Puterea voinţei: Maggie termină un maraton "alergând" în cârje (video)

O tânără actriţă americană, în vârstă de 24 de ani, a alergat la maratonul din Nevada cu piciorul în ghips şi cu cârje, parcurgând 21 de kilometri în 3 ore şi 32 minute. Povestea ei s-a răspândit în toată lumea.
Maggie Nolting la maratonul din Nevada (google image)
Mioara Stoica
02.08.2016

Povestea extraordinară a lui Maggie este un exemplu de putere a voinţei. Maggie Nolting, în vârstă de 24 de ani, este o tânără actriţă americană ce s-a antrenat câteva luni pentru a participa la un maraton în Nevada. Dar în timpul unui antrenament, Maggie şi-a rupt un picior care a fost pus în ghips, însă nu a renunţat, a hotărât să "alerge" oricum, chiar cu cârje.

Cea mai dificilă provocare a vieţii mele

"A fost cea mai grea probă fizică a vieţii mele, a spus ea. Odată ce ai pornit şi eşti lent, când este dificil şi dureros creierul începe să se întrebe dacă eşti nebun, dar trebuie doar să continui şi să mergi mai departe". Şi Maggie, în luna mai, cu piciorul rupt şi cârje a reuşit să reziste tot maratonul de la Revel Mount Charleston, în Nevada. A "alergat" peste 21 de kilometri şi a ajuns la linia de sosire după 3 ore şi 32 de minute. A avut rezultatul mai bun decât alte 40 de persoane care au străbătut această distanţă cu picioarele lor. Iar povestea ei a făcut înconjurul lumii.

"La plecare, mulţi oameni mi-au spus că sunt nebună, că nu ar trebui să fac acest lucru, a mărturisit Maggie. La jumătatea drumului, mulţi mă priveau ca şi cum ar spune "Nu-mi vine să cred că ai ajuns până aici". La începutul cursei, un poliţist mi-a spus să-l sun atunci când nu mai pot, ca să vină să mă ia, iar la jumătatea distanţei, acelaşi poliţist mi-a spus: "Ne vedem la sosire''.

Diferite studii au arătat că pentru a te deplasa cu cârje necesită de două ori mai multă energie decât mersul pe jos în mod normal. Dar cei care au încercat să alerge astfel spun că efortul este chiar mai mare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor