Raportul care a dus la condamnarea regimului comunist şi a Securităţii a dispărut de pe toate site-urile oficiale ale statului român
Raportul Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste nu mai există pe niciunul dintre site-urile principalelor instituţii ale statului român: Administraţia Prezidenţială, Camera Deputaţilor, Senatul şi Guvernul, scrie G4Media. Raportul comisiei conduse de istoricul Vladimir Tismăneanu a dus la condamnarea formală a regimului comunist de către preşedintele Traian Băsescu. El a condamnat şi fosta Securitate, poliţia politică a regimului comunist.
”Ca şef al statului român condamn explicit şi categoric sistemul comunist din România, de la înfiinţarea sa, pe bază de dictat, în anii 1944-1947, şi până la prăbuşire, în decembrie 1989. Luând act de realităţile prezentate în raport, afirm cu deplină responsabilitate: regimul comunist din România a fost ilegitim şi criminal (…) În cazul securităţii, a fost vorba de o instituţie esenţială în susţinerea statului totalitar comunist, ilegitim şi criminal”, a spus Băsescu în discursul susţinut în cadrul unei şedinţe comune a Parlamentului în 18 decembrie 2006.
Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România a fost creată de preşedinţia României în aprilie 2006 pentru a studia şi a redacta un raport. Acest raport nu mai există acum pe site-urile instituţiilor de stat.
Articolul integral poate fi citit aici.