Premierul Turciei critică sancţiunile occidentale aplicate Iranului
alte articole
Prim-ministrul turc Recep Tayyip Erdogan a criticat sâmbătă, în cadrul unui discurs susţinut la Adunarea Exportatorilor Turci în Istanbul, sancţiunile occidentale impuse Iranului, despre care susţine că au redus nivelul tranzacţiilor comerciale bilaterale cu Turcia, relatează Press Tv.
Comentariile lui Erdogan vin în contextul în care preşedinte iranian Hassan Rohani urmează să facă, la 9 iunie, o vizită oficială în Turcia, însoţit de o delegaţie de rang înalt. În timpul vizitei sale, Rohani va avea întâlniri cu omologul său turc Abdullah Gul şi cu Erdogan.
Ministrul iranian al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Vaezi Mahmoud Said, a declarat la 5 iunie că discuţiile privind cooperarea în sectorul energetic vor fi obiectivul principal al discuţiilor din Turcia.
Cele mai recente date arată că volumul tranzacţiilor comerciale între Iran şi Turcia a depăşit 3 miliarde de dolari în primele trei luni din 2014. Potrivit cifrelor publicate de Institutul Turc de Statistică (Turkstat), cifra de afaceri dintre cele două state a fost de 3,256 miliarde de dolari în primul trimestru al anului, marcând o scădere de 15,6% comparativ cu perioada corespunzătoare din 2013.
Ambasadorul iranian la Ankara, Alireza Bigdeli, a afirmat că Iranul şi Turcia au stabilit un obiectiv de 16 miliarde de dolari pentru tranzacţiile comerciale, care ar urma sa fie atins în actualul an calendaristic iranian, început la 21 martie 2014.
Reprezentantul iranian a anunţat la 21 aprilie că cifra se va ridica la 20 de miliarde de dolari după ce se va pune în aplicare un acord de comerţ preferenţial semnat de cele două ţări în ianuarie.
Amintim că Occidentul a sancţionat în repetate rânduri Iranul din cauza programului său nuclear militar. Există îngrijorarea că iranienii vor să-şi dezvolte arme nucleare, însă aceştia neagă că ar avea o astfel de intenţie şi susţin că programul nuclear este paşnic şi necesar pentru obţinerea de electricitate.
Iranul a fost descoperit în mod repetat construind site-uri nucleare secrete şi continuă să producă combustibil nuclear îmbogăţit, încălcând rezoluţiile Consiliului de Securitate.