Proteste în Bulgaria împotriva adoptării monedei euro

Mai multe oraşe din Bulgaria au fost, sâmbătă, scena unor proteste împotriva adoptării monedei euro, informează publicaţia bulgară Novinite.
Participanţii, susţinători ai păstrării monedei naţionale – leva –, au cerut organizarea unui referendum şi demisia actualului guvern. Convoaie auto şi marşuri de protest au fost organizate în Sofia, Varna, Veliko Tărnovo şi Yambol, în timp ce alte adunări au fost semnalate în Pazardzhik, Burgas, Shumen şi Ruse.
În capitala Sofia, protestul a început la ora 19:00, în faţa Adunării Naţionale. Demonstranţii au blocat unul dintre bulevardele principale, scandând lozinci în favoarea monedei naţionale şi fluturând steagul ţării. Marşul a continuat pe alte bulevarde, înainte de a reveni la punctul de pornire. În zonă, forţele de ordine au fost prezente în număr mare pentru a asigura ordinea publică.
La Varna a avut loc al şaselea weekend consecutiv de proteste împotriva adoptării monedei euro. Manifestanţii s-au adunat în Piaţa Independenţei, apoi au mărşăluit pe principalele artere ale oraşului. Mulţimea, susţinută parţial de partidul naţionalist „Renaşterea”, a intonat cântece patriotice şi imnul naţional. Protestatarii şi-au exprimat îngrijorarea că trecerea la moneda euro ar duce la scăderea nivelului de trai şi ar afecta suveranitatea economică a Bulgariei.
În Veliko Tărnovo a avut loc al patrulea protest în decurs de o lună şi jumătate. Manifestanţii au mărşăluit pe străzile centrale şi s-au adunat în faţa sediului Administraţiei Regionale. Deputatul Angel Yanchev s-a adresat mulţimii, solicitând organizarea unui referendum pentru amânarea adoptării euro, apărarea monedei naţionale şi demisia guvernului. Potrivit acestuia, procesul de introducere a monedei unice se desfăşoară ilegal, fără consultare publică şi pe baza unor date economice manipulate.
„Puterea unei monede rezidă în atractivitatea sa şi în încrederea pe care o inspiră”, a declarat Yanchev în faţa susţinătorilor săi.
La Yambol, o coloană de maşini a organizat un protest, marcând a doua acţiune de acest tip în ultimele săptămâni. Deputatul Nikola Dimitrov a afirmat că protestele şi moţiunile de cenzură vor continua până la căderea guvernului. Acesta a subliniat că revendicările nu se limitează doar la chestiuni monetare, ci vizează şi organizarea de alegeri anticipate.
„Instabilitatea politică ar putea, de fapt, contribui la protejarea monedei naţionale (leva)”, a susţinut Dimitrov.
Proteste similare au fost semnalate şi în oraşele Pazardzhik, Burgas, Shumen şi Ruse. Organizatorii şi susţinătorii mişcării au declarat că demonstraţiile vor continua cel puţin până pe 8 iulie, data la care Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) urmează să voteze definitiv foaia de parcurs privind aderarea Bulgariei la zona euro.