. Vance a devenit un semnal de alarmă, care a „trezit” chiar şi capitalele europene care au preferat până acum să nu observe ameninţarea la adresa continentului. Aşadar, există toate motivele să ne bazăm pe veşti pozitive din partea colegilor europeni.

„Am sosit într-o dispoziţie pesimistă, având în vedere tot ceea ce s-a spus înainte. Pe baza rezultatelor negocierilor, pot spune cu siguranţă că optimismul în evaluarea situaţiei a crescut”, - această declaraţie a unuia dintre participanţii la delegaţia ucraineană reflectă cel mai bine rezultatul negocierilor dramatice de la München.

Despre cum a rezistat Ucraina presiunii şi ce se va întâmpla în continuare - în articolul din „Adevărul European”.

Şantajul lumii

Vineri seara au apărut în presa americană informaţii despre cererile SUA adresate Ucrainei la München, care la început păreau un nonsens absolut.

Era vorba despre solicitarea părţii americane ca Zelenski să semneze imediat un document strategic privind distribuirea resurselor subsolului, al cărui proiect a fost văzut pentru prima dată la Kiev cu doar două zile înainte, miercuri. Cu toate acestea, în relaţiile internaţionale, o astfel de viteză de acord asupra acordurilor este nerealistă, iar din moment ce vorbim despre acorduri economice, interguvernamentale, acest lucru este imposibil chiar şi în teorie.

Mai mult decât atât, chiar înainte de călătoria sa în Germania, Volodimir Zelenski a declarat că aceasta a fost o versiune preliminară a acordului şi că, la München, intenţiona să ofere americanilor contrapropuneri - dar nu să semneze documentul.

Dar pentru echipa noului preşedinte american, „imposibilul” nu există. Kievul oficial s-a convins recent de acest lucru.

Vineri dimineaţă, în centrul oraşului München - în clădirea care a servit drept reşedinţă temporară a vicepreşedintelui american J.D. Vance - erau programate discuţiile sale cu preşedintele Zelenski şi delegaţia ucraineană.

Totul era pregătit pentru întâlnire. Vance a sosit; oficialii ucraineni au început să se adune la punctul de control; securitatea americană a început chiar să permită accesul jurnaliştilor ucraineni - până când, brusc, toată lumea din clădire a fost informată că întâlnirea a fost amânată pe termen nedeterminat. Comentariul părţii ucrainene cu privire la motivele amânării nu a făcut decât să deruteze pe toată lumea: Lui Zelenski i s-a explicat că SUA „are nevoie de timp pentru a lucra cu proiectul finalizat al memorandumului de parteneriat (privind dezvoltarea în comun a resurselor subsolului), pe care Ucraina l-a predat americanilor”.

Jurnaliştii încercau să înţeleagă ce se întâmplă şi dacă întârzierea era legată de defectarea avionului secretarului de stat Marco Rubio în drum spre München.

Detaliile acestor evenimente au fost ulterior restabilite de „European Pravda” din surse ucrainene şi americane, ale căror explicaţii au coincis în privinţa faptelor, dar au diferit în evaluare.

Declaraţiile americanilor potrivit cărora se aşteaptă ca Zelenski să semneze documentul la München au fost percepute iniţial la Kiev ca o figură de stil - ca şi cum ar fi spus „vrem să semneze cât mai curând posibil”. Cu toate acestea, s-a dovedit că americanii vorbeau serios. Aşa că, la München, au pus o condiţie Ucrainei: dacă vreţi să vă întâlniţi cu Vance şi să negociaţi cu el liniile generale ale păcii - semnaţi documentul. Chiar acum.

El a spus: „Nu anulăm întâlnirea Zelenski-Vance pentru moment, dar o amânăm pentru seară. Aveţi şapte ore pentru a conveni asupra unor schimbări. Dacă nu, atunci nu”.

În plus, în realitate, Statele Unite nu erau pregătite să schimbe condiţiile, potrivit interlocutorilor „PE”. Potrivit uneia dintre surse, după ce Ucraina, în căutarea unui compromis, a predat americanilor o versiune revizuită a acordului, aceştia au răspuns anulând toate amendamentele-cheie şi, în esenţă, punând Ucraina în faţa condiţiei - ori semnezi ce am dat noi, ori nimic. Şi nu va exista nicio întâlnire cu Vance. Pentru că o întâlnire este posibilă doar „la pachet” cu o semnare.

Şi având în vedere că Trump îşi arătase deja disponibilitatea de a negocia cu ruşii fără a coordona paşii cu Ucraina - atunci când l-a sunat pe Putin - acest şantaj nu putea fi perceput altfel decât în legătură cu negocierile de pace... Cu toate acestea, această strategie nu a funcţionat. Zelenski a refuzat să semneze documentul de la München în forma în care Casa Albă a insistat.

După aceea, delegaţia ucraineană a avut o altă surpriză.

Duritatea negociatorilor americani, la limita grosolăniei, a dispărut ca prin farmec şi, în schimb, a apărut o atitudine constructivă. Negocierile cu Vance au avut loc fără semnare şi au trecut fără consecinţe negative.

Iar ucrainenii au aflat care este stilul de negociere al noului guvern american.

Underground-ul unchiului Sam

„European Pravda” nu are la dispoziţie textul integral al documentului, dar liniile sale generale sunt cunoscute.

Informaţia potrivit căreia se vorbeşte despre distribuirea profiturilor din utilizarea subsolului în proporţie de 50/50 între partea ucraineană şi cea americană este corectă, confirmă toţi interlocutorii „EP”.

Cu toate acestea, dacă din partea ucraineană este vorba despre subsolul de stat, care este proprietatea întregului popor, atunci din partea americană investitorii privaţi s-au alăturat schemei, iar în acest stadiu nu se specifică despre cine anume este vorba. Schema propusă de americani prevedea crearea unui anumit fond, în care statul se angaja să contribuie cu drepturile de exploatare a subsolului. Iar apoi producătorii americani, determinaţi de acest fond, urmau să vină în Ucraina şi să înceapă extracţia mineralelor şi vânzarea lor ulterioară.

În acelaşi timp, Statele Unite au susţinut că vor produce nu numai metale din pământuri rare, aşa cum a declarat public Donald Trump.

Acest detaliu a ridicat iniţial unele îndoieli - atât pentru că rezervele Ucrainei de aceste minerale nu sunt excepţional de mari, cât şi pentru că o parte semnificativă a acestora se află în teritoriile ocupate. Cu toate acestea, s-a dovedit că planurile lui Trump de a controla resursele Ucrainei erau mult mai ample şi cuprindeau alte materiale critice (cum ar fi litiul), precum şi resurse tradiţionale - cum ar fi extracţia de petrol şi gaze.

Apropo, în ceea ce priveşte tratamentul resurselor care au ajuns pe teritorii care nu sunt controlate de guvernul ucrainean, versiunea americană a proiectului nu a oferit prea multă claritate (şi, bineînţeles, nu a prevăzut ca SUA să reconchidă aceste teritorii, primind resurse ca plată pentru succes).

Acesta s-a dovedit a fi cel mai controversat aspect.

Acordul nu a inclus nicio dispoziţie de securitate, cu excepţia faptului însuşi al prezenţei investitorilor americani în Ucraina (reamintim, nu prestabilită şi fără obligaţii stipulate în acord). Acesta este ceea ce Volodimir Zelenski a numit în cele din urmă motivul refuzului Ucrainei de a semna documentul.

„Acesta (acordul) este despre investiţii. Şi vă puteţi gândi la modul în care puteţi distribui profiturile atunci când garanţiile de securitate sunt clare. Până acum, nu am văzut asta acolo”, a explicat el.

Americanii, la rândul lor, au explicat că sosirea unor investiţii americane mari în Ucraina este în sine o garanţie de securitate - spun ei, acest lucru va crea stimulente pentru Washington să ajute Ucraina în apărarea sa. În plus, Casa Albă a insistat că sosirea Statelor Unite va permite Ucrainei să înceapă dezvoltarea acelor zăcăminte pe care Ucraina nu le poate dezvolta în prezent din punct de vedere tehnic. Există, desigur, o logică în aceste consideraţii, dar există multe scenarii (de exemplu, concentrarea producţiei în vestul Ucrainei cu investiţii zero în capacităţile de apărare ale forţelor armate ale Ucrainei) în care punerea în aplicare a unui astfel de acord nu va oferi avantaje de securitate semnificative.

În acest caz, singura consecinţă pentru Ucraina este o reducere cu 50% a veniturilor viitoare din exploatare şi leasing acordat SUA.

Dar există o altă problemă mega-importantă, despre care vom vorbi mai târziu.

Ce se va întâmpla cu acordul privind subsolul?

Toţi interlocutorii ucraineni subliniază faptul că Ucraina nu refuză acordul şi este interesată de continuarea lucrărilor la acesta, deoarece, în ciuda criticilor, ideea de a atrage capital american mare în Ucraina este într-adevăr pozitivă şi serveşte ca un fel de garanţie de securitate „suplimentară”.

Oficial, Zelenski şi Vance au convenit să finalizeze proiectul.

Acesta ar trebui cel puţin să fie adus într-o formă acceptabilă din punct de vedere juridic, deoarece aceasta lipseşte în prezent. Există o presupunere rezonabilă că documentul în forma sa actuală nu a fost pregătit de avocaţii guvernului american, ci de „persoane private” care nu simt specificul acordurilor interguvernamentale în comparaţie cu documentele comerciale.

La o conferinţă de presă la München, Zelenski a menţionat că documentul are nevoie de specificităţi privind garanţiile de securitate, „chiar dacă este un memorandum”. Într-adevăr, opţiunea de a semna acest acord sub forma unui memorandum de intenţie, mai degrabă decât a unui document obligatoriu din punct de vedere juridic, este una care a fost discutată de părţi.

Cu toate acestea, aici apare o nouă provocare: partea americană doreşte ca acordul să includă domeniul de aplicare al obligaţiilor Ucrainei. Acest lucru îi schimbă în mod fundamental statutul - astfel de acorduri necesită ratificare.

Va putea un acord interguvernamental, în care Ucraina cedează o parte semnificativă a subsolului său printr-o structură complexă cu un fond „independent” aflat sub administrare comercială, să treacă de Parlament? Nu va fi uşor să convingem deputaţii că nu votează pentru reîncarnarea Rosukrenergo [firme sovietice de exploatare a resurselor din Ucraina, n.n.]. Pentru a face acest lucru, documentul are nevoie cel puţin de angajamente de securitate ale guvernului american care să depăşească contraargumentele - şi, să ne amintim, nu există niciunul.

Costul acordului este o poveste separată.

Partea ucraineană nu ştie de unde provine suma de 500 de miliarde de dolari, despre care vorbea Trump. Aceste estimări au fost pregătite chiar de americani, iar unii dintre interlocutori au mari îndoieli cu privire la corectitudinea lor. Reprezentanţii noii administraţii au venit la Kiev pentru o evaluare, s-au consultat cu cel puţin un fond ucrainean de gestionare a investiţiilor, a confirmat unul dintre interlocutori. Cu toate acestea, în orice caz, poate fi vorba de evaluarea capacităţii zăcămintelor numai pe baza vechilor explorări geologice, adesea încă sovietice, a căror relevanţă trebuie încă să fie confirmată.

Desigur, se poate spune că evaluările lui Trump sunt afacerea lui Trump şi că ceea ce contează pentru el nu sunt doar banii reali, ci şi angajamentele politice, pe care le poate „vinde” apoi propriilor alegători, poziţionându-se ca un „dealmaker” dur care a adus Americii sute de miliarde.

Dar nu există posibilitatea ca Ucraina să se confrunte cu o presiune şi mai mare din partea Washingtonului, care ar cere banii „promişi”?

Următorul risc politic pe care Ucraina trebuie să-l cântărească este să se asigure că Trump nu se aşteaptă la un aflux de bani în următorii ani. Faptul că schema propusă de Casa Albă promovează capitalul privat american nu exclude această posibilitate.

În acest caz, preşedintele american va fi dezamăgit foarte repede, deoarece aceasta este o investiţie pe termen lung.

Cu toate acestea, după negocierile de la München, administraţia americană ar fi trebuit să înţeleagă acest lucru.

Şi, în cele din urmă, mai este o altă problemă critică ce pune de fapt sub semnul întrebării însăşi ideea acordului privind distribuirea resurselor subsolului. Deja în timpul negocierilor de la München, Trump a anunţat public că veniturile din acord ar trebui să meargă la rambursarea ajutorului pe care Ucraina l-a primit din partea Statelor Unite în anii anteriori - citând în acelaşi timp sume care nu au nicio legătură cu realitatea.

Este demn de remarcat: având în vedere modul în care este redactată versiunea americană a acordului (cu profituri ale întreprinderilor americane, nu ale bugetului american), există îndoieli că acest element este într-adevăr prevăzut în proiect. În plus, toţi interlocutorii ucraineni au comentat acest element cu multă prudenţă, deşi, dată fiind absurditatea unei astfel de idei, acesta ar trebui să fie principalul avertisment pentru Kiev.

Cu toate acestea, dacă mai târziu Statele Unite vor începe cu adevărat să insiste asupra acestui aspect, atunci, în opinia redacţiei European Pravda, acest lucru va face acordul imposibil în principiu.

Cererea retroactivă de rambursare a ajutorului care a fost acordat în mod irevocabil (şi când Kievul a primit adesea nu armele de care avea nevoie, ci cele cu care administraţia Biden a fost de acord) nu numai că încalcă fundamentele relaţiilor internaţionale. Ar deschide inclusiv cutia Pandorei. La urma urmei, ajutorul din partea ţărilor Uniunii Europene este chiar mai mare decât ajutorul din partea Statelor Unite. Este posibil din punct de vedere politic ca Washingtonul să îşi ramburseze cheltuielile şi să primească „ca bonus” controlul asupra subsolului Ucrainei, în timp ce Uniunea Europeană, la care Ucraina intenţionează să adere, nu primeşte nimic?

Întrebarea este retorică.

Cu toate acestea, să repetăm, există toate motivele să credem că acest element a fost adăugat de Washington în mod deliberat ca element de negociere, şi nu ca o cerere reală.

Şi acum soarta acordului este incertă.

Ucraina insistă că rămâne angajată să încheie un acord, dar într-o formă acceptabilă şi cu garanţii de securitate, în urma unor negocieri normale. Dar nu este deloc evident că acest subiect va continua să intereseze Statele Unite.

Sâmbătă, mass-media americană a publicat în masă informaţii pe surse potrivit cărora „Zelenski a abandonat acordul”, ceea ce a provocat surprindere sau chiar şoc în rândul unei părţi a delegaţiei ucrainene (echipa ucraineană consideră că este vorba de finalizarea documentului, nu de „abandonarea” acestuia). Şi duminică, Washingtonul a publicat un comentariu oficial criticând „decizia lipsită de viziune” a lui Zelenski.

Abia mai târziu va deveni clar dacă Statele Unite sunt interesate de continuarea negocierilor.

Dar acum, pe baza modului în care americanii fac presiuni asupra Ucrainei, există motive să concluzionăm că aripa de afaceri a administraţiei Trump a decis să profite de vulnerabilitatea Ucrainei şi să o forţeze să semneze un acord servil, iniţial dezavantajos pentru Kiev, privind distribuirea resurselor subsolului - aceasta este ceea ce poate explica graba şi cererile de ultimatum. Şi după ce au realizat că scenariul dorit „nu decolează” - s-au retras.

„Acordurile de pace”: un lucru pozitiv pentru Ucraina

Interesant este că, înainte de sosirea lui Zelenski la München, evaluarea situaţiei la Kiev era diametral opusă.

La acel moment, opinia dominantă la Kiev era că ideea încheierii unui acord privind subsolul era pozitivă şi că ar putea prelungi procesul de negociere, în care totul mergea în general prost.

Să ne amintim de conversaţia telefonică a lui Trump cu Putin, despre care Ucraina a aflat de la ştiri (după 2022, doar Orban sau Fico erau capabili de un asemenea pas, dar nu şi partenerii Ucrainei). Sau declaraţiile catastrofale ale noului şef al Pentagonului, Pete Hegseth, care a abandonat o serie de linii roşii ale administraţiei anterioare şi a înrăutăţit voluntar poziţia de negociere a SUA în viitorul dialog cu Rusia. Da, ulterior Hegseth şi-a atenuat parţial declaraţia, dar răul fusese deja făcut.