Putin, în vizită în Israel (revista presei ruse)

Preşedintele rus Vladimir Putin efectuează luni o vizită în Israel, în cadrul turneului său în Orientul Mijlociu, informează Kommersant în ediţia de luni. Putin va inaugura, în Israel, un memorial dedicat contribuţiei armatei roşii la victoria în al Doilea Război Mondial şi va discuta cu premierul Benjamin Netanyahu despre situaţia din Orientul Mijlociu.
Preşedintele rus Vladimir Putin. (ALEXANDER NEMENOV / AFP / GettyImages)
Epoch Times România
25.06.2012

Preşedintele rus Vladimir Putin efectuează luni o vizită în Israel, în cadrul turneului său în Orientul Mijlociu, informează Kommersant în ediţia de luni. Putin va inaugura, în Israel, un memorial dedicat contribuţiei armatei roşii la victoria în al Doilea Război Mondial şi va discuta cu premierul Benjamin Netanyahu despre situaţia din Orientul Mijlociu.

Relaţiile economice dintre Moscova şi Tel Aviv au fost impulsionate cu trei ani în urmă, când pe platforma mediteraneană a Israelului au fost identificate rezerve însemnate de gaz, aminteşte publicaţia rusă. Vladimir Putin a efectuat prima sa vizită în Israel în 2005. În ianuarie 2011 şi actualul premier Dmitri Medvedev, pe atunşi şef de stat, avea planificată o vizită în Israel, dar a fost nevoit să o anuleze din cauza grevei diplomaţilor israelieni.

Previziunile vizând un nou val al crizei sunt, de asemenea, reflectate în presa rusă. Fostul ministru al finanţelor, Aleksei Kudrin, a afirmat că Rusia se va confrunta, în următorul an, cu al doilea val al crizei economice, semnalează Novîe Izvestia, menţionând că experţii sunt de părere că autorităţile ruse nu sunt pregătite să facă faţă crizei. Kudrin consideră că această criză poate fi şi mai profundă şi de mai lungă durată, scrie şi Komsomolskaia Pravda. 'Cred că ne aflăm la începutul unei crize depline. Problema Greciei nu a fost soluţionată şi, cel mai probabil, nici nu va fi. Ieşirea Greciei din zona euro pentru mine este practic inevitabil', a spus Kudrin.

'Al doilea val al crizei va însemna o diminuare bruscă a cererii externe, care va fi însoţită de o reducere a preţurilor la produsele exportate de Rusia. Ne aşteaptă o scădere a producţiei în Europa, a exportului rusesc, o încetinire a ritmului de creştere în China şi India. De aceea Rusia trebuie să mizeze pe stimularea cererii interne', a declarat directorul departamentului de analiză strategică al companiei de audit FKB, Igor Nikolaev, citat de Nezavisimaia Gazeta.

Comisia de la Veneţia pentru Democraţie prin Drept a criticat legile ruseşti 'Despre Serviciul Federal de Securitate' (FSB, fostul KGB) şi 'Despre combaterea extremismului' din cauza dozei de impredictibil pe care au constatat-o în aceste acte normative. Experţii sunt de părere că 'este absolut necesar' de întărit 'mecanismele externe' de control asupra serviciului de informaţii. Comisia de la Veneţia este un organ consultativ pe lângă Consiliul Europei, care se ocupă de studiul dreptului constituţional, din componenţa ei făcând parte profesori universitari şi judecători ai curţilor supreme.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor