Procurorul general al Venezuelei deschide o anchetă privind fraudarea referendumului
alte articole
Luisa Ortega, procurorul general al Venezuelei - un critic dur al preşedintelui Nicolas Maduro - a promis că va investiga acuzaţiile că guvernul a manipulat datele privind prezenţa la controversatul referendum de duminică.
“Am numit doi procurori pentru a-i investiga pe cei patru directori ai Consiliului Naţional Electoral pentru acest act scandalos”, a afirmat Ortega pentru CNN.
Remarcile ei au fost făcute la câteva ore după ce Smartmatic, o companie britanică însărcinată să furnizeze Venezuelei tehnologia de votare pentru referendumul de duminică, a declarat că numerele pe care le-a înregistrat privind prezenţa la secţiile de votare nu corespund cu numerele declarate de Consiliul Naţional Electoral.
Manipularea cifrelor
Consiliul Naţional Electoral al Venezuelei a declarat duminică faptul că aproximativ 8 milioane de persoane s-au prezentat la secţiile de votare şi au depus buletinele de vot. Totuşi, acest număr a fost respins de mulţi ca fiind nerealist, în condiţiile în care nu au fost raportate cozi lungi sau mulţimi de oameni la secţiile de votare.
Miercuri, Smartmatic a precizat că, de fapt, Consiliul Electoral, a amplifcat în mod artificial numărul alegătorilor prezenţi la vot cu un milion. Prezenţa mare la vot era un factor important în determinarea legitimităţii modficărilor constituţionale propuse de guvernul venezuelean şi, în cele din urmă, a legitimităţii preşedinţiei lui Maduro.
“Acest anunţ este foarte grav deoarece [directorul general al Smartmatic, Antonio Mugica] a declarat că a existat o manipulare a cifrelor”, a precizat Ortega, adăugând că acest lucru reprezintă “încă un element al procesului fraudulos şi neconstituţional” de alcătuire a Adunării Constituante.
Comunitatea internaţională a condamnat referendumul, despre care a precizat că a consolidat puterile partidului de guvernământ prin faptul că a permis anumitor aliaţi ai preşedintelui să rescrie Constituţia ţării.
Mai mult, referendumul a avut loc pe fondul unui val de proteste şi violenţe, care au dus la moartea a 10 persoane. Manifestanţii anti-guvernamentali şi forţele de securitate s-au ciocnit duminică dimineaţă, 30 iulie, pe străzile mai multor oraşe ale ţării. Printre victime s-a aflat un soldat şi un lider regional al opoziţiei, potrivit declaraţiilor procurorilor.
De altfel, criticii se tem că noua Constituţie îi va oferi lui Maduro şi guvernului său puteri practic nelimitate.
Maduro se află la conducerea ţării din 2013, dar scăderea masivă a preţurilor la petrol şi lipsa cronică a produselor de bază, precum medicamente şi alimente, au aruncat ţara într-o recesiune profundă pentru care liderul socialist a învinuit statele capitaliste, în special SUA. Totuşi, criticii preşedintelui venezuelean au susţinut că politica economică proastă a acestuia este cauza crizei care zguduie în prezent ţara.
Miercuri seara, Maduro a declarat că va amâna prima întâlnire a proaspăt formatei Adunări, care era programată joi, în ziua de vineri.