Chişinău: Reîncep ostilităţile din alianţa de guvernare

După un 'moratoriu' de câteva luni, liderii Alianţei pentru Integrare Europeană de la Chişinău reiau 'ostilităţile' şi fac schimb de declaraţii nu tocmai prieteneşti, scrie marţi Jurnal de Chişinău.
Oraşul Chişinău. (BOGDAN FLORESCU / The Epoch Times)
Epoch Times România
15.05.2012

După un 'moratoriu' de câteva luni, liderii Alianţei pentru Integrare Europeană de la Chişinău reiau 'ostilităţile' şi fac schimb de declaraţii nu tocmai prieteneşti, scrie marţi Jurnal de Chişinău.

Autorul se referă la neînţelegrile dintre liderii Alianţei referitoare la legea antidiscriminare şi la declaraţiile eurosceptice ale preşedintelui parlamentului Marian Lupu, lucru care l-a deranjat pe premierul Vlad Filat. Chiar dacă euroscepticismul lui Lupu poate fi privit în contextul dorinţei de a se apropia mai mult de electoratul de stânga, care votează preponderent cu comuniştii, declaraţiile sale contribuie mai curând la subminarea obiectivelor AIE, decât la întărirea Partidului Democrat, adaugă ziarul.

Dmitri Rogozin e numit reprezentant prezidenţial pentru Transnistria pentru a pregăti recunoaşterea oficială a regiunii separatiste, afirmă Petru Bogatu în paginile aceluiaşi ziar. Potrivit publicistului, retorica liderului de la Kremlin despre suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova este pentru propagandă, iar Dmitri Rogozin cu avertismentul său: 'dacă sunteţi români - rămâneţi pentru Transnistria' este pentru fapte reale. După cum Hitler a motivat invadarea şi ocuparea Cehoslovaciei prin faptul că aceasta are hotar comun cu Germania, Putin va îndreptăţi anexarea Transnistriei sub pretextul că moldovenii se încăpăţânează să se considere români.

Vizita la Bucureşti a preşedintelui Nicolae Timofti a fost fără îndoială un moment de reconfirmare a naturii speciale, ireductibile a relaţiei dintre România şi Republica Moldova, scrie Timpul într-un articol semnat de ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca. Înainte de orice, prezenţa la Bucureşti a preşedintelui Timofti a avut configuraţia unui foarte important eveniment politic. Prima vizită bilaterală a oricărui nou şef de stat are funcţia tradiţională de a expune succint liniile directoare ale politicii externe a statului pe care îl reprezintă. În acest sens, evenimentul din 3 mai a reuşit să demonstreze locul special al României între partenerii strategici ai Chişinăului şi, în al doilea rând, să reafirme rolul particular pe care Bucureştiul îl joacă în procesul aderării europene a R. Moldova, potrivit diplomatului român. 'Am convingerea că vizita la Bucureşti a domnului preşedinte Nicolae Timofti confirmă deplin caracterul privilegiat al relaţiei dintre România şi Republica Moldova şi perspectiva excelentă a proiectelor noastre comune', concluzionează Marius Lazurca.

'Guvernul strânge cureaua bugetarilor', titrează Adevărul. În contextul crizei economice din Europa şi a acumulărilor tot mai reduse la buget, Ministerul Finanţelor intenţionează să amâne o parte din majorările de salarii promise, potrivit ziarului. 'Suflul rece al crizei economice din Europa se pare că dă fiori şi autorităţilor moldoveneşti, care încearcă în regim de urgenţă să adopte măsuri pentru a se pregăti de eventualele probleme financiare. Cea mai la îndemână măsură este reducerea cheltuielilor bugetare. Primele 'victime' au fost deja identificate de către specialiştii Ministerului Finanţelor. E vorba de militari, angajaţii din Educaţie, funcţionarii publici, poliţişti.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor