Radioactivitate în limite normale - după posibilă scurgere radioactivă din Ucraina
alte articole
Valorile radioactivităţii sunt în limite normale în România iar circulaţia aerului nu favorizează transportul de poluant, a informat miercuri Ministerul Mediului (MMAP), după ce în presă au apărut informaţia că centrala nucleară ucraineană Zaporojie, cea mai mare centrală din Europa, a apărut o scurgere radioactivă.
"În legătură cu informaţiile apărute în presă referitor la posibile scurgeri radioactive la o centrală nucleară din Ucraina - Zaporojie, membrii Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) au analizat toate datele şi informaţiile furnizate de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Administraţia Naţională de Meteorologie şi au constatat că, la nivel naţional, conform datelor de monitorizare permanentă a radioactivităţii mediului din ultimele zile, valorile s-au încadrat în limitele de variaţie ale fondului natural pentru toţi factorii de mediu", se arată într-un comunicat de presă al MMAP, citat de Mediafax.
MMAP mai informează că, în perioada 30 decembrie, ora 21.00 - 31 decembrie, ora 12.00, circulaţia aerului în zona centralei Zaporojie este slabă, din sector predominant nordic spre centrul Mării Negre şi Turcia, şi nu favorizează transportul de poluant către România.
Autorităţile române mai precizează că în perioada următoare, MMAP va colecta şi va analiza informaţiile şi datele legate de subiect şi va menţine contactul permanent cu instituţiile statului care deţin atribuţii în acest domeniu.
Reamintim că la începutul lunii decembrie, autorităţile ucrainene au raportat un accident la centrala Zaporojie dar au declarat că acesta nu prezintă niciun pericol pentru sănătatea oamenilor sau pentru mediul înconjurător.
Sâmbătă, a fost raportat un al doilea incident, reactorul 6 al centralei fiind oprit în urma unei defecţiuni. Autorităţile ucrainene au dat însă asigurări că nu au existat scurgeri radioactive.
Compania ucraineană care gestionează sistemul atomic - Energoatom - a dat asigurări că nivelul radiaţiilor la centrala nucleară Zaporojie este în parametri normali, respingând informaţiile apărute în presă privind posibile scurgeri radioactive.