Rănit de jandarmi, un protestatar iese din spital "căptuşit" cu o bacterie
alte articole
Ajuns la spital în seara de 10 august când, reamintim, mitingul Diasporei a fost spulberat cu violenţă de "ţestoşi", Doru Oprea, unul dintre protestatarii care a suferit cele mai grave răni la "Jandarmeriadă", acuză noi probleme după ce s-a externat. Mai exact, ieşit din Spitalul Universitar, Doru Oprea relatează, pe Facebook, că acum trebuie să se trateze şi de o infecţie.
"Sâmbătă am fost externat de la Municipal şi am plecat la Timişoara. În noaptea de sâmbătă spre duminică am început să fac febră, frisoane tot ce trebuie. Duminică am fost la Spitalul V. Babeş din Timişoara cu probe pentru analize dar mi s-a spus că nu e nimeni şi să revin dimineaţă. Azi dimineaţă am dus probe la Synevo şi acum am luat rezultatele: clostridium. Cică e o bacterie cu care trebuie să mă lupt acum", anunţă pe Facebook Doru Oprea.
Infecţia cu Clostridium difficile este una dintre cele mai severe perturbări ale florei intestinale, care apare în genere la pacienţi polispitalizaţi sau care au urmat un tratament antibiotic îndelungat. Infecţia se manifestă printr-un sindrom diareic şi are caracter de urgenţă medicală, chirurgicală şi epidemiologică. Potrivit unei investigaţii semnate de Tolontan şi de colegii săi, Clostridium este germenele care a cuprins România în ultimii cinci iar Ministerul Sănătăţii recunoaşte că pacienţii nu vin cu infecţia de acasă, ci „marea majoritate a colonizărilor se petrec în mediul spitalicesc”.
Cauzele ar fi: „Lipsa de pregătire a sistemului medical românesc pentru a face faţă acestei situaţii: insuficienta cunoaştere a problemei, capacitate de diagnostic insuficientă, absenţa protocoalelor de diagnostic şi de tratament ale pacienţilor, carenţe de organizare a activităţii de control al infecţiilor nosocomiale”.
Reamintim că Spitalul Universitar este în centrul unui uriaş scandal după ce asistentul medical Daniel Simion a intrat în greva foamei, acuzând grave probleme în funcţionarea unităţii medicale. Simion - aflat actualmente în a 16-a zi de greva foamei - acuză lipsa materialelor din spital, inclusiv lipsa dezinfectanţilor, instrumentarul catastrofal, "mizerabil din punct de vedere vechime şi igienă."
"Trusele ruginite erau folosite pentru a fi operaţi pacienţii. Aveau termen de valabilitate de 24 de ore, din lipsa filtrelor erau duse în sterilizare zilnic", declara, recent, pentru Epoch Times Daniel Simion.