Relaţiile Canada-China: comerţ, investiţii şi drepturile omului

Civilizaţia de 5000 de ani a Chinei a oferit mult omenirii. Unul dintre nenumăratele exemple este politica economică lansată de Deng Xiaoping după 1978, care a ridicat sute de milioane de cetăţeni dintr-o sărăcie groaznică. Respectul meu pentru poporul chinez a crescut în cursul mai multor vizite în ţară şi am fost onorat să reprezint unii canadieni de origine chineză în Parlament timp de aproape 27 de ani.

În realitate, corupţia este sistemul

Printre multele lucruri pe care le admir sunt protestele adesea eroice ale poporului împotriva unui guvern care este, în esenţă, din, şi doar pentru membrii Partidului Comunist Chinez. (Universitatea Tsinghua estimează că au existat 180.000 de incidente "în masă" în întreaga ţară doar în cursul anului 2010).

Fostul premier Wen Jiabao a vorbit de multe ori despre necesitatea reformei democratice.

Wen a blocat, de asemenea, înaintarea lui Bo Xilai în cadrul Comitetului Permanent al Partidului, cu toate că multe guverne democratice, inclusiv cel al Canadei, şi oameni de afaceri l-au curtat în mod naiv timp de ani de zile. În timp ce era guvernatorul provinciei Liaoning, Bo şi şeful său de poliţie acum închis, Wang Lijun, au fost printre cei mai răi persecutorii ai practicanţilor Falun Gong, jefuindu-i şi vânzându-le organele vitale ale acestora cetăţenilor bogaţi şi străinilor.

Wen a folosit procesele lansate împotriva lui Bo în 13 ţări, inclusiv Canada, pentru a-l elimina din funcţia de ministru al Comerţului în 2007. Bo, fostul şef al Partidului Jiang Zemin şi alţi membri de partid ar trebui să răspundă în faţa Curţii Penale Internaţionale pentru crime împotriva umanităţii.

Din păcate, noul Comitet Permanent de şapte membri este format dintr-o majoritate a membrilor ce fac parte din cadrul fracţiunii lui Jiang, dar cei doi principali, preşedintele desemnat Xi Jinping şi premierul desemnat Li Keqiang, par, până acum, să ofere o speranţă pe frontul corupţiei.

În realitate, corupt este sistemul. Un discurs recent al lui Xi dezvăluit publicului a sugerat ostilitatea faţă de reforma politică. Respectatul scriitor din Beijing Gao Yu raportează că Xi a discutat colapsul Uniunii Sovietice, subliniind necesitatea Partidului de a menţine un control asupra armatei din China.

Comerţul problematic cu China

Canada ar trebui, desigur, să rămână angajată cu Beijing-ul, în ciuda dificultăţilor create de guvernarea acestuia. Democraţia, cu caracteristici foarte chineze este, probabil, mai aproape decât cred mulţi.

Totuşi nu ar trebui să uităm în acest angajament că valorile pe care le reprezentăm sunt atât canadiene cât şi universale, incluzând demnitatea pentru toţi, statul de drept, democraţia multi-partid, responsabilitatea socială a întreprinderilor şi necesitatea curentă pentru mai multe locuri de muncă pretutindeni. Poporul chinez ar trebui să ştie că cetăţenii canadienii sunt alături de ei, nu de guvernul lor, la fel cum am făcut-o în Europa Centrală în timpul războiului rece şi cu Africa de Sud, în special la sfârşitului anilor '80 şi a anilor care au urmat până la alegerea lui Nelson Mandela.

Poporul chinez ar trebui să ştie că cetăţenii canadienii sunt alături ei, nu de guvernul lor

Din câte ştiu eu, Jean Chretien şi Paul Martin, ca prim-miniştri, nu au pus în discuţie aceste valori în mod eficient cu liderii de la Beijing. Stephen Harper, după ce a indică faptul că valorile canadiene nu vor fi sacrificate pentru "atotputernicul dolar" în ceea ce priveşte relaţiile cu China, pare să fi optat în ultimele luni pentru abordarea Chretien-Martin.

În opinia mea, vânzarea de bunuri, servicii şi materii prime naturale, este bună pentru aproape orice ţară (având în vedere considerentele de securitate), dar investind în ţările fără niciun stat de drept, chiar respectul guvernului pentru proprii cetăţeni este extrem de problematic. Iar Ottawa nu ar trebui să permită vânzarea afacerilor noastre, care fac exporturi către companii de stat din ţări non-democratice.

Atât de multe lucruri au mers prost pentru investitorii din China. Mcdonalds Corp a deschis în centrul oraşului Beijing, cu mai mulţi ani în urmă, având un contract de închiriere pe 20 de ani pentru primul său restaurant. Cu aproximativ doi ani mai târziu, i s-a spus să plece pentru ca un mare dezvoltator a vrut să construiască peste locaţia sa. Dacă una dintre cele mai mari companii de pe pământ este tratată astfel, ce speranţă este acolo pentru majoritatea afacerilor canadiene?

"Capitalismul Ponzi"

Editorialistul de politică internaţională Jonathan Manthorpe a concluzionat în Vancouver Sun cu câţiva de ani în urmă că se observă variaţii ale unei scheme Ponzi în China. "Un guvern local, fără un sistem funcţional pentru creşterea veniturilor fiscale şi... plin de corupţie... vinde terenul pentru a acumula bani ... (începând prin a scăpa de fermierii care trăiesc pe teren)... Şi, asta fiind China... municipalitatea are puterea de a instrui băncile să împrumute companiei de dezvoltare banii pentru vânzare. Aşadar, guvernul local îşi ia bani, compania deţinută de municipalitate ajunge să construiască un complex rezidenţial sau industrial speculativ şi totul pare în ordine".

Atât de multe lucruri au mers prost pentru investitorii din China.

În Financial Times, nu la mult timp după ce Manthorpe a scris asta, era o poveste despre modul în care într-un oraş de coastă, apartamentele de lux urmau să fie construite cu aproximativ 70.000 de yuani (11.000 de dolari) pe metru pătrat, care este de aproximativ de două ori venitul anual mediu al unui rezident. Pentru a finanţa un apartament de 150 de metri pătraţi în clădire ar trebui cheltuiţi toţi bani din venitul unui rezident tipic pentru 350 de ani.

Recent, He Qinglian, un autor şi economist chinez, a scris că în China de astăzi "peste 100 de milioane de agricultori nu au pământ. Zeci de milioane de locuitori ai oraşului sunt şomeri...există patru cerinţe de bază pentru ca o societate să se susţină: sistemul ecologic, sistemul moral, drepturile fundamentale ale omului şi un sistem politic care menţine operaţiunile normale ale unei societăţi. În prezent, singurul lucru rămas este dictatura politică".

Experienţa investitorilor canadieni

O familie pe care o ştiam din Edmonton şi-a investit economiile de viaţă şi pe cele ale prietenilor într-o companie farmaceutică nu departe de Beijing, cu aproximativ vreo 10 ani în urmă. Primarul oraşului vecin a condus compania înainte să fie privatizată, dar a vrut-o înapoi. Acesta a tras evident suficiente pârghii în spatele scenei astfel că în scurt timp poarta fabricii a fost închisă cu lacătul. Familia a pierdut toţi banii şi ambasadele Canadei în Beijing şi a Chinei în Ottawa au precizat că nu pot face nimic să ajute.

Dacă cineva crede că tratatul propus de protecţie a investitorilor cu China va putea preveni probleme similare în viitor, ar trebui luată în considerare experienţa lui Clive Ansley din cadrul British Columbia. Ansley practica dreptul în Shanghai de 13 ani şi a observat: "Este o... expresie printre avocaţii şi judecătorii chinezi care cred cu adevărat în statul de drept..."Cei care audiază cazul nu iau hotărârile; cei care iau hotărâre nu au audiat cazul".

Un alt factor care l-a făcut pe Ansley să se întoarcă în Canada a fost un edict îndreptat către toţi judecătorii în China, care a fost emis cu ani în urmă şi care preciza că străinii nu trebuie să câştige în "instanţe" din China pe viitor.

Guvernarea

Cercetarea meticuloasă a lui Jung Chang şi a lui Jon Halliday despre"Mao: Povestea Neştiută" a demolat aproape fiecare cerere de legitimitate sau respect pentru Mao. Aceştia au ajuns la concluzia că Mao, care a deţinut putere absolută asupra oamenilor din China timp de zeci de ani, a fost "responsabil pentru mai bine de 70 de milioane de decese în timp de pace, mai mult decât orice alt lider din secolului XX".

Acest lucru îl plasează alături de Stalin al Rusiei şi Hitler al Germaniei naziste, fiind printre cei mai mari trei ucigaşi în masă ai secolului XX. Jung şi Halliday au rezumat regimului lui Mao din 2006: "Astăzi portretul lui Mao Zedong şi cadavrul său încă domină Piaţa Tiananmen... regimul actual se declară a fi moştenitorul lui Mao şi perpetuează cu înverşunare mitul acestuia".

Din păcate, moştenirea lui Mao continuă. În 2003, de exemplu, Partidul a căutat să ascundă impactul virusului mortal SARS. Numai atunci când un chirurg, Jiang Yanyong, a trimis mass-mediei străine numerele reale ale rezidenţilor din Beijing contaminaţi cu SARS, au fost lansate măsurile de carantină.

O indiferenţă similară pentru binele publicului a fost vizibilă în 2008 în scandalul laptelui contaminat din fabricile de lactate Sanlu, care a cauzat îmbolnăvirea sau moartea a circa 300.000 de copii chinezi. Zhao Huibin, un producător de lactate, a dezvăluit că cei care testau calitatea la Sanlu au luat mită de la fermieri şi dealerii de lapte pentru a "se uita în partea cealaltă" referitor la laptele produs cu melamină. Arthur Kroeber de la Beijing a declarat mai târziu că dezastrul Sanlu a fost înrădăcinat în implicarea continuă a Partidului în controlul preţurilor, managementul companiei, precum şi în fluxul de informaţii. "Vede controlul tuturor acestor trei puncte ca fiind necesare pentru dominaţia sa.... Scandalurile viitoare sunt astfel inevitabile".

"Partidul", publicat în 2010 de Richard McGregor, fostul şef al biroului China, din cadrul Financial Times, semnalează rolul neîntrerupt al Partidului. Printre concluziile sale regăsim:

• "Liderii de top aderă la marxism în declaraţiile lor publice, chiar şi atunci când depind de un sector privat, nemilos pentru a crea locuri de muncă. Partidul predică egalitatea, în timp ce gestionează venituri la fel de inegale ca oriunde în Asia". (Printre delegaţii aleşila cel mai recent Congres Naţional al Poporului au fost 61 de miliardari).

• "Cei trei piloni ai strategiei de supravieţuire a Partidului sunt: controlul personalului, propaganda şi Armata Populară de Eliberare. Acesta a eradicat sau secătuit rivalii politici; a eliminat autonomia instanţelor şi a presei; a restricţionat accesul la religie şi societatea civilă; a denigrat versiunile rivale ale naţiunii; a centralizat puterea politică; a creat reţele extinse de poliţie de securitate; şi a expediat disidenţi în lagăre de muncă".

• "Comuniştii s-au îndreptat către acapararea puterii susţinând reacţiile populare împotriva corupţiei, dar s-au îmbolnăvit de acelaşi cancer ei înşişi... Din 1982, circa 80% din cei 130.000 până la 190.000 de oficiali disciplinaţi anual pentru infracţiunile comise... au primit doar un avertisment. Doar 6% au fost cercetaţi penal, iar dintre aceştia doar 3% au ajuns la închisoare".

Capitalismul de stat

Industria rămânea factorul principal care ţine în viaţă cele mai multe economii de succes. Canadienii au observat cum numeroase locuri de muncă din domeniul industrial de acasă - inclusiv câteva mii din industria de îmbrăcăminte din Montreal, după ce cotele au fost ridicate în anul 2000, au dispărut deoarece investitorii iresponsabili au simţit că ar putea face profituri mai mari în China.

Un raport privind capitalismul de stat din 21 ianuarie 2012, emis de The Economist a prezentat două puncte cheie:

• Capitalismul de stat îmbină puterea guvernului cu capitalismul prin mecanisme cum ar fi listarea companiilor aflate în proprietatea guvernului pe pieţele bursiere internaţionale. Partidul-stat chinez este cel mai mare acţionar al celor mai mari 150 de companii din ţară şi direcţionează alte mii. Şefii celor mai importante 50 şi ceva de companii au un "telefon roşu" pe birourile lor, oferind o legătură directă cu cei din conducerea de top a Partidului. Acesta are, de asemenea, celule, în cele mai multe companii din sectorul privat.

Prin transformarea companiilor în organe ale guvernului, capitalismul de stat concentrează şi corupe simultan puterea

• Transparency International clasează China pe locul 75 în indicele de percepţie a corupţiei pentru anul 2011. The Economist citează o bancă centrală a Chinei ce estimează că undeva între mijlocul anilor 1990 şi 2008, în jur de 16.000 - 18.000 de oficiali chinezi şi directori de companii de stat "au realizat un total de 123 de miliarde de dolari (aproximativ şase milioane de dolari de fiecare)". Se concluzionează că "prin transformarea companiilor în organe ale guvernului, capitalismul de stat concentrează şi corupe simultan puterea".

Acesta este motivul pentru care a fost greşit în opinia mea ca prim-ministrul nostru să permită recenta naţionalizare în vigoare a Nexen din Calgary de către partidul-stat de la Beijing. Cei 3000 de angajaţi de la Nexen au avut cel mai mult de suferit. Preşedintele Consiliului de Afaceri SUA-China, John Frisbie, a declarat cu aproximativ o săptămână în urmă, că examinând recent cele 230 de companii membre ale sale, că aproape 10% din respondenţi au raportat că au oprit sau au amânat o investiţie planificată în China din cauza restricţiilor de proprietate pentru străini.

Fostul Premierul Wen a remarcat acum un an: "Reforma din China a ajuns la un stadiu critic. Fără succesul reformei structurale politice, este imposibil pentru noi să instituim pe deplin reforma economică structurală. Câştigurile pe care le-am realizat... s-ar putea să le pierdem, noile probleme care au apărut în societatea chineză nu pot fi rezolvate în mod fundamental şi o tragedie istorică precum Revoluţia Culturală poate avea loc din nou".

Abuzul internetului

Rebecca MacKinnon a lucrat pentru CNN la Beijing din 1992 în 2001. Cartea ei "Consimţământul reţelei: Lupta mondială pentru libertatea internetului", publicată acum doi ani este în parte despre responsabilizarea celor oprimaţi şi nemulţumiţi din rândul a doua miliarde de utilizatorilor de internet de la nivel mondial. Aici sunt trei dintre puncte sale de o relevanţă deosebită pentru China:

• "Putere absolută în spaţiul cibernetic corupe absolut aşa cum se întâmplă în spaţiul fizic". Cu toate acestea, companiile occidentale au ajutat să legitimeze ceea ce ea numeşte "autoritarism de reţea", în care reţelele lor devin extensii plătite ale puterii partidului-stat al Chinei, cu multe dintre acestea refuzând să accepte în vreun fel responsabilitatea pentru interesul public, ajutând regimul să creeze şi să aplice "Marele său Firewall".

• Google a oprit cenzurarea motorului său de căutare din China, Google.cn, şi l-a scos din China în luna martie 2010, ca răspuns la atacurile asupra serviciului său G-mail. Mai târziu în acel an, Eric Schmidt din cadrul Google şi Jared Cohen au scris: "guvernele democratice au obligaţia de a se uni respectând în acelaşi timp şi puterea sectoarelor private şi non profit, pentru a aduce o schimbare".

• În China de astăzi, un procent estimat la 5 milioane din 500 de milioane de utilizatori de Internet sunt în măsură să se sustragă cenzurii din spaţiul cibernetic. Până când acest număr va creşte astfel încât să atingă o masă critică suficient de mare, pentru ca informaţii veridice să fie cunoscute în mod general de către poporul chinez, cenzura partidului-stat va fi capabilă să menţină o "cuşcă aurită" în jurul ţării.

Susţin tehnologiile dezvoltate în cadrul statului de drept în societăţile deschise autoritarismul din China? Mulţi dintre noi ştiu acum despre condiţiile de muncă de la Foxconn din China, unde atât de multe produse de la Apple, de la iphone la ipad, sunt fabricate, au fost aşa rele că în anul 2010 mai mulţi angajaţi s-au sinucis, sărind de pe acoperişul uneia dintre clădiri. Atât Apple cât şi Foxconn au promis să îmbunătăţească condiţiile, dar cât de multe alte firme din China continuă să-şi trateze inuman angajaţii în magazinele de sudoare.

