Azi se comemorează 27 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl

Omenirea comemorează vineri 27 de ani de la cel mai grav accident nuclear civil din istorie, catastrofa de la Cernobîl, într-un moment în care tot mai multe ameninţări nucleare apar pe suprafaţa Pământului: centrala de la Fukushima încă nu este stabilizată, cutremurele dese din Iran ameninţă singura centrală nucleară a ţării, iar Coreea de N. conduce teste nucleare în ciuda sancţiunilor Naţiunilor Unite.

Însă, dacă în Iran şi Japonia, riscul nuclear nu a revendiat încă vieţi omeneşti şi avansul tehnologic promite să reducă impactul unui aventual accident, la Cernobîl cortina a căzut, lăsând în urmă mii de victime şi un oraş părăsit.

Era 26 aprilie 1986, ora 1.23. Din cauza unei erori umane, în timpul unui experiment, reactorul numărul patru al centralei Cernobîl, situată în nordul Ucrainei, în apropiere de frontiera (de astăzi) cu Rusia şi Belarus, explodează, contaminând o mare parte din Europa şi în special cele trei ţări, atunci republici sovietice.

În zilele care au urmat, norul radioactiv degajat s-a deplasat către graniţe şi a ajuns în mai multe ţări europene. URSS nu va admite decât două zile mai târziu, la 28 aprilie, că a survenit un accident, a cărui importanţă o minimalizează. Europenii, în special estul comunist, se pregătea să întâmpine 1 Mai, cu tradiţionalele ieşiri la iarbă verde. Occidentalii au ştiut, în orice caz, înaintea lor.

În România anului 1986, populaţia a aflat cu întârziere despre ce s-a întâmplat la Cernobîl. La cinci zile de la accident, sovieticii ţineau autorităţile române încă “în ceaţă”. La 30 aprilie, direcţia vântului dinspre Kiev se schimbase brusc şi norul radioactiv care măturase deja nordul continentului european atinsese şi teritoriul românesc. La aproape o săptămână după explozia de la Cernobîl, chiar de “1 Mai Muncitoresc”, Comitetul Politic Executiv al Comitetului Central al PCR s-a întrunit într-o şedinţă de urgenţă pentru a discuta despre efectele catastrofei în România, scria Cotidianul, în 2008, care a publicat în premieră stenograma acelei şedinţe. O întâlnire “epocală” la care Ceauşescu a decis să informeze populaţia din zonele afectate de norul radioactiv doar pe jumătate şi să formeze o comisie de control asupra cazului, condusă de “savantul de renume mondial” Elena Ceauşescu. Însă, între timp, populaţia ieşise la iarbă verde şi petrecuse în natură, profitând de zilele libere de 1 Mai.

Potrivit Cotidianul, informarea publicului despre nivelul ridicat de radiaţii la noi în ţară s-a făcut sub forma unor “pastile” de text, rătăcite prin paginile oficiosului PCR, Scânteia, şi în celelalte ziare controlate de partid. În aceste texte nu erau menţionate nici nivelurile de radioactivitate la care se ajunsese în zone precum cea a Iaşiului, nici că se depăşise pragul de alarmare. După 2 mai, oamenilor le era recomandat în aceste “anunţuri” vagi să spele bine fructele şi legumele sau să evite ieşirile copiilor în spaţii largi.
Ulterior a fost declanşată o campanie în şcoli prin care elevilor li s-a administrat “antidotul” – o doză de iod. Iodul devenise în acele zile un panaceu căutat intens. La farmacii şi policlinici, unde se distribuia gratuit, binecunoscutele cozi nu mai mirau pe nimeni. Zvonurile, tipice unei lipse de informări oficiale, căpătau proporţii, colportate de panică.

În zilele care au urmat catastrofei din 26 aprilie 1986, zeci de mii de persoane au fost evacuate din oraşele din jurul centralei, în timp ce soldaţii şi pompierii au fost chemaţi pentru a limita pericolul nuclear.

Regiunea era puternic radioactivă, iar pe o rază de 30 de kilometri în jurul centralei accesul nu a fost autorizat decât pentru angajaţii care lucrau aici.

Bilanţul în pierderi de vieţi umane numără mii de persoane, majoritatea decedate în urma unor cancere, în special la glanda tiroidă. Cifrele sunt însă motiv de dispută între oamenii de ştiinţă, ecologişti şi autorităţi, variind puternic, în funcţie de sursă.
Un bilanţ al ONU estima, în septembrie 2005, la 4.000 numărul deceselor din Ucraina, Belarus şi Rusia în urma unor cancere determinate de contaminarea radioactivă, însă acest raport a fost contestat de numeroase organizaţii neguvernamentale.

Se ştie doar că 31 de decese pot fi atribuite direct accidentului, toate aceste victime numărându-se printre lucrătorii de la centrală sau printre pompierii care nu fuseseră avertizaţi că se confruntă cu o catastrofă nucleară majoră şi nu aveau, prin urmare, echipament specializat de protecţie.

Ulterior, peste 25.000 de aşa-numiţi “lichidatori” ai catastrofei, în special ruşi, ucraineni şi belaruşi, care au făcut diverse lucrări, inclusiv construirea unui sarcofag în jurul reactorului accidentat, au decedat, potrivit unor surse oficiale.

cernobil2Tot oficial, numai în Ucraina 2,3 milioane de persoane, dintre care 220.000 de lichidatori, au avut de suferit de pe urma catastrofei. 4.822 de ucraineni, copii sau adolescenţi în momentul catastrofei, au fost operaţi între 1986 şi 2007 pentru cancer la glanda tiroidă, consecinţă a radiaţiilor, potrivit unui bilanţ al Ministerului Sănătăţii.

Şi totuşi, aproape 60% din depunerile radioactive au avut loc pe actualul teritoriu al Belarusului, dar cifrele din Belarus sunt mai puţin accesibile.

Potrivit celui mai cuprinzător studiu ştiinţific despre tragedia din 26 aprilie 1986, aproape un milion de oameni ( 985.000), au murit de diverse forme de cancer provocate sau agravate de radiaţiile de la Cernobîl – doar în primele două decenii de la accident. Acest bilanţ va creşte, afirmă studiul intitulat “Cernobîl: consecinţele catastrofei pentru oameni şi mediu”. Norul a fost purtat de vânt aproape peste tot în lume, iar substanţele rămân active zeci de mii de ani.

Catastrofa a dus la mutaţii genetice la plante şi animale şi a scăzut imunitatea la boli a populaţiei tinere în numeroase zone, în special în Belarus, Ucraina şi Rusia.

Centrala de la Cernobîl, care mai avea un reactor activ, a fost închisă în decembrie 2000. Dar, în condiţiile în care sarcofagul care acoperă cele 200 de tone de magmă radioactivă formată de combustibil nuclear s-a fisurat, centrala rămâne o ameninţare constantă.

Finanţată din donaţii internaţionale, construirea unui sarcofag de oţel care să acopere vechea instalaţie trebuia să înceapă la sfârşitul anului 2009 sau începutul anului 2010. Consorţiul Novarka, format din grupurile franceze Bouygues şi Vinci, a câştigat în 2007 o licitaţie pentru construirea unui nou sarcofag etanş, finanţat din fonduri internaţionale gestionate de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Această nouă incintă din oţel, de 108 metri înălţime şi cu o greutate de 20.000 de tone, va fi ridicată peste sarcofagul existent şi va oferi siguranţă pentru aproximativ 100 de ani.

Aproape 50.000 de persoane locuiau la Pripiat, un oraş-model, construit în apropierea complexului nuclear de la Cernobîl pentru a-i găzdui pe angajaţii centralei şi familiile lor. Populaţia de la Pripiat a fost evacuată abia la 72 de ore de la explozie, în numai două ore. Pripiat este acum un oraş-fantomă. A-l vizita înseamnă o călătorie în timp, într-o ţară care nu mai există – Uniunea Sovietică.

cernobil Marele parc de distracţii din oraş, pregătit pentru a fi inaugurat de 1 Mai, a rămas neatins de 25 de ani şi a devenit un simbol al oraşului părăsit. Apare în aproape toate fotografiile şi articolele pe acest subiect.

În oraş erau patru creşe, una dintre ele la numai 5 kilometri de reactor. Era un oraş cu o populaţie în plină creştere, care avea una dintre cele mai mari rate ale natalităţii din fosta URSS.

În exteriorul zonei de excludere stabilită pe o rază de 30 de kilometri, sătenii nu au fost evacuaţi. Au rămas pe loc şi viaţa lor a curs înainte, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Într-un sol contaminat, au continuat să-şi cultive legumele şi să-şi crească animalele. Chiar dacă radioactivitatea a revenit în prezent la normal, rata mortalităţii în regiune este de trei până la şase ori mai mare decât în capitala Kiev, iar frecvenţa cancerelor de tiroidă a crescut de 40 de ori.

În zilele noastre, sunt autorizate vizitele în jurul reactorului de la Cernobîl. Vizitele sunt organizate sub auspiciile Ministerului ucrainean pentru Situaţii de Urgenţă. După vizită, autocarele şi ocupanţii lor sunt supuşi, totuşi, unui control de radioactivitate.