Putin: Kievul se află la un “capăt de linie” în privinţa politicii din estul Ucrainei
alte articole
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că guvernul de la Kiev trebuie să îşi suspende operaţiunile militare din estul Ucrainei şi să nu mai aplice presiuni economice asupra regiunilor ocupate de rebeli, avertizând că această politică se află la un capăt de linie care duce către o catastrofă.
Într-un interviu acordat înaintea unui summit la Minsk programat pentru miercuri alături de liderii Franţei şi Germaniei, Putin nu a dat niciun semn privind o eventuală slăbire a poziţiei sale asupra crizei ucrainene, conform Moscow Times.
“Cea mai importantă condiţie pentru stabilizarea situaţiei este o încetare imediată a focului şi o încetare a aşa zisei operaţiuni anti-tero, dar de fapt punitivă, din sud-estul Ucrainei”, a spus Putin ziarului egiptean Al-Ahram în ajunul unei vizite de două zile în Cairo.
“Încercările Kievului de a aplica presiune economică asupra Donbas [regiunea din estul Ucrainei] şi de a submina viaţa sa cotidiană doar agravează situaţia. Este un capăt de linie care duce la o mare catastrofă”, a declarat Putin.
Viceministrul rus de externe Grigori Karasin va călători luni în Berlin iar reprezentanţii Rusiei, Ucrainei, rebelilor separatişti şi ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa se vor întâlni marţi la Minsk.
Putin a declarat că summitul de miercuri va avea loc “dacă până atunci reuşim să cădem de acord asupra poziţiilor noastre.”
Conflictul ucrainean şi tensionarea relaţiilor dintre Est şi Vest s-au produs la începutul anului trecut, după ce liderul rus s-a opus încheierii Acordului de liber schimb cu UE, pe care fostul preşedinte al Ucrainei l-a abandonat în ultimul moment. Mişcarea sa a declanşat proteste de stradă, înnăbuşite prin violenţă de jandarmii ucraineni. Au urmat proteste ample pe Maidan, culminând cu fuga preşedintelui Ianukovici şi noi alegeri ce au legitimizat parcursul european pe care poporul ucrainean îl doreşte.
Rusia lui Putin, pe de altă parte, a ales să sprijine separatiştii din est şi să anexeze Crimeea în martie 2014, lucru care i-a atras o serie de sancţiuni din partea Occidentului. Kievul şi aliaţii săi vestici afirma că Rusia a ajutat separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei atât cu arme cât şi cu luptători, acuzaţie care este negată de Kremlin în ciuda dovezilor pe care Occidentul susţine că le are. De asemenea, Kremlinul susţine că luptătorii ruşi prezenţi în estul Ucrainei sunt voluntari şi că nu sunt trimişi acolo de conducerea rusă.
Potrivit datelor oferite de ONU, până în prezent peste 5.400 de oameni au fost ucişi în acest conflict.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.