Jocurile Olimpice au fost destinate doar bărbaţilor?
alte articole
Jocurile Olimpice antice au fost, iniţial, parte a unui festival religios în onoarea lui Zeus, tatăl zeilor şi zeiţelor greceşti. Jocurile propriu-zise au debutat în anul 776 î.Hr, adică acum 2800 de ani, în oraşul Olympia (astăzi o mică localitate cu puţin peste 10.000 de locuitori în sud-vestul Greciei). Doar bărbaţii aveau voie să participe, în timp ce femeile, în funcţie de starea lor civilă, fie urmăreau de pe margine evenimentele (dacă erau necăsătorite), fie nu li se permitea nici măcar să privească întrecerile sportive (dacă erau căsătorite).
Odată cu întrecerile sportive din Olympia antică, a existat şi un festival separat, în onoarea Herei (soţia lui Zeus). Acest festival a inclus curse de alergări pentru fete nemăritate. Deşi nu se ştie de când datează festivalul, este posibil să fi avut aceeaşi vârstă cu întrecerile pentru băieţi şi bărbaţi.
Timp de aproximativ 1.200 de ani, Jocurile Olimpice Antice au funcţionat asemenea unui ceas, ceas care a bătut cu regularitate o dată la patru ani. Asta până în anul 393 d.Hr., atunci când împăratul roman de religie creştină Teodosiu I a interzis Jocurile Olimpice şi a ordonat distrugerea clădirilor din Olimpia, considerate de către acesta drept adevărate simboluri ale religiilor păgâne din antichitate.
Abia după 1.500 de ani, în anul 1896 Jocurile Olimpice aveau să revină pe scena mondială, o dată cu jocurile de la Atena, evenimente care au deschis calea către Jocurile Olimpice Moderne. Olimpiada de la Atena a adunat la start 245 de sportivi, dintre care 200 greci, din 14 ţări. În comparaţie cu situaţia de acum, numărul sportivilor pare foarte mic, însă un lucru este cert: până la vremea respectivă nu mai fusese organizat un eveniment internaţional de o asemenea amploare.
Prima ediţie a Jocurilor Olimpice a fost una exclusiv masculină, participarea femeilor fiind considerată de către fondatorul JO moderne, baronul Pierre de Coubertin, ca “lipsită de pragmatism, neinteresantă, inestetică şi incorectă”. Cu toată atitudinea ostilă, prezenţa femeilor s-a impus după 1908, acestea primind dreptul de participare mai întâi pentru 3 probe – golf, tenis şi yachting -, apoi şi la înot, din 1912.
În 1928, femeile au concurat pentru prima dată în probe de atletism, însă, sub pretextul că s-au înregistrat numeroase situaţii de leşin la sfârşitul probei de 800 m, această participare a fost interzisă până în 1960. Probele feminine de tir au fost introduse pentru prima dată în rândul probelor olimpice abia în anul 1984, iar probele feminine de haltere şi de polo pe apă, la ediţia din anul 2000. Mai recent, la ultimele ediţii ale Jocurilor Olimpice au fost introduse pentru prima dată competiţiile de box feminin.