Premierul: Sectorul TIC este în acest moment în topul celor mai dinamice sectoare ale economiei naţionale

Vlad Filat (PETRAS MALUKAS / AFP / Getty Images)
Tatiana Chiriac
16.05.2012

Prim-ministrul Vlad Filat a salutat participanţii Summit-ului TIC, desfăşurat astăzi la Chişinău, în cadrul Zilelor Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor în Republica Moldova

Cea de-a III-a ediţie a Summit-ului TIC (Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor) este evenimentul central al „Zilelor Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor în Republica Moldova", organizate în ţara noastră în perioada 14 mai - 15 iunie 2012, cu scopul de a promova rolul tehnologiilor informaţionale într-o societate modernă. Summit-ul a întrunit reprezentanţi ai Guvernului, mediului privat din Republica Moldova şi de peste hotare, şi ai mediului academic, pentru a discuta tendinţele şi provocările pentru industria TIC.

Premierul a comunicat cu participanţii şi oaspeţii prezenţi la deschiderea Summit-ului, aflându-se în Israel, prin intermediul tehnologiilor moderne de telecomunicaţii.

În adresarea sa, Vlad Filat a menţionat faptul, că tehnologiile moderne şi inovaţia se dezvoltă atât de rapid, încât astăzi distanţa de mii de kilometri nu mai este o problemă pentru ca oamenii de pe diferite continente să lucreze împreună şi în timp real la aceleaşi proiecte.

„Summit-ul de azi confirmă acest lucru: mă aflu într-o vizită oficială în Israel, dar pot să fiu şi alături de dumneavoastră în Chişinău, la deschiderea Summit-ului TIC", a spus prim-ministrul.

Vlad Filat a remarcat că sectorul TIC este în acest moment în topul celor mai dinamice sectoare ale economiei naţionale, iar numărul de companii nou-înregistrate în sectorul IT, cifra de afaceri a operatorilor de telefonie mobilă şi exporturile de produse software arată o tendinţă continuă de creştere în ultimii ani.

„Pe linia Guvernului ne-am propus să utilizăm tehnologiile informaţionale pentru ca toate serviciile publice să poată fi accesate de cetăţeni în regim on-line", a declarat prim-ministrul.

În acelaşi timp, a fost continuată acordarea facilităţilor fiscale pentru industria producătoare de soft, pentru a le menţine competitivitatea pe pieţele regionale şi a genera noi locuri de muncă bine plătite pentru tinerii din Republica Moldova.

„Astăzi, calitatea capitalului uman este motorul de dezvoltare peste tot în lume, iar tehnologiile informaţionale sunt domeniul care se bazează exclusiv pe potenţialul inovator al oamenilor şi ajută să creştem economia. M-am convins de acest lucru şi în timpul vizitei pe care o fac în Israel", a declarat prim-ministrul.

Vlad Filat a reiterat că Guvernul este determinat să contribuie la dezvoltarea industriei TIC din Republica Moldova şi la atragerea investiţiilor în acest domeniu şi a menţionat că Summit-ul TIC 2012 reprezintă o platformă excelentă pentru dialog, schimb de experienţă şi cunoaşterea noilor tendinţe în domeniu.

Discuţiile în cadrul Summit-ului se axează pe domenii care prevăd utilizarea tehnologiilor informaţionale pentru crearea unui Guvern inteligent şi a unei economii bazate pe inovaţie. Cele mai importante ateliere ale Summit-ului sunt: elaborarea unei strategii Moldova electronică 2020, investiţiile inteligente în Guvern, dezvoltarea industriei de soft, TIC pentru educaţie şi pentru business.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor