Radu Nechifor şi naiul său. România adevărată te mişcă până la lacrimi

Legendele mitologiei antice greceşti, spun despre nai că este instrumentul primordial al Pământului, singurul instrument creat de o zeitate - zeul Pan, protectorul turmelor şi al păstorilor. Naiul, simplu şi logic în concept, astfel încât să poată fi construit cu uşurinţă de omul primitiv, este un instrument muzical perfect, iar sunetul emis are una dintre cele mai complexe structuri.

În mâinile solistului, combinaţia unică de tonuri şi intensitate ale sunetului prinde viaţă şi seduce, aducând linişte şi pace sufletească; face ascultătorul să simtă acea magie vibrând în interior, aducând la suprafaţă o parte din puritatea sufletului său, conectându-l cu acel ceva ce simte că îl defineşte.

Răspândit peste tot în lume, pe mai toate continentele şi în diferite culturi, din America de Sud spre Europa, China şi alte ţări asiatice, în prezent mai predomină doar câteva tipuri de nai: naiul Peruvian şi Andean răspândit cu precădere în America Latină şi naiul românesc, curbat, cunoscut în multe ţări din Europa, Statele Unite şi Asia.

Radu Nechifor, unul dintre tinerele talente ale naiului românesc, a avut amabilitatea să dezvăluie pentru Epoch Times România într-o abordare interesantă, câteva dintre tainele, istoria şi evoluţia naiului românesc şi să ne prezinte în detaliu procesul de construire a naiului, aşa cum este el văzut prin ochii unui interpret profesionist.

Epoch Times: Ai putea să ne spui câteva cuvinte despre tine şi ce te-a determinat să înveţi să construieşti naiuri?

Radu Nechifor: De mic copil, am fost pasionat de sculptură în lemn şi pictură. La vârstă de 12 ani, am început să studiez muzica şi apoi am ales naiul ca instrument principal. Cred că ideea de a construi acest instrument a fost în cele din urmă un rezultat natural al combinaţiei dintre cele două pasiuni: sculptura şi naiul.

După ce am început să studiez la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, cu marele maestru al naiului, Gheorghe Zamfir, am realizat cât de dificil este pentru un interpret profesionist să găsească un instrument foarte bun. Există câţiva constructori de nai în lume care ştiu să şi cânte la acest instrument, dar cerinţele reale (în ceea ce priveşte calitatea sunetului şi aspectele tehnice) pentru un profesionist sunt la un nivel mult mai ridicat. Mi-am dat seama că pot oferi ceva ce într-un fel lipseşte în această piaţă, pentru că pot testa naiul din punctul de vedere al unui interpret profesionist, cu aşteptări de înaltă clasă.

Am deschis propriul atelierul de nai în decembrie 2008. De atunci am produs câteva sute de instrumente. Poate părea puţin pentru unii, însă mi-am dedicat timpul şi întreaga mea atenţie fiecărui nai pe care l-am construit. Aceste instrumente sunt acum răspândite în multe ţări de pe trei continente: Europa, Asia şi America.

Mă pot numi o persoană foarte norocoasă, pentru că am avut ocazia să studiez cu cel mai bun interpret de nai din lume, maestrul Gheorghe Zamfir şi am avut privilegiul de a învăţa să construiesc acest instrument de la cel mai bun constructor de naiuri, Joeri Murk. Simt că le datorez ceea ce sunt astăzi şi sper că voi fi capabil să duc aceste cunoştinţe suplimentare cu privire la construcţia naiului la niveluri chiar mai ridicate.

E minunat să vezi cum din mâinile tale iese un instrument care poate da viaţă muzicii. După experienţa scenei, cred că e cel mai frumos sentiment pe care îl trăiesc.

Epoch Times: Care a fost evoluţia în timp a naiului, în special a naiului românesc?

Radu Nechifor: Naiul ca instrument este foarte vechi. Ce e interesant la nai este faptul că nu a apărut într-un loc anume, a apărut în mai multe locuri pe glob, mă rog, cu aproximaţie în aceeaşi perioadă istorică. Aceasta, din cauză că, probabil, este unul dintre cele mai rudimentare metode de a produce un sunet. Un tub în care intră aer. Vântul a bătut dintotdeauna şi întotdeauna au existat şi plante sau alte obiecte în natură care să aibă o formă cilindrică şi toate astea au scos sunet.

La începuturi, naiurile se făceau din diverse materiale. Poate cel mai folosit la vremea la care a apărut naiul au fost oasele, după care s-a făcut din trestie. Se făceau din piatră chiar, se scobea lespedea de piatră până ajungea să aibă 5 găuri de adâncimi diferite în care se sufla.

În România, deşi are o istorie foarte veche, naiul a stat cumva în umbră o perioadă foarte lungă. Există atestări documentare ale naiului încă din primele secole ale erei noastre, dar n-a fost niciodată exploatat la potenţialul lui până prin secolul 18. Atunci au început tarafurile şi grupurile instrumentale de muzică tradiţională din România să aibă şi naiştii în componenţă.

Naiul a ajuns să fie un instrument solo destul de târziu, după mijlocul secolului 19. Din naiştii pe care încă îi ştim şi despre care există şi documente scrise şi chiar înregistrări, cel mai vechi despre care ştim mai multe este Fănică Luca. Maestrul Luca a avut 12 elevi, printre care a fost şi Gheorghe Zamfir, care a adus naiul în prim plan. Naiul era cu preponderenţă un instrument de orchestră şi la care dacă se cânta ceva solo nu era nimic spectaculos. Se cânta exclusiv muzică tradiţională pe el.

Există şi o evoluţie în formă, în primul rând naiurile care existau până la Zamfir erau naiuri sopran de 20 de tuburi. Zamfir a făcut cumva o standardizare a tipurilor de nai, a pus bazele unei familii de naiuri de la naiul alto, tenor, bariton până la naiul bass.

Bineînţeles că, în timp, au evoluat şi materialele din care se fac naiuri. Instrumentele pe care le construiesc duc mult mai mult spre forma tradiţională a naiului şi sunt construite din materiale tradiţionale. De fapt este discutabil să defineşti materialele “ tradiţionale” pentru aşa cum am mai spus naiurile se făceau dintr-o multitudine de materiale greu de folosit în ziua de astăzi. Însă tehnica şi procedurile sunt tradiţionale.

Chiar dacă pentru o serie de operaţii ce înainte se făceau manual, acum se folosesc maşinării, nu există nici un proces automat care să poată fi făcut numai de roboţi.

Epoch Times: Ai amintit de familia de naiuri, este aceasta cunoscută numai în România sau a fost adoptată internaţional?

Radu Nechifor: A fost adoptată internaţional. Începând de la jumătatea secolului 20 au început să existe şcoli de nai şi să se dezvolte cumva şi o anumită cultură pentru naiul românesc în ţările europene, dar şi în Asia şi în Statele Unite. În America de Sud există de mult o altă formă de nai - naiul peruvian, care diferă puţin de naiul românesc.

Dar vorbind strict de naiul românesc, el s-a extins foarte mult în Europa şi Asia şi ca popularitate. S-a ajuns ca foarte multe ţări din Europa să aibă mai multe şcoli de nai şi constructori de nai decât au românii. În Elveţia, de exemplu, sunt 40 de şcoli de nai.

Epoch Times: Deci naiul în forma actuală şi în specificul românesc a ajuns pe teritoriile Japoniei, Coreei, Chinei şi a altor ţări unde diferenţa de cultură este predominantă. Cum reuşeşti să construieşti un nai care să le satisfacă cerinţele?

Radu Nechifor: Acolo este o situaţie puţin mai deosebită. În Asia, mulţi interpreţi interesaţi de naiurile româneşti au dezvoltat un fel de respect faţă de comunitatea română de naişti. În momentul în care comandă un nai, am fost de mai multe ori în situaţia în care să mi se spună că vor un nai exact ca al meu. Cumva, ei au atâta admiraţie şi respect faţă de cultura românească şi pentru acest instrument, încât mi-e greu să îi conving să-mi spună ei, de fapt, exact ce vor ca instrumentişti şi muzicieni.

În Asia, interpreţii de nai, de obicei, cântă muzică clasică dar foarte mulţi cântă şi lucrări româneşti. De fapt, în toate comunităţile de nai din lume în care se cântă pe nai românesc, se cântă şi muzică românească.

Când am fost prima oară la festivalul de la Arosa din 2008 am rămas şocat să văd acolo cum chiar dacă majoritatea erau elveţieni, sau din alte ţări precum America, Finlanda, Argentina, India, absolut toţi cântau şi muzică românească. În festivalul respectiv, aproape 80% din muzică era de fapt românească.

Epoch Times: Pe lângă diferenţa de formă pe care o percepem, ca un constructor de nai, cum vedeţi diferenţa de sunet dintre un nai sau alte instrumente arhaice cum sunt erhu, pipa din China antică şi instrumentele muzicale clasice?

Radu Nechifor: Toate instrumentele arhaice, printre care şi cele menţionate mai sus, sunt instrumente netemperate care pot să cânte absolut oricare din sunetele intermediare, cum ar fi de exemplu între Do şi Re sau chiar între Do şi Do diez. Sunt sunete care din punct de vedere teoretic nu se pot scrie într-o partitură. Exact în asta de fapt constă unicitatea lor. Şi urechea percepe acele instrumente chiar dacă nu ştie exact ce se întâmplă.

Pentru cei interesaţi, voi încerca să explic diferenţa de sunet cu o parte cât de cât de înţeles. Între două note alăturate, de exemplu între Do şi Re e un interval de ton sau de secundă mare. Secunda asta mare este compusă din 9 come, subdiviziuni ale tonului. Un semiton înseamnă o jumătate de ton adică o jumătate din secunda asta mare. Semitonul ăsta cumva prin convenţie la instrumentele temperate de ex. pianul, semitonul ăsta s-a stabilit la 4.5 come dar de fapt nu este aşa. Din punct de vedere tehnic muzical jumătatea între do şi re este do diez sau re bemol, care la pian este acelaşi lucru, dar din punct de vedere teoretic muzical nu e acelaşi lucru. Do diez este un pic mai sus decât re bemol. Do diez înseamnă că pe do îl ridicăm cu o jumătate de semiton. Re bemol înseamnă că pe Re îl coborâm cu o jumătate de semiton.

S-a stabilit aşa cumva de comun acord că sunt în acelaşi loc dar, de fapt nu sunt, cele două nu se întâlnesc în acelaşi loc. Un ascultător normal care nu are un auz foarte foarte bun, nu poate să-şi dea seama că acea notă e Do diez sau nu e. Dar teoretic există o diferenţă. Şi chiar dacă oamenii nu-şi dau seama exact că e mai sus sau mai jos, are altă sonoritate ca şi un instrument netemperat.

De exemplu, naiul este un instrument netemperat. La nai eu pot să cânt un Do diez diferit faţă de Re bemol. La pian de exemplu nu se poate: Do diez sau Re bemol este acelaşi lucru. Asta înseamnă un instrument temperat.

Epoch Times: Se întâmplă să auzi o melodie interpretată la un instrument netemperat şi ai impresia că parcă-i muzică cerească. Ce anume face diferenţa, pentru că sunt sunete atât de unice, pe care nu le poţi găsi în nici un alt instrument.

Radu Nechifor: În principiu, nu neapărat tonul face diferenţa. Cu siguranţă şi acesta este un element dar cel mai mult diferenţa e dată de timbrul instrumentului.

Timbrul este iarăşi dat de foarte mulţi factori: câte armonice se aud la sunetul respectiv cât şi în felul în care vibrează. Fiecare sunet este o vibraţie. Orice vibrează, şi orice material ce vibrează produce un sunet.

Există şi un alt element ce face diferenţa între două note, cât şi între aceeaşi notă, când e cântată la două instrumente diferite. Dacă interpretezi la nai o partitură pentru vioară, cânţi aceleaşi note pe care le-ar cânta vioara, dar sună altfel. Dar impresia, sunetul şi trăirea e diferită, în funcţie de cum sunt prelucrate de timbrul instrumentului, dacă instrumentul este sau nu temperat, dar în primul rând de timbru şi de educaţia muzicală a celui care ascultă.

Pentru că aceeaşi muzică, acelaşi sunet pe care îl aud eu de exemplu şi mă sensibilizează şi îmi crează o stare, pentru altcineva poate să fie imun la asta sau chiar să fie deranjat.

Epoch Times: Ne puteţi împărtăşi câteva dintre tainele construirii naiului, cât şi despre tehnica şi procedurile tradiţionale pe care le folosiţi?

Radu Nechifor: Construirea unui nai durează circa trei săptămâni, după care urmează o perioadă de teste şi îmbunătăţiri, care ţin cont de nivelul de studiu şi de preferinţele instrumentistului. In procesul tehnologic de fabricare a unui nai, se porneşte de la o etapă mai avansată, bambusul este deja tăiat, curăţat de coajă, uscat bine şi tăiat pe diferite dimensiuni.

Alegerea şi măsurarea tuburilor

În prima etapă se alege o familie de tuburi. Alegerea tuburilor cu diametru şi grosimea corespunzătoare este o etapă migăloasă care necesită câteva ore, deoarece bambusul fiind un material natural tuburile nu sunt perfect cilindrice. Sunt câţiva parametri de care trebuie ţinut cont: diametrul tubului, grosimea pereţilor şi lungimea tuburilor.

Alegerea diametrelor şi a grosimilor este un lucru destul de delicat şi se face cu un şubler electronic deoarece măsurătorile trebuie să fie cât mai exacte. La un nai standard – alto, se aleg cele 22 de tuburi care sunt tăiate după un şablon care are forma naiului.

Curăţarea şi şlefuirea tuburilor

Al doilea procedeu este îndepărtarea măduvei din tuburile de bambus, măduvă care se usucă în timp şi devine poroasă. Măduva se curăţă foarte bine cu nişte perii cilindrice în interior până când este înlăturată complet.

Urmează apoi curăţarea cu o pilă rotundă învelită într-o lână de metal. Acesta este un procedeu de şlefuire superioară, care face ca materialul lemnos în formă finită să arate ca şi cum ar fi lăcuit. În exterior se înlătură statul lucios cu ajutorul unor cuţite uşor curbate.

În funcţie de tipul de nai care se construieşte, nai tenor sau bass, după ce toate tuburile sunt curăţate pe exterior şi interior mai sunt câteva detalii de care trebuie ţinut cont. Dacă lungimea tubului este mai mare decât distanţa dintre două noduri, lucru ce se întâlneşte de regulă la naiul bass, este nevoie de o prelucrare specială a nodului care se străpunge şi se şlefuieşte în interior până când peretele se vede continuu dintr-o parte în cealaltă a tubului.

Aplatizarea şi lipirea tuburilor

Următoarea etapă este aplatizarea tuburilor pe exterior, prin şlefuire, pentru a facilita lipirea tuburilor. Lipirea cu adeziv se realizează pe un suport semicilindric care dă instrumentului curbura necesară.

În această fază, instrumentul are deja forma dorită. După ce adezivul s-a uscat, se curăţă surplusul dintre tuburi. Este o etapă migăloasă, care pe cât pare de simplă, este destul de greu de realizat corect.

Tăierea formei naiului

Următoarea etapă se execută tot cu ajutorul şablonului, etapă în care se taie forma aproximativă a naiului. Pe o parte tuburile rămân drepte, iar la celălalt capăt se dă curbura necesară, după care se face ambuşura, partea de sus a naiului.

Ambuşura se finisează în funcţie de stilul individual de suflare în nai, în funcţie de ce tehnică de suflat foloseşte solistul şi dacă e începător sau avansat.

După ce se dă forma naiului din tuburi, se astupă partea de jos a tuburilor cu dopuri de plută. Dopurile de plută se şlefuiesc până ajung la diametrul interior al tubului respectiv.

Şlefuirea naiului şi construirea chingii

După ce avem naiul în această formă urmează şlefuirea finală a tuburilor. Şlefuitul tuburilor se face cu opt tipuri de hârtie abrazivă cu granulaţie începând de la 60 mm până la 320 mm, după care se finisează cu lână de oţel.

Urmează apoi construirea chingii din lemn nobil, care este formată din 5 părţi distincte: faţa, spatele, lateralele şi fundul. Faţa şi spatele se lipesc şi se fixează de nai cu ajutorul unor cleşti în partea de jos, în timp ce acesta se pune într-un suport care să-i menţină forma iniţială.

Se construiesc apoi capetele chingii care sunt făcute din semi-cilindrice din lemn - practic, un paralelipided dreptunghic din lemn care se găureşte, se secţionează pe lungime şi apoi se şlefuieşte la forma dorită.

Practic, eu nu fac două naiuri exact la fel, fiecare nai este personalizat în primul rând prin forma celor două capete ale chingii. După etapa aceasta se lipeşte fundul chingii, care prima oară se dublează după şablon, apoi se strâng de nai cu ajutorul unor benzi elastice de cauciuc.

După ce chinga este montată, urmează brenduirea naiului cu sigla Radu Nechifor, care arată ca zeul Pan şi e făcută din inox. Se încrustează practic în chinga naiului şi se fixează într- o ramă mică. Practic, în această etapă, avem un nai care are toate elementele lipite.

Urmează finisajul final al chingii care, la rândul ei, este şlefuită tot cu opt rânduri de hârtie abrazivă. Sunt foarte multe moduri de a finisa chinga.

În funcţie de preferinţele clienţilor, chinga se poate şi colora sau se poate intarsia cu alte tipuri de lemn.
Se revizuiesc tuburile încă o dată, după care urmează etapa de lăcuit.

Lăcuirea naiului

După finisare, se aplică lacul în două sau trei straturi, cu şlefuire după fiecare strat de lac. Fiecare strat se lasă 24 de ore la uscat.

Acordarea naiului şi finisarea ambuşurii

După lăcuire urmează acordatul naiului cu ceară de albine. Dopurile de plută folosite la închiderea tuburilor au fost introduse astfel încât să sune cu aproximativ un semiton mai jos decât ar trebui, tocmai pentru a lăsa spaţiu pentru ceara cu care se acordează la fineţe.

Practic în fiecare tub, în funcţie de dimensiune, se introduce puţină ceară topită până când tubul respectiv sună la frecvenţa necesară.

După aceea, tuburile se mai prelucrează foarte puţin pe interior, în funcţie de conicitatea tubului. Nici un tub natural din bambus nu este perfect cilindric; toate sunt puţin ovale, un pic curbate şi puţin conice. În funcţie de gradul de conicitate se intervine în interiorul tubului pentru a modifica geometria interioară a acestuia. Astfel se modifică şi armonicile sunetului pe care-l scoate tubul respectiv.

După acordare se şlefuieşte din nou ambuşura; ambuşura este acoperită cu lac şi în momentul în care cineva începe să cânte, lacul de pe ambuşura trebuie îndepărtat, astfel că lemnul să rămână neacoperit. Se şlefuieşte bine, foarte, foarte fin, astfel încât contactul cu buza să nu rănească.

Practic, ultimul lucru care se face înainte de a livra un nai este ungerea interioară cu un ulei special, de preferinţă ulei de migdale care hidratează lemnul şi care e recomandat şi pentru a întreţine instrumentul în timpul folosirii. Aceasta este şi în funcţie de cât de mult cântă instrumentistul, pentru că saliva este o substanţă care hidratează foarte bine lemnul, iar dacă instrumentul este cântat şi nu e ţinut pe raft, poate să nu fie uns o perioadă foarte lungă de timp.

Aceasta este, pe scurt, foarte pe scurt procesul de fabricare a naiului.

Bibliografie:

Naistul Radu Nechifor, este sibian, fost student al maestrului Gheorghe Zamfir, cu o activitate deosebit de bogată pe mai multe planuri. Ca interpret, în decursul carierei sale artistice, Radu a participat la diferite festivaluri şi concerte în ţară, şi a cântat la nai pe scene din Germania, Elveţia, Italia, Spania, Grecia, Finlanda, Franţa, Statele Unite sau Canada.

În 2007, lansează primul album: "Esenţă de nai" iar în 2008, şi-a deschis în Cisnadie un atelier de naiuri. Tot în 2008 începe să predea la Cursurile Festivalului Internaţional de Nai de la Rosa, din Elveţia. Predă cursuri de nai online, şi este profesor asociat al Liceului de Artă Sibiu, unii dintre elevi, devenind olimpici naţionali.

În 2009 înfiinţează împreună cu câţiva prieteni Asociaţia Internaţională de Tineret Become, şi în 2011 organizează primul spectacol „Secţiuni din Muzica Sferelor”. Începând din anul 2013 a organizat trei ediţii ale spectacolului „Simply The Best - Povestea Naiului”, în care sunt combinate 5 genuri muzicale, din care în niciunul dintre ele nu lipseşte naiul.

Este, de asemenea, promotor al Galei Umanitare „Credem în tine”, un eveniment caritabil pentru copii bolnavi, organizat de Asociaţia Umanitară „Alexandra Nanu”.