Reprezentanţii mediatorilor în procesul de negocieri privind reglementarea conflictului transnistrean, au îndemnat Chişinăul şi Tiraspolul "să se abţină de la acţiuni unilaterale"

Reprezentanţii mediatorilor în procesul de negocieri privind reglementarea conflictului transnistrean, au îndemnat Chişinăul şi Tiraspolul "să se abţină de la acţiuni unilaterale". Despre aceasta au declarat, miercuri, în cadrul unui briefing, reprezentantul special pentru conflicte îndelungate al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE, ambasadorul Andrei Deşciţa şi reprezentantul special al Federaţiei Ruse, ambasadorul cu misiuni speciale, Serghei Gubarev, precum şi Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Serghei Pirojkov.
Tatiana Chiriac
11.07.2013

"Noi dezaprobăm intenţia de a instala posturi migraţionale pe Nistru. Cea mai importantă problemă care trebuie să fie soluţionată astăzi este restabilirea încrederii între cele două maluri ale Nistrului", consideră Gubarev. Potrivit lui, "este naiv de crezut că toate acele probleme care s-au acumulat pe parcursul a 20 de ani pot fi soluţionate în termen de câteva luni".

Principalul negociator din partea Moldovei, vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov a recunoscut că participanţii la procesul de negocieri nu au reuşit să avanseze serios pe marginea unor probleme concrete care au figurat pe ordinea de zi. Vom fi recunoscători mediatorilor şi observatorilor, dacă, de la nivelul lor, ar fi elaborate recomandări, care ar exprima un punct de vedere comun al tuturor actorilor. În acest caz, şi Chişinăul, şi Tiraspolul ar fi mai productivi în direcţia respectivă", a subliniat Carpov.

Următoarea rundă de negocieri în formatul "5+2" va avea loc pe 16 şi 17 iulie la Viena.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor