"Un judecător are mai puţine drepturi decât un inculpat". Magistratul sancţionat pentru că a băgat la puşcărie un fost ministru PSD face analiza motivării CSM

Judecătorul Ioan Fundătureanu - unul dintre cei doi magistraţi sancţionaţi de CSM pentru că au transformat pedeapsa cu suspendare primită de fostul ministru Daniel Chiţoiu pe fond într-o condamnare de 4 ani cu executare - susţine că instanţa disciplinară, care îndeplineşte şi rolul constituţional de garant al independenţei justiţiei, nu îi recunoaşte aceste drepturi. Potrivit magistratului, într-o procedură disciplinară, „un judecător din România are mai puţine drepturi decât un inculpat”.

Într-o postare pe Facebook, judecătorul face analiza motivării deciziei trimise de CSM, în urma căreia a fost sancţionat cu retrogradarea din gradul profesional de curte de apel în cel de tribunal. O redăm mai jos.

„A apărut şi motivarea în dosarul nr. 10/J/2026 al CSM-Secţia pentru judecători în materie disciplinară.

Ca o primă impresie, motivarea soluţiei majoritare este de o tendenţiozitate macroscopică şi plină de rea-credinţă. A fost o lectură care nu mi-a căzut prea bine, dar care m-a şi amuzat atunci când am văzut cum sunt schimonosite cuvintele şi raţionamentele pentru a contura o abatere disciplinară care nu există.

Prin cei cinci judecători care au pronunţat soluţia majoritară, CSM a ratat în cauza noastră şi rolul de garant al independenţei justiţiei, prin modul cum a judecat raţionamentul nostru logico-juridic, dar şi rolul unei instanţe de judecată, prin faptul că, la stabilirea relei noastre credinţe, a extras probe de vinovăţie din atitudinea noastră de negare a faptei. Într-un proces penal nu ai voie să extragi probe de vinovăţie împotriva inculpatului din atitudinea de nerecunoaştere a faptei. Şi tot într-un proces penal atragi atenţia inculpatului că tot ceea ce spune poate fi folosit împotriva sa. În cauza noastră, instanţa disciplinară, care îndeplineşte şi rolul constituţional de garant al independenţei justiţiei, nu ne recunoaşte aceste drepturi.

Pentru cei cinci majoritari, reaua noastră credinţă a rezultat din faptul că nu am recunoscut că am greşit, iar apărările noastre, adică ce am spus şi am susţinut, s-au întors împotriva noastră, prin răstălmăciri şi mistificări. Fără probe. Aşa cum o arată şi opinia minoritară. Cu alte cuvinte, într-o procedură disciplinară, un judecător din Republica România are mai puţine drepturi decât un inculpat. Asta ar trebui să fie o veste foarte tristă pentru mai mulţi factori de răspundere din acest stat, fie ei politicieni sau magistraţi. Sau nu?

Dosarul disciplinar pune într-adevăr, în conflict, două principii: dreptul la apărare versus independenţa judecătorului pe soluţie. Şi de aici două abordări, vizibile în cele două opinii. Cei cinci majoritari se plasează clar în spatele dreptului la apărare, chiar exercitat abuziv. (De fapt, nici nu este apreciat, ca abuziv, instanţa disciplinară făcând propria judecată asupra acestui aspect). El este absolut, citându-se o opinie doctrinară. Ceilalţi, minoritarii, pun preţ pe independenţa judecătorului şi pe inadmisibilitatea intruziunii instanţei disciplinare în raţionamentul logico-juridic.

În spaţiul public s-a exprimat şi punctul de vedere, expus şi în opinia majoritară, că prin jurisprudenţa noastră s-ar crea un efect de descurajare asupra modului concret în care avocaţii îşi construiesc apărările.

De partea cealaltă, colegul meu a spus că din cauza abordării majoritarilor, simte că nu mai poate fi independent în soluţionarea dosarelor, punct de vedere cu care sunt de acord. (Acesta a fost şi motivul pentru care a cerut transferul pe Secţia civilă). Cu alte cuvinte, soluţia majoritară induce şi ea un sentiment de insecuritate şi o frică în activitatea judecătorului. Aşadar, două feluri de frici care trebuie luate în calcul ca posibile efecte în modul în care se vor configura, pe viitor, dreptul la apărare versus independenţa judecătorului. Şi tot pornind de la acest schimb de frici, fac şi o previziune, pornind de la dosarul nostru.

Este aproape nulă probabilitatea ca un avocat, în procesul penal, să mai simtă o descurajare în modul în care îşi va exercita strategia de apărare. În schimb, va fi foarte mare probabilitatea ca un judecător (penalist, mai ales), să resimtă acelaşi efect de descurajare în expunerea raţionamentelor logico-juridice. Repercusiunile, pentru actul de justiţie, inclusiv pentru dreptul la apărare, vor fi dintre cele mai grave. Speţa noastră poate deschide o dezbatere. Soluţia majoritară a CSM, dacă va fi menţinută, o poate închide. Cu efecte destul de constrângătoare asupra modului în care judecătorii îşi vor înţelege independenţa!”