Muzica pe frecvenţa de 432 hertzi are efecte benefice asupra corpului uman

Universul este plin de mistere care schimbă cunoştinţele noastre actuale. În colecţia ''Dincolo de Ştiinţă'', Epoch Times adună ştiri despre aceste fenomene ciudate, pentru a stimula imaginaţia şi a deschide posibilităţi noi. Sunt ele adevărate? Dumneavoastră decideţi.

O dezbatere care durează deja de câteva zeci de ani în rândul muzicienilor în legătură cu alegerea frecvenţei este legată de teorii conspiraţioniste naziste, metode de vindecare New Age, consideraţii practice privind corzile vocale ale cântăreţilor, o legătură relansată între matematica antică şi estetică şi legături mai abstracte cu o ordine mai înaltă.

Pe scurt întrebarea, cunoscută drept "conpiraţia 432" care frâmântă gânditorii este "Ar trebui să fie instrumentele acordate pe frecvenţa de 440 sau pe cea de 432 de herţi"?

În 1955, a fost stabilit un standard internaţional de 440 herţi (A440) pentru a unifica diferitele frecvenţe folosite anterior în concerte. Dar unii susţin că frecvenţa de 432 de herţi face ca muzică să fie la un cu totul alt nivel alt nivel.

Frecvenţa de 432 hertzi este mai completă, mai paşnică

Experta în muzică Maria Renold, în cartea ei Intervals, Scales, Tones and the Concert Pitch, a descris cum a testat diferitele efecte pe care le-au creat frecvenţele de 440 şi de 432 de hertzi asupra ascultătorilor. Ea a cerut câtorva mii de oameni din diverse ţări, pe parcursul a 20 de ani, să descrie cum s-au simţit după ce au ascultat muzică pe ambele frecvenţe.

Ea a declarat că 90% au preferat frecvenţa de 432 de herţi. Când au fost rugaţi să descrie senzaţia, aceştia au folosit cuvinte precum “complet, corect, paşnic, strălucitor”. În schimb, ei au descris acordarea pe frecvenţa de 440 de herţi ca oferind un sunet “neconfortabil, opresiv şi limitat”.

Renold a fost influenţată de misticul austriac Rudolf Steiner, care a avertizat împotriva “strălucirii luciferice” oferite de tonurile mai înalte şi a promovat frecvenţa de 432 de hertzi ca având un efect de înălţare spirituală. Studiul lui Renold nu a fost evaluat; de asemenea, studiul nu a fost repetat, şi se pare că niciun savant nu a încercat serios să îl repete.

Inginerul în acustică Trevor Cox a desfăşurat un studiu online, neoficial, cerând oamenilor să-şi menţioneze preferinţa privind mai multe piese muzicale pentru a stimula şapte frecvenţe diferite pentru acordare, inclusiv cele de 432 şi 440. În rândul celor 200 de respondenţi la studiu, el a descoperit o preferinţă uşoară pentru frecvenţa de 440 şi nu cea de 432.

Din nefericire testul a implicat muzică ce a fost reacordată digital, şi nu acustic. Nu este clar dacă acest lucru a făcut o diferenţă, din moment ce Renold a susţinut că testul ei a funcţionat doar cu instrumente nonelectrice. Toate testele desfăşurate de aceasta cu tonuri produse electronic au eşuat.

Schimbarea înapoi la 432 de herţi a fost susţinută de persoane proeminente, inclusiv tenorul italian Luciano Pavarotti şi soprana italiană Renata Tebaldi. Aparent, cântatul pe această frecvenţă nu afectează atât de mult corzile vocale ale cântăreţului.

Motivele din spatele alegerii frecvenţei de 440 herţi ca standard fac parte dintr-o amplă dezbatere.

A fost acordarea spre frecvenţa de 440 o iniţiativă nazistă?

Se pare că temperatura sălilor de concerte din SUA a jucat un anumit rol în această decizie. Producătorul american de instrumente J. C. Deagan a determinat că frecvenţa de 440 de herţi a fost cea mai bună frecvenţă pentru sălile de concerte americane. Savanţii britanici au ajuns la aceeaşi părere, că frecvenţa de 440 de herţi va fi cea mai bună, dar nu pe baza temperaturilor din sălile de concerte ci pe baza încălzirii instrumentelor de suflat în timpul spectacolelor.

Conspiraţioniştii susţin, însă, că naziştii au dorit să răspândească agresiune şi stres prin utilizarea acestei frecvenţe.

Laurent Rosenfeld a scris articolul How the Nazis Ruined Musical Tuning, publicat în ediţia din septembrie 1988 a revistei Executive Intelligence Review (o publicaţie asociată cu mişcarea LaRouche, cunoscută pentru adoptarea anumitor poziţii politice controversate). Rosenfeld a susţinut că Radio Berlin, purtătorul de cuvânt al ministrului propagandei naziste, Josef Goebbels, a organizat o conferinţă în 1939 pentru a cere impunerea standardului de 440 de herţi. Acea conferinţă a creat fundaţia care a decis în 1955 şi care a stabilit în mod oficial acel standard.

La conferinţă nu au fost invitaţi compozitori francezi, în condiţiile în care francezii s-au opus în mod special acordării instrumentelor la frecvenţa de 440 de herţi, a raportat Rosenfeld. El a scris: “Alte surse, precum René Dumesnil, un alt susţinător al frecvenţelor joase, susţin că acest congres de la Londra a fost o înscenare: Organizatorii i-au întrebat în primul rând pe muzicieni, ingineri, producători de instrumente, fizicieni, etc., dacă sunt de acord cu A440 şi cei care s-au opus nu au fost invitaţi”.

Rosenfeld nu a făcut nicio speculaţie în privinţa motivelor naziştilor pentru stabilirea unui standard A440 şi se pare că ideea răspândirii agresiunii a fost discutată de susţinătorii ulteriori ai utilizării frecvenţei de 432 de herţi.

Robert Dussaut, un muzician francez şi susţinător al frecvenţei de 432 de herţi, a declarat, conform lui Rosenfeld:

“Opozanţii mei mi-au spus că americanii doresc ca frecvenţa să fie la 440 de cicluri pe secundă (herţi) datorită jazz-ului [care a ridicat frecvenţa la 440 şi cu mult mai departe] şi că ar trebui să ne conformăm cu ei. A fost şocant pentru mine [să văd] că muzicienii noştri de orchestră şi cântăreţii noştri vor trebui să depindă de cântăreţii de muzică jazz de pe cealaltă parte a Atlanticului. ... Consideraţiile comerciale vin pe primul loc. Artiştii sunt nevoiţi să cedeze.”

Pe lângă aspectele politice şi comerciale, dezbaterea privind frecvenţa s-a axat de asemenea pe afirmaţiile că vibraţia la 432 de herţi este mai benefică pentru corpul uman, iar numerologii, printre care numeroşi masoni, consideră că 432 este un număr cu o semnificaţie specială, chiar mistică.

Cimatica: ‘Ştiinţa sunetului făcut vizibil’

Ideea că muzica poate fi folosită ca medicament nu este nouă, deşi este oarecum străină generaţiilor moderne care consideră că medicamentele sunt numai nişte pilule mici de culori diferite, pe care le iei atunci când de doare.

Caracterul chinez pentru muzică este foarte asemănător cu cel pentru "medicament", ele practic confundându-se.

S-a afirmat că acordarea pe frecvenţa de 432 de herţi are un efect pozitiv asupra apei şi prin urmare asupra corpurilor noastre, din moment ce acestea sunt alcătuite în mare parte din apă. Acest lucru face parte din raţionamentul din spatele afirmaţiilor că muzica pe frecvenţa de 432 de herţi poate avea efecte de vindecare.

John Stuart Reid a dezvoltat un instrument numit CymaScope, folosit într-un câmp de studiu cunoscut - numit cimatică. Website-ul oficial al CymaScope descrie cimatica drept o “ştiinţă a sunetului făcut vizibil”.

Website-ul continuă: “[Instrumentul] este bazat pe principiul că atunci când sunetul întâlneşte o membrană, precum pielea noastră sau suprafaţa apei, acesta imprimă un tipar invizibil de energie. Cu alte cuvinte, vibraţiile periodice în mostra de sunet sunt convertite şi devin unde de apă, creând tipare geometrice frumoase care dezvăluie tărâmul cândva ascuns al sunetului.”

Reid a testat efectul frecvenţei de 432 de hertzi asupra apei cu instrumentul său CymaScope la cererea lui Briant T. Collins, un susţinător influent al acordării pe frecvenţa de 432. Collins a publicat răspunsul lui Reid: “Frecvenţa de 432 de hertzi apare ca un triunghi, de fiecare dată când ne imaginăm acest lucru. Am crezut că este ceva greşit cu CymaScope dar, după ce am încercat timp de peste o oră, am concluzionat că numărul 3 este cumva universal conectat la frecvenţa de 432 de herţi.”

Cimatica prezintă tiparele create prin acordarea la 432 de herţi ca fiind mult mai plăcute din punct de vedere estetic, decât cele create în cazul frecvenţei de 440 de herţi.

Dar, compozitorul Milton Mermikides a susţinut pe blogul său că vasele sau containerele folosite pentru a păstra apa vor influenţa rezultatele.

“Unele containere vor avea tipare mai frumoase cu frecvenţa de 432 de hertzi decât cu cea de 440, în timp ce în cazul altor containere ar fi exact invers”, a scris el.

432 – un număr special? Ceva numerologie şi tipare ascunse.

Tăria afirmaţiilor mai multor specialişti care susţin că 432 este un număr cu o semnificaţie specială este diluată de manipularea numerelor necesare pentru a susţine acele afirmaţii.

Una dintre afirmaţiile mai simple că 432 este un număr semnificativ constă în faptul că acest număr este rădăcină pătrată din viteza lumii. De fapt, rădăcina pătrată a vitezei luminii este de aproximativ 431,6, dar destul de aproape.

Diametrul soarelui este de aproximativ 864.000 de mile, adică 2x432.000. Diametrul lunii este de aproximativ 2.160 de mile, adică 4.320 împărţit la doi. Începem să vedem că împărţirea şi înmulţirea sunt necesare pentru a face ca diverse valori să aibă o legătură cu numărul 432.

Un exemplu de manipulare mai complexă a numerelor este dat de Collins. “Legătura monumentului Stonehenge cu procesiunea orbitală de 25.920 de ani a echinoxului şi numărul 432 este evidentă.”

Collins a urmărit un tipar de împărţire a numărului 360 cu numărul pietrelor din fiecare cerc şi apoi să dividă 25.920 cu acel număr.

Indiferent de explicaţiile oferite, afirmaţia că 432 este un număr cu o mare semnificaţie pare să fie bazată pe diverse manipulări ale numerelor.

În plus, s-a mai afirmat că muzicienii antici din Grecia, Egipt şi alte civilizaţii chiar mai îndepărtate şi-au acordat instrumentele la frecvenţa de 432 de herţi. Epoch Times nu a reuşit, totuşi, să găsească o dovadă concretă că acest lucru este într-adevăr aşa. În istoria recentă, înainte să se fi stabilit standardul A440, muzicienii au folosit o varietate de frecvenţe pentru acordarea instrumentelor lor.

O chestiune de preferinţă

Dacă 432 este un număr cu semnificaţie cosmică sau dacă frecvenţa de 432 de herţi afectează pozitiv apa din corpul nostru s-ar putea să nu conteze atât de mult, în condiţiile în care ar putea fi vorba doar de o preferinţă subiectivă.

Modul în care ne face muzica să ne simţim ar putea fi o problemă subiectivă, mai degrabă decât una obiectivă.

Ivan Ianakiev, un dirijor al Academiei Naţionale din Bulgaria, a pus un violoncelist să cânte “Cello Suite No. 1 in G major” cu instrumentul acordat pe frecvenţa de 432 de herţi. “A fost ceva nou. A fost genial”, a declarat Ianakiev pentru revista Motherboard în 2014. “A fost vorba de o canalizare de lumină pură şi iubire, care au vibrat în întreaga cameră”.

Ianakiev a co-fondat Orchestra 432 în 2013 pentru a răspândi vibraţia de 432 de herţi în jurul lumii.

Dr. Diana Deutsch, psiholog la Universitatea din California şi care a scris despre psihologia muzicii, a declarat pentru Motherboard că ar fi interesată să desfăşoare teste similare cu cele ale lui Renold pentru a vedea care sunt preferinţele oamenilor.

Ambele frecvenţe, de 440 şi 432 de herţi, joacă rolul lor. Standardul s-ar putea schimba ca urmare, dar dacă nu o face, atunci iubitorii de muzică oricum se vor bucura de muzica preferată, cantată pe una din cele două frecvenţe.