Regele Mihai împlineşte joi 91 de ani: La mulţi ani, Majestate!
alte articole
Ziua de joi, 25 octombrie, este importantă atât pentru români, cât şi pentru Regele Mihai I al României, care împlineşte astăzi 91 de ani. Regele Mihai este singurul şef de stat din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în viaţă, precum şi singura persoană care a reuşit să scoată în stradă un milion de români, care l-au aclamat şi l-au aplaudat în 1992.
Astfel, drept cadou de ziua sa, Regele va avea, de astăzi, în Bucureşti şi o piaţetă care-i poartă numele.
Piaţeta Regelui, dedicată Regelui Mihai I, va fi inaugurată, la iniţiativa municipalităţii, pe bulevardul Kiseleff, la intersecţia cu strada arh. Ion Mincu.
Între anii 1926 şi 1930 Regele a locuit în Palatul Kiseleff, care ulterior a fost transformat în sediul ING Bank. Majestatea Sa Regele Mihai I şi-a petrecut o bună parte a copilăriei în acest loc, alături de Regina-Mamă a României, Elena.
Palatul a fost o casă boierească care a aparţinut familiei Candiano Popescu şi care a fost apoi cumpărată de regele Carol al II-lea în 1910. În urma modificărilor aduse casei, aceasta a devenit palat în stil neo-românesc.
Evenimente cu ocazia zilei de naştere a Regelui
Iată programul aniversării zilei de naştere a Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României, între 23 şi 26 octombrie 2012:
- marţi, 23 octombrie Regele Mihai I, Doctor Honoris Causa al Academiei de Studii Economice. Majestatea Sa a primit titlul de Doctor Honoris Causa într-o ceremonie care a avut loc la Academia de Studii Economice, la ora 12.00. Principesa Moştenitoare i-a reprezentat pe Majestatea Sa Regele la ceremonie, la care a luat parte şi Alteţa Sa Regală Principele Radu.
- marţi, 23 octombrie - Lansarea volumului “Maşinile Regelui” publicat de Editura Curtea Veche, la Mall Afi Cotroceni, de la ora 17.00, la care au participat Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principele Nicolae.
- miercuri, 24 octombrie - Ceremonii de decorare la Palatul Elisabeta. Majestatea Sa Regele şi Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare au decorat o serie de personalităţi din România şi din Europa. Evenimentul a avut loc în Sala Regilor a Palatului Elisabeta, de la orele 10.15, 11.00 şi 11.45. Au participat la ceremonii Alteţele Lor Regale Principele Radu şi Principele Nicolae.
- miercuri, 24 octombrie - Regele Mihai I a fost decorat cu ,,Emblema de Onoare” de către Ministrul Apărării Naţionale, în cadrul unei ceremonii organizate cu ocazia zilei sale de naştere şi cu ocazia Zilei Armatei, la Palatul Elisabeta. Evenimentul a avut loc la ora 15, în Sala Regilor a Palatului Elisabeta. La eveniment au fost prezente Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principele Nicolae.
- joi, 25 octombrie - Inaugurarea Piaţetei Regelui. Majestatea Sa Regele va lua parte la ceremonia inaugurării Piaţetei Regelui, aflată la intersecţia şoselei Kiseleff cu strada arhitect Ion Mincu. Evenimentul va avea loc de la ora 11.00 şi este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti. Vor participa Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principele Nicolae.
- joi, 25 octombrie - Regele Mihai I, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti. Majestatea Sa va primi titlul de Doctor Honoris Causa, într-o ceremonie care va avea loc la Universitatea din Bucureşti, la ora 12. Principesa Moştenitoare va reprezenta pe Majestatea Sa Regele la ceremonie, la care va mai lua parte Alteţa Sa Regală Principele Radu.
- joi, 25 octombrie - Ceremonii de decorare la Palatul Elisabeta. Majestatea Sa Regele şi Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare vor decora o serie de personalităţi din România şi din Europa. Evenimentul va avea loc în Sala Regilor a Palatului Elisabeta, la ora 15.15, ora 16.00 şi ora 16.45. Vor participa la ceremonii Alteţele Lor Regale Principele Radu şi Principele Nicolae.
- joi, 25 octombrie - Concert de gală la Ateneul Român, ora 18.00. Cu ocazia zilei de naştere a Majestăţii Sale, Fundaţia Principesa Margareta a României organizează al patrulea concert anual de binefacere. Fondurile vor fi folosite pentru derularea proiectelor destinate tinerilor cu talent artistic. Vor participa Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principele Nicolae.
vineri, 26 octombrie - Acordarea titlului de Furnizor al Casei Regale. Majestatea Sa Regele va acorda titlul de Furnizor al Casei Regale unor personalităţi şi companii din România. Evenimentul va avea loc în Sala Regilor a Palatului Elisabeta, la ora 11. Va participa la ceremonie Alteţa Sa Regală Principele Nicolae.
Regele Mihai a primit cea mai înaltă distincţie a Armatei Române
Ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, i-a oferit miercuri Regelui Mihai Emblema de Onoare a Armatei României, în semn de apreciere pentru activitatea regelui în slujba statului. Festivitatea de decernare a titlului a avut loc la Palatul Elisabeta.
La eveniment au luat parte preşedintele Senatului, Crin Antonescu, ministrul Culturii, Puiu Haşotti, ministrul Administraţiei, Radu Stroe, senatorul PNL, Cristian David, şi şeful statului major general, Ştefan Dănilă.
Din partea familiei regale, au participat principesa Margareta, principele Radu şi prinţul Nicolae.
Crin Antonescu: Monarhia constituţională e cea mai convenabilă formă de guvernământ
Cel de-al Doilea Război Mondial şi comunismul au fost începutul sfârşitului pentru domnia Regelui Mihai. În 1945, Regele este obligat să accepte un guvern controlat de Partidul Comunist Român. Doi ani mai târziu, în noiembrie 1947, comuniştii şi-au dus planul până la capăt şi l-au silit pe Regele Mihai să abdice.
Monarhia constituţională este cea mai convenabilă formă de guvernământ pentru o ţară ca România, a declarat miercuri preşedintele PNL, Crin Antonescu. Declaraţia sa survine în contextul în care şi un alt lider al PNL, Călin Popescu Tăriceanu s-a pronunţat recent în favoarea monarhiei.
Antonescu a fost prezent miercuri la Palatul Elisabeta, unde a participat la ceremonia în care ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, i-a conferit Regelui Mihai Emblema de Onoare a Armatei României.
"Eu am trăit vremuri în 1990 în care erai într-un pericol fizic dacă pomeneai de Rege, dacă vorbeai despre monarhie, dacă încercai să discuţi măcar faptul că ţara asta a avut o istorie înainte de comunişti, că ţara asta a fost violată de regimul instalat de sovietici şi de tot ceea ce a urmat, şi că instalarea unei conduceri, aşezarea ei constituţională trebuie să aibă legitimitate. Dacă am avut curajul să susţin, asemeni altor colegi (...) în 1990, nu am de ce să nu susţin în 2012. Eu personal continui să cred că o monarhie constituţională este categoric forma cea mai convenabilă de guvernământ pentru o ţară ca România şi nu mai aduc acum argumentele, pot să o fac pe larg, cred că se şi cunosc... Nu ştiu dacă va fi posibil acest lucru, dar în ceea ce priveşte convingerea mea, să nu aveţi nicio ezitare", a precizat Antonescu.
Călin Popescu Tăriceanu: Aş opta pentru monarhie la revizuirea Constituţiei
Liberalul Călin Popescu Tăriceanu a precizat duminică seară că ar opta pentru reintroducerea monarhiei ca regim constituţional, în contextul revizuirii Constituţiei în 2013.
De asemenea, Tăriceanu a mai declarat că în 2013 va trebui realizată o revizuire a Constituţiei, care să se bazeze pe un consens al celei mai mari părţi a Parlamentului.
Liderul deputaţilor PNL a fost apoi întrebat pentru ce fel de regim statal ar opta în acest context.
"Eu aş opta pentru monarhie, pentru că eu cred că monarhia ne-ar aduce mari avantaje, în plan intern şi în plan extern, enorm de multe avantaje. În primul rând pentru că în plan intern am avea în monarh o persoană, o instituţie care nu are legături partinice cu cei de pe scena politică, deci este detaşat. (...) Anul trecut, văzându-l pe Regele Mihai în Parlament, cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, nu a dat altceva decât impresia unui adevărat om de stat", a declarat Tăriceanu la Realitatea TV, completând că acesta a ţinut "un discurs al problemelor reale ale României".
Timp de 42 de ani, ţinut departe de România
Mihai s-a născut anul în 1921, la Castelul Peleş, într-o perioadă în care România încerca să-şi revină după Primul Război Mondial. Pentru familia regală, era primul nepot şi moştenitorul tronului. la data de 20 iulie 1927, la vârsta de doar şase ani urcă pe tron, după moartea regelui Ferdinand.
Rămâne rege doar trei ani. În iunie 1930, Carol al II-lea, revine în ţară, iar Mihai I devine primul rege succedat de tatăl său. Zece ani mai târziu, în 1940, Mihai revine la tron după ce mareşalul Antonescu îl obligă pe Carol să abdice.
Cel de-al Doilea Război Mondial şi comunismul au fost începutul sfârşitului pentru domnia Regelui Mihai. În 1945, Regele este obligat să accepte un guvern controlat de Partidul Comunist Român.
Doi ani mai târziu, în noiembrie 1947, comuniştii şi-au dus planul până la capăt şi l-au silit pe Regele Mihai să abdice.
Două luni mai târziu a fost exilat, fără a mai avea dreptul să se întoarcă vreodată, apoi, timp de 42 de ani, Regele Mihai nu a pus piciorul pe pământ românesc.
Prima tentativă, la un an după evenimentele din 1989, nu a avut succes, şeful statului şi guvernul de atunci i-au interzis accesul în ţară.
Abia în 1992, preşedintele Iliescu şi noul guvern i-au permis Regelui să se întoarcă în România, de Paşte.
Primit cu mare fast, regele Mihai s-a adresat mulţimii de la balconul hotelului Continental.
În 1997, Regele Mihai I a revenit de tot în ţară şi a primit paşaport românesc. În acelaşi an, familia regală începe vizitele prin România.
în 2011, la venerabila vârstă de 90 de ani, Regele Mihai a fost invitat să ţină un discurs în Parlamentul României.