Pricopie, despre ora de religie: Deocamdată ”nu se poate schimba nimic”
alte articole
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, marţi, că predarea orei de religie în şcoli trebuie să se facă în conformitate cu legea şi Constituţia şi tot cadrul instituţional în care se desfăşoară materiile în şcoli, până când Parlamentul sau Guvernul se va pronunţa în această privinţă, relatează Mediafax.
„Legat de predarea religiei în şcoli, sunt mai multe lucruri care trebuie luate în calcul. În primul rând, trebuie respectate legea şi Constituţia şi tot cadrul instituţional în care se desfăşoară orele în şcoli. În acest moment, avem o lege, avem o decizie a CCR şi avem o procedură pe care Parlamentul sau Guvernul, după caz, trebuie să le parcurgă”, a declarat, marţi, ministrul Educaţiei.
Remus Pricopie a adăugat că Parlamentul are obligaţia să regleze elementul neconstituţional din legislaţie care a fost semnalat de Curtea Constituţională a României. De asemenea, acesta a adăugat că între timp ”nu se poate schimba nimic”.
”CCR (Curtea Constituţională a României - n.r.) atrage atenţia asupra unui element de neconstituţionalitate, iar Parlamentul are obligaţia sa îl regleze. În momentul în care Parlamentul va corecta această problemă, evident că ne vom supune legislaţiei în vigoare”, a declarat ministrul Educaţiei.
Curtea Constituţională a decis în această privinţă pe 12 noiembrie, când a hotărât că obligaţia de a face cerere ca un elev să nu participe la ora de religie este neconstituţională. Oficialii CCR au adăugat că o astfel de solicitare va trebuie făcută doar de cei care vor să studieze disciplina.