Prim bilanţ: Obama, de la lipsa de experienţă, la acţiune

Primul preşedinte negru al Americii a avut curajul să reformeze sectorul sănătăţii şi să adopte o politică externă mai consensuală, dar nu a transformat ţara aşa cum promitea în campania electorală din 2008, scrie ziarul elveţian Le Temps în ediţia de joi.

'Barack Obama este cel mai periculos preşedinte din istoria Statelor Unite' şi este 'o datorie' pentru securitatea naţională ca el să fie înfrânt la prezidenţialele din 6 noiembrie, este de părere candidatul republican Newt Gingrich, afirmaţii care nu sunt deloc surprinzătoare. Ziarul elveţian face un prim bilanţ al mandatului lui Obama, din momentul în care a pronunţat un discurs înflăcărat la 5 noiembrie 2008, în Park, la Chicago.

Câştigarea unui al doilea mandat depinde de capacitatea de mobilizare a preşedintelui. Lumea a uitat repede succesele obţinute de Jimmy Carter (acordurile de la Camp David) şi de George H. Bush (primul război din Golf), cei doi preşedinţi fiind percepuţi ca nişte perdanţi pentru că nu au reuşit să fie realeşi. Barack Obama, care are o minte strălucitoare, a sedus în primele luni ale mandatului său prezidenţial, apoi i-a dezamăgit pe liberali (stânga), el însuşi mărturisind că a promis prea multe în campania electorală. I-a iritat pe cei care aşteptau din partea lui mai multă fermitate ca să transforme cuvintele în fapte şi să contracareze obstrucţionismul republican.

Preşedintele nu a fost un 'game changer', el nu a transformat radical America. Banii continuă să domine în mod excesiv politica, instituţiile sunt periodic paralizate de blocaje din partea Congresului şi economia este într-o stare fragilă. Cea mai mare schimbare pe care a adus-o Barack Obama pare să fie chiar alegerea sa. Imediat ce a ajuns la Casa Albă, Barack Obama s-a confruntat cu o criză a cărei gravitate aminteşte Marea Depresiune. Un fost consilier al preşedintelui Bill Clinton şi cercetător la Brookings Institution, William Galston, este totuşi mai critic referitor la acel moment: 'Administraţia nu a evaluat cum trebuie situaţia. Dacă în ianuarie 2009, Barack Obama ar fi ţinut un discurs asemănător cu cel al lui Churchill, prezentând oamenilor dura realitate a economiei americane, el şi-ar fi construit mandatul de preşedinte pe o cu totul altă bază'.

La aceasta se adaugă lipsa de experienţă a preşedintelui. Obama a venit la Casa Albă fără să aibă o experienţă executivă. Şi în acea perioadă era nevoie de decizii rapide pentru a evita prăbuşirea economiei, pentru a regulariza Wall Street şi a coopera cu republicanii din Congres.

În afară de lipsa de experienţă, trebuie menţionată şi lipsa unei reţele. În cei doisprezece ani cât a fost guvernator de Arkansas, Bill Clinton şi-a dezvoltat o reţea incredibilă de oameni pe care să se bazeze. Barack Obama a trebuit să includă în echipa sa foşti colaboratori ai lui Clinton. A fost un atu, dar şi un handicap: aceşti consilieri au avut tendinţa de a aplica aceleaşi reţete din anii 1990 într-un context foarte diferit.

În contextul crizei extrem de grave, este greu de evaluat politica dusă în domeniul economic. Un fost jurnalist de la Wall Street Journal, Ron Suskind, afirmă într-un volum în care analizează primii doi ani ai mandatului lui Barack Obama că acesta şi-a gestionat defectuos echipa pentru problemele economice. Este adevărat că planul de relansare de 800 de miliarde de dolari a creat locuri de muncă, dar el nu a fost bine aplicat la nivelul statelor americane şi deci a fost ineficient. Excepţia este planul de salvare a industriei automobile, care a permis constructorului General Motors să redevină lider mondial în acest sector.

Unul din cele mai mari succese obţinut de Obama pe plan intern este fără îndoială reforma sănătăţii, care a permis extinderea asigurărilor de sănătate la încă 30 de milioane de americani. În afară de Bill Clinton, în 1993, a cărui reformă a fost un eşec, niciun alt preşedinte de după cel de-al Doilea Război Mondial nu a avut curajul să facă acest lucru. Dar succesul este fragil. El depinde de avizul de constituţionalitate dat de Curtea supremă şi de realegerea lui Barack Obama, pentru că republicanii sunt hotărâţi să abroge imediat legea dacă ajung la putere.

Cel mai mare succes al politicii externe a lui Obama a fost omorârea lui Osama bin Laden. Fără a fi prea îndrăzneaţă, politica dusă de Casa Albă vizavi de revoltele arabe a fost mai degrabă bine percepută. În relaţiile sino-americane, Washington-ul a ştiut să combine 'discursul forţei şi al soft power'.

Resetarea relaţiilor cu Moscova a schimbat dinamica acestora, chiar dacă controversatul scut antirachetă şi propaganda electorală anti-americană din Rusia par să contrazică acest lucru. În ceea ce priveşte războaiele, se pare că Obama şi-a ţinut promisiunile, trupele americane s-au retras din Irak la sfârşitul lui 2011 şi se vor retrage din Afganistan până la sfârşitul anului 2014. Dar acest succes aparent s-ar putea întoarce împotriva Americii. Niciuna din problemele pentru care Washington-ul s-a luptat în cele două ţări nu a fost rezolvată.

În ceea ce priveşte Iranul, politica mâinii întinse de Obama a eşuat. Escaladarea tensiunilor i-ar putea juca o festă preşedintelui candidat, aşa cum s-a întâmplat cu Pakistanul, cu care relaţiile sunt execrabile. Şi referitor la conflictul israelo-palestinian, America lui Obama a stat deoparte mai mult ca niciodată.