Procesul de demitere a lui Donald Trump ajunge în Senat

Andrei Popescu
17.01.2020

alte articole

Donald Trump (Nicholas KammAFP via Getty Images)
Andrei Popescu
17.01.2020

Procesul de demitere a preşedintelui Donald Trump a început în Senat, joi, în timp ce o agenţie de monitorizare a Congresului a constatat că legea a fost încălcată de Casa Albă prin reţinerea ajutorului de securitate pentru Ucraina aprobat de Congres pentru o favoare politică cerută de Trump.

Evaluarea făcută de un ONG - Government Accountability Office (GAO), nonpartizan, a avut un efect negativ pentru Trump, dar nu este clar dacă va fi luată în considerare în procesul de demitere care se află în Senatul controlat de republicani.

Democratul Adam Schiff, care conduce o echipă formată din şapte membri ai Camerei Reprezentanţilor care vor avea rolul de procurori, s-a prezentat la tribuna Senatului pentru a citi cele două acuzaţii trecute de Cameră pe 18 decembrie, care îl învinuiesc pe Trump de abuz de putere şi obstrucţie a Congresului.

Analiştii se aşteaptă ca Senatul să îl găsească pe Trump nevinovat, deoarece niciunul dintre cei 53 de republicani nu şi-a exprimat sprijinul pentru înlăturarea preşedintelui, un pas care necesită o majoritate de două treimi. Trump a negat săvârşirea infracţiunilor şi a numit procesul demiterii sale o ruşine.

Declaraţiile de deschidere vor începe marţi.

Abuzul de putere citat în articolele de acţiune ale Camerei a inclus reţinerea, de către Trump a unui ajutor pentru Ucraina în valoare de 391 de milioane USD, democraţii fiind convinşi că preşedintele a încercat, în acest mod, să-l preseze pe omologul său ucrainean să înceapă investigarea contracandidatului său democrat din prezidenţialele 2020, Joe Biden.

Joe Biden a fost acuzat că, pe vremea când era vicepreşedintele SUA, şi-a plantat fiul, Hunter Biden, în consiliul de administraţie al firmei Burisma din Ucraina, şi că a cerut oficialilor ucraineni să-l demită pe procurorul general al ţării care dorea deschiderea unei anchete asupra companiei.

Congresul a aprobat fondurile pentru a ajuta Ucraina să combată separatiştii sprijiniţi de Rusia. Banii au fost furnizaţi în cele din urmă în septembrie, după ce controversa a fost scursă în public.

GAO a declarat că SUA are o constituţie care nu acordă preşedintelui autoritatea de a reţine unilateral fondurile, aşa cum a făcut Trump. În schimb, un preşedinte poate reţine cheltuielile doar în circumstanţe limitate, precizate de lege, a declarat raportul ONG-ului.

„Executarea fidelă a legii nu permite preşedintelui să-şi prioritizeze propriile priorităţi de politică deasupra celor adoptate de Congres”, a declarat GAO joi.

Constatările GAO nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic, dar rapoartele sale sunt considerate de parlamentari drept obiective, fiabile şi, în general, necontestate.

Preşedintele Camerei, Nancy Pelosi, a declarat că raportul GAO a consolidat argumentul democraţilor conform cărora procesul Senatului ar trebui să includă noi probe şi să audieze martori.

Schiff a indicat că procurorii Camerei îl pot convoca pe Lev Parnas, un asociat al avocatului personal al lui Trump, Rudy Giuliani, dacă Senatul permite mărturia în proces.

Documentele date publicităţii săptămâna aceasta indicau că Parnas, un cetăţean american originar din Ucraina, l-a ajutat pe Giuliani să-l cerceteze pe Biden şi pe fiul său Hunter şi a fost implicat şi în monitorizarea mişcărilor fostului ambasador american în Ucraina, Marie Yovanovitch, înainte ca Trump să o retragă din post în luna mai.

Într-un interviu acordat Reuters, Giuliani a spus că l-a îndemnat pe Trump să o concedieze pe Yovanovitch, dar nu ştia dacă Parnas a pus-o sub supraveghere.

Giuliani a declarat că a fost dezamăgit de decizia lui Parnas de a coopera cu anchetatorii procesului de demitere.

„L-am considerat un prieten şi un om de caracter şi acum îl consider un om care vă spune orice vrea avocatul său să spună”, a spus Giuliani.

Parnas a declarat miercuri pentru MSNBC că Trump ştia „exact ce se întâmplă”, iar avocatul său a publicat mai multe fotografii ale lui Parnas cu preşedintele.

Vorbind cu reporterii de la Casa Albă, Trump şi-a repetat afirmaţia că nu-l cunoaşte pe Parnas. El a numit totul „o mare farsă”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor