Primul Război Mondial, o ocazie pentru a declara război şi alcoolului
alte articole
Primul Război Mondial a constituit o bună ocazie pentru a combate ceea ce mulţi considerau a fi 'flagelul moral' al erei edwardiene, notează Courrier Internaţional.
În 1914, Lloyd George, ministrul de finanţe englez de la acea dată, declara: 'Luptăm împotriva Germaniei, Austriei şi băuturii'. Tot din 1914, ţarul Nikolai a interzis producţia de vodcă, fapt care a avut drept consecinţă închiderea a 400 de distilerii şi 28.000 de magazine de vinuri şi băuturi spirtoase. Interdicţia nu a fost ridicată decât în 1924, în pofida relativei sale ineficienţe: interdicţia nu a provocat decât o pierdere de 30% din încasările fiscale ale statului.
George al V-lea, regele Angliei, declara că nu va bea pe durata întregului război. El a încercat să antreneze după el întreaga Anglie, impunând închiderea barurilor după ora 21:30. Durata în care acestea sunt deschise s-a redus de la 19,5 ore la doar 5,5 ore pe zi. Potrivit Daily Mail, berea tare a dispărut, iar toate băuturile erau diluate cu apă.
Vinul, berea şi toate tipurile de lichior au dispărut chiar şi din reşedinţele regele. De asemenea, s-au amplificat metodele punitive. În ceea ce priveşte numărul de arestări pentru perturbarea ordinii publice - 68.000 - acesta nu a fost depăşit niciodată de atunci.
Există încă un motiv care explică această luptă contra alcoolului în Anglia: extinderea consumului în rândul femeilor. După ce acestea au început să aibă un loc de muncă, ele au început să câştige bani şi independenţă, devenind din ce în ce mai numeroase prin pub-uri, spre marele oprobriu al moralei de la acea vreme.
Dacă autorităţile încercau cam peste tot să limiteze consumul de alcool, tranşeele erau în afara acestor limite, subliniază Courrier Internaţional. Soldaţii aveau nevoie de alcool pentru a înfrunta realitatea luptelor şi a rezista. În Franţa, fiecare 'poilu' (cum erau supranumiţi soldaţii francezi în timpul Primului Război Mondial) primea câte un litru de vin pe zi, însă numeroase campanii de luptă împotriva consumului de alcool au început să fie lansate şi în rândul soldaţilor. Aceste campanii, însă, vor fi prea puţin eficiente, soldaţii căutând mereu să obţină mai mult decât raţia lor.
Lupta împotriva alcoolului nu va ţine mai mult decât Marele Război, cel puţin în Europa. În data de 11 noiembrie 1918, la sfârşitul războiului, în reşedinţele regale au fost desfăcute 1.815 sticle de coniac, la ordinul regelui.