Primarul USR Lucian Viziteu, somat să-l sancţioneze pe purtătorul său de cuvânt. E acuzat de ieşiri jignitoare

Lucian Stanciu Viziteu (Facebook)
D.B.
02.02.2021

Un grup de consilieri locali îi solicită primarului Bacăului, Lucian Stanciu-Viziteu, să îl sancţioneze pe Ionuţ Avram, purtătorul de cuvânt al Primăriei locale, pe care îl acuză de „opinii şi luări de poziţii vexatorii, încălcări care au afectat atât imaginea instituţiei”, anunţă Ziarul de Bacău.

Potrivit reclamanţilor, Ionuţ Avram a avut mai multe ieşiri publice considerate jignitoare şi defăimătoare de consilierii locali, după ce aceştia nu au votat proiecte propuse de primarul Viziteu. În sesizarea menţionată, aleşii locali susţin că Avram „a încălcat îndatoririle personalului angajat în funcţii publice, de a se abţine în a avansa opinii şi luări de poziţii vexatorii, încălcări care au afectat atât imaginea instituţiei, cât şi a consilierilor locali” şi fac trimitere la Codul Administrativ, unde se stipulează regulile de conduită ale personalului angajat în administraţia locală.

Cei nouă consilieri semnatari ai sesizării cer suspendarea purtătorului de cuvânt al Primăriei pe durata cercetării disciplinare şi prezintă mostre din mesajele defăimătoare pe care Avram le-a postat în spaţiul public.

„Mulţi proşti. Foarte mulţi proşti mai avem. Nu pricep nimic, îşi dau cu părerea toţi agramaţii. Nu doar de proşti avem parte, ci şi de mişei cu interese politice. Cu toţii au sărit de cur în sus atunci când au auzit de referendum local. Ar fi fost o noutate absolută pentru Bacău, chiar şi pentru România deoarece nu s-au organizat decât vreo câteva, în 30 ani, la nivel local”, este una dintre declaraţiile lui Avram pe Facebook, acesta arătându-se nemulţumit după ce consilierii locali au respins varianta organizării unui referendum local cu privire la restricţiile anti-COVID-19.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor