Cine este şi de ce se stabileşte în România Principele Nicolae

Regele Mihai si Principele Nicolae (Blog Principele Radu)
Bogdan Costea
25.09.2012

Alteţa Sa Regală Nicolae, Principe al României, nepotul Regelui Mihai, se va stabili la Bucureşti în cel mai scurt timp, conform mai multor surse media din România. Tânărul, care a trăit până acum în străinătate, are 27 de ani şi este al treilea în ordinea succesiunii la tronul Casei Regale, după Principesa Margareta şi Principesa Elena, a doua fiică a Regelui Mihai, mama sa

Alteţa Sa Regală Nicolae, Principe al României, născut pe 1 aprilie 1985 la Geneva, ca Nicholas (Nicolae) Michael de Roumanie Medforth-Mills a devenit Principe al României cu rangul şi apelativul de Alteţă Regală la 1 aprilie 2010, când a împlinit 25 de ani. Totodată, bunicul său, Regele Mihai I de România, i-a acordat decoraţia „Nihil Sine Deo". Este fiul Principesei Elena a României şi al lui prof.dr Robin Medforth-Mills, care a decedat în 2002, în vârstă de 60 de ani.

Începând din 2008, Principele Nicolae este din ce în ce mai prezent în viaţa publică din România, participând la gala de teatru UNITER şi la vizitele de lucru în teritoriu ale unchiului său, fostul Reprezentant Special al Guvernului, ASR Principele Radu, soţul Principesei Moştenitoare Margareta.

Istoricul Constantin Bălăceanu-Stolnici spune că venirea principelui în ţară este determinată de ideea de a-l forma în contextul culturii vieţii politice, vieţii sociale româneşti, în aşa fel încât să fie pregătit să fie urmaşul normal al Principesei Margareta în succesiunea familiei regale române.

Un alt istoric de seamă, Neagu Djuvara, sugerează Casei Regale a României un „plan B" – nepotul lui Mihai I să fie pregătit pentru Tron. Djuvara îl nominalizează ca posibil succesor la Tron, în contextul în care reinstaurarea monarhiei constituţionale în ţara noastră ar întruni majoritatea opţiunilor populaţiei. "Singura soluţie de a resuscita monarhia românească ar fi ca tânărul Nicolae să fie naturalizat român, să înveţe carte românească, să fie pregătit pentru o posibilă înscăunare", spune istoricul. "Dacă ţara, românii mă vor chema, sunt pregătit să răspund chemării lor, aş accepta să vin în România. Sunt pregătit să fac acest pas, chiar dacă mi-e greu să vă spun care ar fi exact strategia ce ar trebui urmată. M-aş implica în reconstrucţia ţării pentru a face din România un stat mai puternic, care să se bucure de mai multă încredere pe plan internaţional. Sper să învăţ cât mai curând româna şi să mă implic mai mult în proiecte în România şi implicit să mă aflu mai mult timp acolo", spunea într-un interviu Principele Nicolae.

M-aş implica în reconstrucţia ţării pentru a face din România un stat mai puternic, care să se bucure de mai multă încredere pe plan internaţional

Principele s-a născut în Elveţia, şi-a continuat studiile în Marea Britanie, acolo unde s-a perfecţionat în managementul afacerilor şi marketing. Pasiunea care îl leagă cel mai mult de bunicul său, Regele Mihai, sunt maşinile. Deşi este de viţă nobilă, principele Nicolae nu a crescut printre monarhii Europei. Cei care îl cunosc spun că este mai degrabă retras şi studios. „Seamănă cu Regele Mihai pentru că nu este un om exuberant, un om cu tendinţe din acestea de a se impune, e un om modest, care se impune exact prin aspectul ăsta de rezervă şi de eleganţă aristocratică”, spune Constantin Bălăceanu-Stolnici.

Nicolae a cunoscut România în 1992, când l-a însoţit pe regele Mihai într-un moment emoţionant - monarhul revenea în ţară după 45 de ani de exil. De atunci, Principele a fost prezent la toate evenimentele importante ale familiei regale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor