Merkel se opune trimiterii de arme americane în Ucraina. Senator american răspunde dur. Hollande apocaliptic.

Cancelarul german Angela Merkel a avertizat sâmbătă că trimiterea de arme pentru a ajuta Ucraina să lupte împotriva paramilitarilor ruşi care acţionează în estul ţării nu va rezolva criza - afirmaţie care a atras imediat critici din partea unui senator american - care a acuzat Berlinul de abandonarea unui aliat aflat la nevoie.
Petro Poroşenko, Angela Merkel şi Joe Biden înaintea unei sedinţe bilaterale de la Conferinţa de la Munchen, 7 februarie 2015 in Munich (Johannes Simon/Getty Images)
Andrei Popescu
08.02.2015

Cancelarul german Angela Merkel a avertizat sâmbătă că trimiterea de arme pentru a ajuta Ucraina să lupte împotriva paramilitarilor ruşi care acţionează în estul ţării nu va rezolva criza - afirmaţie care a atras imediat critici din partea unui senator american - care a acuzat Berlinul de abandonarea unui aliat aflat la nevoie.

Schimbul de cuvinte a avut loc în cadrul celei de-a 51-a Conferinţe de Securitate de la München, eveniment care a subliniat cât de nuanţate şi diverse sunt părerile despre rezolvarea crizei ucrainene, în cadrul liderilor Alianţei.

Anexarea Crimeei de către Rusia în martie anul trecut a încălcat principiile de păstrare a frontierelor după Cel de-al Doilea Război Mondial, care a fost piatra de temelie a diplomaţiei internaţionale timp de 6 decenii.

Conflictul dintre armata ucraineană şi paramilitarii provinciilor din est, sprijiniţi logistic şi militar de Rusia a făcut deja peste 5300 de victime, declanşând o escaladare fără precedent a tensiunilor geopolitice.

În ciuda lipsei unui consens privind rezolvarea crizei, majoritatea oficialilor europeni tind să fie de părere că Vladimir Putin nu are intenţia de a negocia serios un acord, timpul acţionând în favoarea sa, luptele dure fărâmiţând zilnic estul Ucrainei.

Armata ucraineană a afirmat sâmbătă că paramilitarii ruşi au sporit bombardamentele şi au masat noi trupe lângă nodul de cale ferată de la Debalţevo şi Mariupol.

Merkel a ajuns la München după o vizită la Moscova, efectuată împreună cu Francois Hollande, într-un ultim efort de a negocia un acord. Este neclar în acest moment dacă planul franco-german de pace va funcţiona.

Luni, Merkel are programată o întâlnire cu Barack Obama la Washington.

Merkel a făcut afirmaţii fără echivoc referitoare la trimiterea de arme în Ucraina.

"Înţeleg punctul de vedere însă cred că trimiterea de noi arme nu este cheia progresului de care are nevoie Ucraina. Mă îndoiesc mult de acest lucru" a afirmat cancelarul german, care a condus iniţiativa de pace.

După Merkel a luat cuvântul senatorul american Lyndsey Graham, Republican, care a atras atenţia că Merkel ar trebui să se "trezească" la realităţile agresiunilor Rusiei.

"Până la urmă pentru prietenii noştri europeni această abordare nu funcţionează. Poţi merge la Moscova până te albeşti la faţă. Treziţi-va în faţa acestei clare minciuni şi primejdii" a afirmat Graham.

Senatorul a acuzat-o pe Merkel că întoarce spatele unei democraţii în formare atunci când se opune cererii de arme făcute de guvernul de la Kiev. "Este exact ce faceţi".

Ministrul rus de Externe, de asemenea prezent la München, a declarat că" există motive de optimism" privind convorbirile dintre Merkel, Putin şi Hollande, care au încercat un acord.

Hollande, care s-a adresat reporterilor în oraşul Tulle din centrul Franţei, a descris convorbirile cu Putin ca pe un ultim efort pentru a evita un război direct.

"Dacă nu reuşim să găsim nu numai un compromis, ci un acord de pace care să dureze, ştim foarte bine ce va urma. Se numeşte război".

În ultimile săptămâni paramilitarii sprijiniţi de Moscova au deschis o nouă ofensivă dură. Fostul preşedinte al Georgiei, Mihail Saakaşvili a declarat recent că noua ofensivă a Rusiei încearcă să croiască drum către Transnistria, prin sudul Ucrainei, protejând Odessa, Marea Neagră, pentru a forma un coridor strategic.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor