Prostata mărită: Când să consultaţi un medic şi cum poate fi tratată

Uneori, un jet de urină mai slab sau nevoia repetată de a merge la toaletă noaptea pot fi uşor trecute cu vederea, fiind considerate parte a procesului de îmbătrânire. Unii bărbaţi trăiesc cu aceste manifestări ani de zile înainte de a fi văzuţi de un medic.

Dr. Shih-Wei Huang, directorul Departamentului de Urologie al Spitalului Universitar Naţional din Taiwan, filiala Yunlin, a întâlnit pacienţi care s-au confruntat cu dificultăţi la urinare timp de şapte sau opt ani înainte de a consulta un medic. Unii au aşteptat până când nu au mai putut urina şi au avut nevoie de un cateter; alţii aveau deja funcţia vezicii urinare sau a rinichilor afectată.

Jena şi convingerea că dificultăţile urinare sunt inevitabile odată cu înaintarea în vârstă contribuie adesea la această întârziere, a declarat Huang în cadrul emisiunii „Health 1+1” de la NTD, partener media afiliat publicaţiei The Epoch Times.

Mărirea prostatei devine mai frecventă odată cu înaintarea în vârstă, dar simptomele urinare deranjante merită atenţie. Înţelegerea afecţiunii — şi a opţiunilor disponibile — îi poate ajuta pe bărbaţi să solicite îngrijire medicală înainte ca problemele să devină mai greu de gestionat.

De ce o prostată mărită afectează urinarea

Prostata se află sub vezica urinară şi înconjoară uretra, canalul care transportă urina în afara corpului. Mărirea necanceroasă, cunoscută sub numele de hiperplazie benignă de prostată, poate îngusta acest canal, îngreunând începerea urinării sau menţinerea unui jet constant.

Însă dimensiunea prostatei nu prezice întotdeauna gravitatea simptomelor. O prostată mare poate cauza puţine probleme, în timp ce una mai mică poate afecta substanţial fluxul de urină. Simptomele urinare pot avea şi alte cauze, de aceea evaluarea este importantă.

Când canalul de evacuare este afectat, vezica compensează iniţial prin contracţii mai puternice. În timp, muşchiul acesteia se poate slăbi şi îşi poate pierde capacitatea de a se goli eficient.

Huang a afirmat că agravarea obstrucţiei poate duce la retenţie urinară, infecţii recurente şi sânge în urină. În cazuri severe, presiunea se poate acumula înspre rinichi, provocând hidronefroză — umflarea cauzată de acumularea de urină — şi poate afecta funcţia renală.

Mărirea prostatei nu înseamnă neapărat intervenţie chirurgicală

Opţiunile de tratament pentru mărirea prostatei pot fi clasificate, în linii mari, în trei grupe: medicamente, proceduri minim invazive şi chirurgie convenţională. Potrivit lui Huang, ameliorarea simptomelor variază în funcţie de aceste abordări. Medicamentele oferă, în general, rezultate mai modeste, în timp ce tratamentele minim invazive tind să ofere o ameliorare mai semnificativă.

Chirurgia tradiţională oferă, de obicei, cea mai substanţială ameliorare a simptomelor urinare. Însă cel mai eficient tratament nu este automat cea mai bună alegere pentru fiecare pacient.

Decizia trebuie să ţină cont şi de posibilele efecte secundare, de cerinţele de recuperare şi impactul general al fiecărui tratament.

Ce pot face medicamentele

Când este necesar un tratament, medicii iau în considerare, de obicei, mai întâi medicamentele. Huang a spus că medicamentele utilizate în mod obişnuit se împart, în general, în două tipuri. Un tip relaxează muşchii din jurul prostatei şi a orificiului de ieşire al vezicii urinare, facilitând trecerea urinei. Celălalt tip micşorează treptat prostata.

Însă medicamentele controlează în principal simptomele.

„Ele pur şi simplu te fac să te simţi mai bine; nu pot vindeca problema de bază”, a spus Huang. În unele cazuri, simptomele urinare pot reapărea după întreruperea tratamentului medicamentos.

Unele medicamente pot provoca, de asemenea, efecte secundare. De exemplu, medicamentele care reduc dimensiunea prostatei pot afecta funcţia sexuală la un număr mic de pacienţi. Dacă apar disconforturi după începerea tratamentului, pacienţii pot solicita medicului să schimbe medicamentul sau să ajusteze abordarea terapeutică.

Terapii minim invazive

Dacă medicaţia nu dă rezultate satisfăcătoare sau dacă pacientul nu tolerează efectele secundare ale acesteia, pot fi luate în considerare şi terapii minim invazive, precum stenturile prostatice şi ablaţia cu abur de apă.

În cazul ablaţiei cu abur de apă, de exemplu, se introduce un instrument prin uretră, care utilizează abur la temperatură ridicată pentru a trata ţesutul prostatic mărit. Ţesutul tratat se micşorează treptat, permiţând uretrei comprimate să se deschidă încet.

Un studiu care a implicat 193 de pacienţi a constatat că simptomele urinare s-au îmbunătăţit semnificativ după tratamentul cu abur de apă, în timp ce cantitatea de urină rămasă în vezică după urinare a fost redusă cu aproximativ jumătate.

Un alt aspect de luat în considerare în cazul terapiilor minim invazive este durata efectelor acestora. Este posibil ca un stent prostatic să trebuiască înlocuit după trei până la cinci ani, iar intervenţia chirurgicală poate fi necesară dacă înlocuirea nu mai este posibilă. De asemenea, tratamentul cu abur de apă poate necesita repetarea, deoarece nu îndepărtează întregul ţesut prostatic, permiţând unei părţi din acesta să crească treptat la loc, a spus Huang.

Sursa: Epoch Times SUA