Chrystia Freeland, editor la Thomson Reuters Digital, a pus întrebări cu privire la acest fenomen. Tehnologia, care ar putea fi dezvoltată doar în societăţile deschise, este astăzi un factor în conservarea autoritarismului în China. Schmidt de la Google, în cartea sa, "Noua Eră Digitală", care urmează să fie lansată în luna aprilie, etichetează partidul-stat chinez drept o "ameninţare IT".

Concluzie

Guvernele, investitorii şi companiile din ţară şi din străinătate ar trebui să examineze de ce sprijină încălcarea numeroaselor valori universale cu scopul de a sporii comerţul şi investiţiile cu China.

De ani de zile acest lucru a dus în cea mai mare parte la faptul că locurile de muncă din Canada au fost externalizate către China şi s-a înregistrat o creştere continuă a deficitului nostru comercial bilateral (aproximativ 30 de miliarde de dolari, ultima dată când m-am uitat). Oare partea din comunitatea noastră de afaceri, care a investit peste măsură în China, nu are nici o responsabilitate faţă de nevoile de locuri de muncă ale canadienilor, inclusiv ale celor din Quebec? Suntem restul dintre noi atât de concentraţi pe accesul la bunuri de consum ieftine, încât să ignorăm costurile umane, sociale, de mediu şi naturale plătite de mulţi cetăţeni chinezi pentru a le produce?

La mijlocul lunii ianuarie, Wal-Mart a promis să angajeze peste 100.000 de veterani şi să-şi stimuleze aprovizionarea de la furnizorii interni. Retailerul a anunţat un plan compus din trei părţi pentru a ajuta la ridicarea economiei americane, care include cheltuieli de 50 miliarde de dolari pentru a cumpăra mai multe bunuri americane în următori zece ani şi ajutarea angajaţilor săi cu jumătate de normă pentru a se muta în posturi cu normă întreagă. Cum ar fi dacă companiile canadiene ar recunoaşte din nou că cetăţenii canadienii cu locuri de muncă în industrie şi în alte domenii sunt cei mai buni consumatori ai lor?

Peter Navarro, profesor de la Universitatea din California, cu un doctorat în economie la Harvard, susţine în mod convingător că pieţele de consum din întreaga lume au fost "cucerite" de China în mare parte prin înşelăciune. Navarro are propuneri pentru a se asigura că pe viitor comerţul devine echitabil. Concret, acesta precizează că toate naţiunile ar trebui:

• Să definească manipularea monedei drept o subvenţie ilegală a exportului şi să o adauge la alte subvenţii când se calculează penalităţile anti-dumping şi compensatorii;

• Să respecte proprietatea intelectuală; să adopte şi să pună în aplicare reglementările de sănătate, de siguranţă şi de mediu în concordanţă cu normele internaţionale;

• Să interzică în mod eficient folosirea muncii forţate - nu doar pe hârtie ca acum - şi să ofere salarii şi condiţii de muncă decente pentru toţi;

• Să adopte "toleranţă-zero" pentru oricine vinde sau distribuie bunuri piratate sau contrafăcute.

Economistul laureat al Premiului Nobel Paul Krugman a prezis că refuzul în curs de desfăşurare din Beijing de a permite monedei sale să se echilibreze, va provoca represalii într-o lume care se luptă cu supracapacitatea. Acesta adaugă că, prin înlocuirea producţiei şi a locurilor de muncă din alte ţări, cu propriile sale bunuri şi salarii mici, China este, fără îndoială, principalul vinovat care împiedică o redresare viguroasă în economiile globale.

Poporul chinez doreşte aceleaşi lucruri ca şi restul dintre noi: respect pentru toţi, educaţie, siguranţă şi securitate, locuri de muncă bune, statul de drept, o guvernare democratică şi responsabilă şi un mediu natural durabil. Dacă partidul-stat opreşte încălcarea gravă şi sistematică şi grave a drepturilor omului în ţară şi în străinătate şi începe să-şi trateze partenerii comerciali într-un mod transparent şi echitabil, noul secol poate aduce armonie şi coerenţă pentru China şi pentru întreaga lume.

Acesta este un discurs ţinut de domnul David Kilgour la un eveniment al Consiliului Internaţional Canadian de la Universitatea McGill, la 13 februarie 2013. Kilgour a fost membru al Parlamentului şi secretar de stat (pentru Asia-Pacific, precum şi secretar de stat ( pentru America Latină şi Africa).