Prezidenţiabilul Kelemen Hunor anunţă dezbateri "profunde" pentru autonomie
alte articole
Kelemen Hunor, preşedintele UDMR - partid aflat la guvernare - a anunţat sâmbătă că proiectul de autonomie a aşa-numitului Ţinut Secuiesc va fi lansat în luna august într-o "foarte bine gândită şi profundă" dezbatere publică ce va viza atât societatea românească cât şi cea maghiară.
"Dezbaterea publică va dura, deoarece nu este un proiect care poate fi explicat într-o săptămână sau într-o zi, şi nici nu trebuie. Trebuie o dezbatere publică foarte bine gândită şi foarte profundă, atât cu societatea românească în ansamblul ei, cât şi cu cea maghiară. Nu pot să spun când se va termina această dezbatere, vorbim totuşi despre un proiect foarte important”, a declarat Hunor, viitor candidat la funcţia de Preşedinte al României.
Potrivit B1, proiectul va fi lansat în dezbatere publică după discuţii în interiorul UDMR. Deocamdată, Uniunea discuta proiectul cu "colegii de la Partidul Civic Maghiar (PCM)."
"În ceea ce priveşte proiectul de autonomie, suntem în discuţii cu colegii de la PCM. Există o formă care a fost dată la tradus din limba română în cea maghiară, fiindcă proiectul a fost scris în limba română”, a declarat prezidenţiabilul UDMR.
Potrivit PCM însă, grupul de lucru comun al UDMR şi PCM ar fi finalizat deja lucrările, ajungându-se la o variantă de proiect acceptat de ambele părţi, urmând ca după dezbaterea publică, proiectul de autonomie să fie depus în Parlament.
Preşedintele PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef a mai declarat în urmă cu trei zile că acest proiect este o variantă îmbunătăţită şi completată a statului de autonomie elaborat recent de Consiliul Naţional Secuiesc şi atacat în instanţă de prefecturile Covasna, Harghita şi Mureş (reamintim că prefectul de Harghita a fost înlocuit din funcţie după ce a atacat în instanţă o serie de decizii ale unor Consilii Locale vizând autonomia).
Spre deosebire de preşedintele Hunor, Terza Jozsef a avansat şi o serie de date legate de acest proiect. Preşedintele PCM a apreciat că dezbaterile publice vor începe în perioada 10-15 august şi că proiectul va fi avansat Parlamentului undeva în luna septembrie.