Proporţia Divină: un cod indescifrabil
Ziarul, ecranul calculatorului tău, cartea ta de credit, petalele acelei flori, frunzele unui copac, clădirea de pe partea cealaltă a străzii — totul este guvernat de un principiu, de o proporţie, de o valoare armonică. Universul pare să ne şoptească un cod în fiecare colţ al naturii, un cod unic şi armonios estetic: Numărul de Aur, Proporţia Divină.
În spatele haosului aparent ce domneşte în Univers, în care fiecare întâmplare şi sistem de măsură urmează în mod logic un destin nesigur, există cu siguranţa o ordine ascunsă. Încă de pe timpul lui Pitagora, cheia acestei ordini — care a trezit interesul atât de multor matematicieni şi erudiţi din diverse domenii ale cunoaşterii — nu a fost niciodată complet înţeleasă.
Un experiment contemporan implicând mai mulţi indivizi aparţinând unor etnii diferite a demonstrat că dintr-un eşantion de câteva figuri dreptunghiulare, aproape toate persoanele au căzut de acord asupra celei care a fost cea mai armonioasă. Această figură armonioasă se formează când raportul dintre dimensiunea laturii mari şi cea a laturii mici a dreptunghiului este egal cu 1,618 — numărul cunoscut în matematică sub denumirea de "numărul de aur”. Această proporţie se găseşte în mii de exemple arhitecturale din jurul lumii, precum şi în cutiile de chibrituri, cărţile de vizită, cărţi şi în sute de alte obiecte de uz zilnic, şi asta pentru ca oamenii o găsesc încântătoare. Marea Piramida de la Gizeh şi Piramida lui Keops, sediul Naţiunilor Unite din New York şi catedrala de la Notre Dame, toate cuprind această proporţie de aur. De fapt, Parthenonul grec pare să fie o odă închinată acestei proporţii. De secole, expresia absolută a frumuseţii artistice şi a înţelepciunii omeneşti (cu excepţia câtorva trenduri contemporane) nu s-a îndepărtat niciodată prea mult de la acest număr de aur.
Câţiva artişti ai Renaşterii au încorporat numărul de aur în operele lor, printre ei numărându-se şi Leonardo da Vinci, care a folosit această proporţie în lucrări cunoscute precum "Cina cea de Taină” şi "Omul Vitruvian”. De asemenea, nici muzica nu este străină de acest cod enigmatic.
Compozitorul mexican Silvestre Revueltas a folosit această proporţie pentru a aranja parţi ale creaţiei sale, cunoscută sub numele de "Alcancias”. Compozitorii Bela Bartok şi Olivier Messiaen au observat Şirul lui Fibonacci (care conţine proporţia de aur) în unele dintre lucrările lor pentru a determina cât timp trebuie susţinute notele.
Întrucât arhitectura, arta vizuală, muzica şi alte invenţii sunt lucrări prin excelenţa umane, unii ar putea concluziona că proporţia de aur sugerează o opinie arbitrară, colectivă în cadrul rasei umane. Totuşi, acest lucru tot nu explică numărul fără sfârşit al entităţilor organice şi anorganice găsite în natură care repetă la nesfârşit această proporţie specială. De la dreptunghi până la spirala de aur (cea care apare din unirea punctelor mai multor dreptunghiuri de aur aşezate unul în altul, latura mare a unuia fiind latura mică a următorului dreptunghi aşezat) exemplele pot fi găsite oriunde: în coarnele unei oi, în cristale, într-un vârtej, într-o tornadă, în amprente, în petalele unui trandafir, în modelele concentrice ale conopidei sau ale florii-soarelui, la păsări, insecte, peşti, în Calea Lactee sau alte Galaxii cum ar fi vecina noastră M51… sau la un melc.
Un melc perfect şi frumos precum Nautilus este, practic, un model al perfecţiunii proporţiei de aur. De asemenea, mulţi arbori dezvăluie relaţia de aur în grosimea ramurilor lor, de la cea mai de jos până la cea mai de sus. De asemenea, estetica trupului uman ascunde de asemenea Phi (numărul de aur). Raportul dintre lungimea totală a corpului şi lungimea de la buric până la talpă piciorului dezvăluie un 1,618 perfect şi armonic în trupurile noastre. Putem găsi un rezultat egal în raportul dintre lungimea totală a capului şi lungimea de la ochi la bărbie sau raportul dintre lungimea de la nas până la bărbie şi lungimea de la buze până la bărbie. Cu cât faţa se apropie mai mult de aceste proporţii cu atât va fi mai armonioasă.
Contrar unor sugestii, se pare că gusturile noastre sunt, într-o oarecare măsura, predeterminate. Numărul Phi, precum vărul său Pi (raportul dintre circumferinţa şi diametrul unui cerc) este de o complexitate extraordinară. În timpurile moderne s-a calculat un număr infinit de zecimale care nu se repetă şi care continuă să meargă mai departe. Cauza ascunsă din spatele acestui cod, care se pare că generează armonia şi frumuseţea, este un lucru care a încântat oamenii de ştiinţa timp de secole întregi. Continuă să fie o enigmă şi în zilele noastre.
Cum se face ca o spirală fixă poate fi factorul comun în mii de organisme biologice, presupunându-se ca acestea au evoluat într-un mod cu totul imprevizibil şi nedeterminat? Ar putea fi legată în vreun fel de ADN, unde, în cadrul unui ciclu întreg al spiralei duble cele două secţiuni conţin o relaţie interdependentă de Phi? Din moment ce acest cod este comun tuturor formelor de viaţa — nota armonică la care Universul vibrează — nu este întâmplător faptul că această proporţie divină ni se pare armonioasă, atâta timp cât noi înşine ne avem originea în acest Univers.
