Radiografia momentului: La fiecare 30 de ore, un copil cade în mâinile traficanţilor de persoane în România

(Facebook/SalvatiCopiiiRomania)
Andrei Popescu
19.06.2024

În ultimii 5 ani, conform datelor oficiale, 1.525 de copii au devenit victime ale traficanţilor de persoane. Copiii reprezintă aproximativ 50% din totalul victimelor traficului de persoane din România. Peste 90% dintre victimele copii exploataţi sexual sunt fete cu vârsta medie cuprinsă între 14-15 ani şi provin din mediul rural, arată o cercetare realizată de organizaţia Justice and Care România privind fenomenul traficului de copii din ţara noastră.

Potrivit studiului, familia, comunitatea şi autorităţile locale din zonele prevalente de origine ale copiilor nu numai că nu protejează copiii de riscurile de trafic, dar uneori sunt implicaţi direct în recrutarea sau exploatarea acestora. Profilul copilului victimă, al familiei şi al comunităţii din care provin aceşti copii, aşa cum rezultă din cercetare, oferă informaţii în premieră despre realităţile care fac posibil riscul de trafic de copii.

Cercetarea prezintă date şi informaţii cantitative şi calitative care aduc o lumină nouă asupra înţelegerii contextului familial şi comunitar al copiilor victime şi fac posibile dezvoltarea unor noi abordări în prevenirea şi combaterea traficului de copii, pornind de la date şi informaţii validate ştiinţific.

Organizaţia Justice and Care Internaţional operează în Marea Britanie, Bangladesh, Statele Unite ale Americii şi România, iar cele 4 birouri de ţară acoperă prin activitatea lor 3 continente: America, Asia şi Europa. Organizaţia din România dezvoltă activităţi şi programe la nivel naţional şi la nivelul Uniunii Europene şi a sprijinit aproximativ 100 de femei şi bărbaţi supravieţuitori ai traficului pentru a-şi reface viaţa de când activăm în România prin Programul Victim Navigator.

Toate acestea au făcut obiectul Conferinţei internaţionale organizate în parteneriat cu Preşedinţia Senatului României – Child Trafficking în România: Hidden Chains and Missing Links, la care au participat reprezentanţi la nivel înalt ai Ministerului Educaţiei, Ministerului Afacerilor Interne, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului, DIICOT, Cancelaria Prim-Ministrului, ANITP, societatea civilă şi reprezentanţi ai misiunilor diplomatice din România.

De asemenea, evenimentul a beneficiat de prezenţa Reprezentantului Special al OSCE pe probleme de trafic de persoane, Kari Johnstone, a E.S. domnul Ambasador al Marii Britanii, Giles Portman şi a domnului Michael Dickerson, Deputy Chief of Mission – Ambasada Statelor Unite ale Americii.

“Cifrele arată că aproape zilnic pierdem câte un copil în mâinile traficanţilor, ceea ce este inacceptabil. Lupta împotriva traficului de copii poate fi câştigată. Este foarte clar pentru cine luptăm, alături de cine luptăm şi împotriva cui luptăm. Şi pentru că fenomenul traficului de copii evoluează, este necesar un cadru continuu de cooperare multi-sectorială, în care analiza şi diagnoza să genereze soluţii şi intervenţii adaptate realităţilor cu care se confrunta aceşti copii”, a transmis Nicolae Ciucă, Preşedintele Senatului României.

La rândul ei, Mădălina Turza, director de ţară la Justice and Care România, a precizat:

“Traficul de copii este un fenomen alarmant în România şi la nivel global. Tocmai de aceea noi considerăm că este necesară o abordare distinctă şi specifică în cazul copiilor. Cu atât mai mult cu cât traficul de copii se corelează cu consumul de droguri şi alte tipuri de infracţiuni. Acesta este motivul pentru care am încercat să înţelegem exact cauzele şi contextul în care copiii noştri cad în mâinile traficanţilor. Credem că este mult mai eficient şi benefic să previi astfel de lucruri îngrozitoare, decât să încerci să recuperezi copiii după experienţe care le vor marca viaţa fundamental. Cum poţi lupta cu acest fenomen, dacă nu înţelegi ce se întâmplă în viaţa acestor copii? Prevenirea reală nu se face cu flyere şi postere!”.

Pentru a răspunde la provocările identificate prin intermediul acestei cercetări, Justice and Care România a demarat crearea unui Grup de Iniţiativă destinat mapării fenomenului traficului de copii şi identificării de soluţii de prevenire şi intervenţie adaptate realităţilor curente – Romanian Anti Child Trafficking Iniţiative – ROACT Iniţiative.

Toate rezultatele acestui grup de iniţiativă vor fi puse la dispoziţie Comitetului Naţional de Coordonare Anti-trafic de la nivelul Guvernului României.

Principalele rezultate ale cercetării

Profilul copilului victimă

Copilul victimă este fată, cu vârsta medie cuprinsă între 14-15 ani şi provine din mediul rural. Face parte dintr-o familie mono sau bi-parentală, cu un nivel de trai scăzut, dar nu neapărat de tip sărăcie extremă. Se distinge prin hipersexualizare comportamentală şi vestimentară, pe care părinţii, de regulă, o acceptă şi o confundă cu maturizarea. Utilizează tehnologia digitală (de regulă smartphone) şi reţelele de socializare.

Din punct de vedere psiho-emoţional, adolescenta poate distinge între bine şi rău, dar nu are suficientă autonomie pentru a se opune riscurilor şi comportamentelor autovatămătoare, ceea ce îi generează incapacitatea de auto-identificare ca victimă. De cele mai multe ori, abandonul şcolar se corelează cu momentul recrutării.

Profilul familiei din care provine copilul victimă

Contrar aprecierilor anterioare şi contraintuitiv, de altfel, marea majoritate a copiilor traficaţi nu provin din familiile în care părinţii au plecat în străinătate sau din sistemul de protecţie a copilului.

Familia este de regulă mono sau bi-parentală, cu unul sau mai mulţi copii. Nivelul de trai este scăzut, dar nu neapărat de sărăcie extremă, manifestându-se o incapacitate a părinţilor de a stabili relaţii de comunicare şi încredere cu copiii.

Perspectiva obţinerii de venituri de către minore este suficientă pentru acceptarea de către familie a exploatării şi a traficului. Astfel, rolul de suport şi supraveghere al familiei dispare. Se produce în consecinţă o normalizare a devianţei în interiorul familiei, iar relaţia dintre familie şi copii este guvernată de amoralitate.

Lipsa de înţelegere şi cunoaştere a tehnologiei digitale din partea părinţilor/familiei contribuie şi ea la creşterea riscurilor de recrutare şi exploatare online a copiilor.

Profilul comunităţii

Comunitatea în care se manifestă prevalent traficul de copii este preponderent rurală. Se manifestă o normalizare a devianţei, în sensul dispariţiei “busolei morale” la nivelul comunităţii, fapt care se corelează cu lipsa unui comportament pro-social (ghidat de grijă şi empatie faţă de cei din jur) sau proactiv (de luare de atitudine sau sesizare a autorităţilor competente).

Munca nu mai este văzută ca modalitate principală de a depăşi sărăcia sau de a câştiga existenţa. Încrederea în autorităţile locale lipseşte, pe fondul incapacităţii administrative şi a lipsei de pro-activitate şi reactivitate a acestora. Membrii comunităţii manifestă o simetrie comportamentală de abandon al comunităţii, aceştia oglindind lipsa de pro-activitate a autorităţilor.

Sumar concluzii cercetare la nivelul zonelor prevalente de trafic de copii:

Studiul arată că, deşi formal există 6 niveluri concentrice de prevenire şi protecţie a acestor copii (autorităţi centrale, regionale, judeţene, locale, comunitatea şi familia), în realitate, primul nivel (în diferite proporţii) funcţional de prevenire şi protecţie este nivelul judeţean, urmat de nivelurile superioare.

Copilul vulnerabil nu are în proximitatea sa vreo formă de sprijin direct familial, comunitar sau instituţional. Mediile de protecţie şi sprijin imediat (familia, comunitatea, autorităţi locale) nu numai că nu îşi îndeplinesc funcţiile, ci în multe cazuri facilitează sau chiar reprezintă riscul de traficare.

Instrumentele de prevenire existente nu se întâlnesc cu nevoile şi vulnerabilităţile copiilor: se implementează activităţi de informare, acolo unde este nevoie de intervenţie socială şi schimbare de comportamente.

De asemenea, capacitatea de intervenţie a instituţiilor centrale/regionale/judeţene este limitată şi/sau viciată de actorii locali care validează normalizarea devianţei. Subfinanţarea sistematică a autorităţilor locale în sfera protecţiei sociale şi lipsa pârghiilor de monitorizare, îndrumare şi control la nivel local în acest domeniu contribuie la starea de fapt.

În condiţiile normalizării devianţei (“absenţa busolei morale”) în familie şi comunitate şi a generalizării accesului la tehnologia digitală, este de aşteptat ca prevalenţa recrutării şi exploatării online să crească vertiginos.

În timp ce în judeţele mai prospere incidenţa traficului de copii scade, în judeţele cu nivel de sărăcie ridicat traficul de copii/persoane este perceput şi folosit ca un mijloc de a prospera.

Totodată, continuă organizaţia, sistemul naţional de educaţie este singurul actor central prezent la nivel de comunitate, care transferă repere şi valori opuse devianţei normalizate, dar tendinţele comunitare/familiale şi lipsa de resurse limitează rezultatele, impactul şi sustenabilitatea acestora.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor