Preţul comercial al vieţii: oroarea recoltării de organe de la practicanţii Falun Gong

Articolul 3 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede că ”orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale. Nimeni nu va fi ţinut în sclavie, nici în servitute; sclavagismul şi comerţul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor. Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degrandante”.

Se ştie că regimurile comuniste sunt prin natura lor criminale şi vizează distrugerea de multe ori prin exterminare fizică directă a disidenţilor. China comunistă nu face excepţie de la regulă. Deşi ţara nu are un program public oficial de donare de organe, autorităţile susţin că majoritatea organelor recoltate pentru transplanturi provin de la prizonieri executaţi. Numărul celor cărora li se aplică pedeapsa cu moartea nu este însă la fel de mare ca numărul de transplanturi care creşte constant. Activistul pentru drepturile omului, canadianul David Matas şi doctorul Torsten Trey demonstrează în cartea ”State Organs. Transplant Abuse în China” că organele sunt recoltate ilegal, fără consimţământ, mai ales din rândul prizonierilor practicanţi ai Falun Gong, o practică spirituală foarte populară pe care autorităţile au interzis-o pentru că nu o puteau controla.

Autorii arată cum regimul comunist încalcă dreptul la viaţă, forţându-i pe prizonierii de conştiinţă să-şi doneze ”organele”. Nici vorbă despre consimţământ liber. Chiar dacă ar fi vorba despre prizonieri condamnaţi la moarte, despre ce fel de consimţământ ar putea să fie vorba? În realitate, ei sunt ucişi pentru a îmbogăţi medici şi spitale şi un întreg sistem criminal de transplanturi.

În introducerea volumului, Torsten Trey atrage atenţia că între 2003 şi 2009 au existat doar 130 de donaţii de organe voluntare în China, ceea ce este în concordanţă cu reticenţa tradiţională a populaţiei chineze de a dona organe, datorată credinţei confucianiste că trupul trebuie să rămână intact după moarte. Ca urmare, autorii pun sub semnul întrebării argumentul dat de autorităţile chineze potrivit căruia rata de consimţământ ar fi mai mare în cazul prizonierilor care urmează să fie executaţi. Iar cifrele le dau dreptate. Numărul prizonierilor ucişi nu este suficient de mare pentru ca să acopere cele 10.000-20.000 de transplanturi anuale. Potrivit estimărilor Amnesty Internaţional, în China sunt executaţi anual 2.000 de prizonieri. În plus, nu toţi deţinuţii pot servi ca donatori de organe din motive legate de vârstă, de boli sau pur si simplu de ţesut şi de grupă de sânge.

Dar regimul a continuat să omoare oameni nevinovaţi pentru a le vinde organele sub pretextul că acestea vin în proporţie de 90% de la deţinuţi executaţi. Numărul de centre de transplant a crescut de la 150 la 600 în perioada 1999-2006, iar în 2005 s-au înregistrat 20.000 de transplanturi. Site-urile spitalelor chineze oferă organe pacienţilor străini într-o marjă de timp de doar 1-4 săptămâni. Ca şi cum ar avea pe stoc un număr nelimitat de organe şi nu ar depinde de timpii de detenţie până când prizonierii sunt executaţi.

Sursele acestea vii alternative de organe sunt practicanţii Falun Gong. Persecutaţi şi torturaţi, mulţi dintre ei au fost supuşi în închisori la teste de sânge, teste cu raze X şi ultrasunete. Nu li s-a explicat de ce, dar autorii concluzionează că scopul era constituirea unei largi baze de date medicale care să-i categorisească pe potenţialii donatori de organe.

Un adevărat carnagiu pentru bani. Într-un mod inuman a fost stabilit un preţ comercial (60.000 de dolari pentru transplant de rinichi şi 100.000 pentru transplant de ficat) pentru vieţile celor cărora li s-a luat dreptul la viaţă. Un nou Holocaust are loc în economia cea mai puternică a lumii. Iar Europa, SUA şi lumea în general sunt prea tăcute în această privinţă pentru că se tem să nu supere China sau pentru că n-au destulă influenţă asupra regimului comunist.

China păstrează strict secrete aceste practici şi informaţiile sunt greu de verificat. Medicii militari şi complicii lor din sistem nu ar risca să se expună, iar victimele scapă rar cu viaţă pentru a depune mărturie. În ciuda interdicţiei impuse de China, care nu a acceptat ca o echipă de inspectori profesionişti şi independenţi să viziteze spitalurile unde se fac transplanturi, fostul parlamentar canadian David Kilgour, activistul pentru drepturile omului David Matas şi alţii au pus cap la cap toate datele disponibile pentru a afla adevărul.

Ethan Gutman, cercetător la Fundaţia pentru apărarea Democraţiei, care a făcut interviuri cu mai mulţi practicanţi Falun Gong cărora li s-au făcut teste de sânge, li s-a recoltat urină, li s-a făcut un EKG şi li s-a băgat o lumină în ochi, susţine că aceste examene medicale erau menite să verifice gradul de sănătate al organelor ce pot fi folosite pentru transplanturi: ficat, rinichi şi cornee.

regimul a continuat să omoare oameni nevinovaţi pentru a le vinde organele sub pretextul că acestea vin în proporţie de 90% de la deţinuţi executaţi

Potrivit primului raport publicat de David Kilgour şi David Matas în 2006 pe tema recoltării de organe, în perioada 2000-2005 s-au realizat 41.500 de transplanturi, sursele principale ale acestora fiind practicanţii Falun Gong. David Matas arată cu ce dificultăţi s-au confruntat în strângerea de date pentru că Amnesty Internaţional nu a mai publicat după 2008 statisticile anuale privind execuţiile din China. În plus, China a limitat accesul public la registrul transplanturilor de ficat pe motiv că datele sunt interpretate greşit, ceea ce încalcă angajamentul de transparenţă a surselor luat faţă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Această lipsă totală de transparenţă arată că regimul are ceva de ascuns şi că întregul sistem de recoltare de organe operează în strict secret.

Analizând datele prezentate sporadic de ministrul Sănătăţii chinez privind transplanturile, Matas a constatat că acestea sunt adesea contradictorii şi infirmă clar teza autorităţilor că majoritatea organelor sunt prelevate de la prizonieri executaţi. Mai ales că din 2007, toate pedepsele capitale trebuie aprobate de Curtea Supremă Populară, ceea ce a dus la o reducere cu 30%-40% a execuţiilor.

Ce se face şi ce se poate face

Prezent la o audiere publică în Comisia pentru drepturile omului din Parlamentul European pe tema încălcării drepturilor omului în China care a avut loc anul trecut, Matas a făcut două recomandări UE pentru a opri practica oribilă a recoltării de organe. Prima a fost legată de introducerea unei legislaţii extrateritoriale care să interzică cumpărarea şi vânzarea de organe, pentru ca europenii care cumpără organe din străinătate să fie judecaţi în Europa. Legislaţia ar trebui să se refere şi la vânzători şi la cumpărători. Există o asemenea legislaţie în Canada şi în Belgia. “UE ar trebui, în al doilea rând, să-i înregistreze obligatoriu pe cei care fac turism pentru organe pentru ca aceştia vor avea nevoie apoi de îngrijire medicală în Europa”, a susţinut nominalizatul la premiul Nobel. El a deplâns faptul că, deşi a cerut în 2010 împreună cu David Kilgour, fost parlamentar canadian şi secretar de stat pentru zona Asia–Pacific a Guvernului canadian, Comisiei Europene să prezinte Consiliului un raport redactat de cei doi asupra recoltării de organe în China de la practicanţii Falun Gong, doi ani mai târziu nimic nu s-a întâmplat.

UE a adoptat în 2010 noi reguli privind transplantul de organe. Potrivit acestora toate donaţiile de organe trebuie să fie voluntare şi neplătite. Directiva a intrat în vigoare în 2010, dar mijloacele de implementare sunt lăsate la latitudinea statelor naţionale care trebuie să instituie nişte autorităţi naţionale responsabile pentru menţinerea unor standarde de calitate şi securitate pentru transplanturi. Acestea trebuie să supravegheze centrele de transplant, să strângă date despre rezultatele transplanturilor şi să supervizeze achiziţionarea de organe din alte ţări. Europarlamentarii cereau şi un sistem de certificare pan-european care să aducă dovada că organele şi ţesuturile au fost obţinute legal.

Intenţia a fost bună, dar aceste eforturi s-au dovedit deocamdată insuficiente. Recoltarea de organe de la practicanţi Falun Gong este o crimă împotriva umanităţii, o încălcare gravă a dreptului la viaţă şi la demnitate umană. Comercializarea organelor şi profiturile uriaşe făcute din moartea sau suferinţa unor oameni nevinovaţi nu poate fi justificată şi nici ignorată de comunitatea internaţională. Pentru că viaţa şi fiinţa umană sunt de nepreţuit.