Premierul, mirat că există un „DN” pietruit. Peste 200 km sunt în aceeaşi stare
Premierul Victor Ponta s-a arătat surprins, joi, la videoconferinţa cu autorităţile locale de la comandamentul de iarnă, că în Botoşani, DN24C Rădăuţi Prut – Manoleasa nu este asfaltat.
„Drumurile romanilor cred că erau mai bune acum 2000 de ani. Este inadmisibil ca în secolul 21 să avem un asemenea drum naţional, pietruit. Să prevedeţi pentru anul viitor suma necesară asfaltării acestui drum, pentru a fi inclusă în buget”, a fost mesajul premierului către conducerea CNADNR.
DN24C are, între Rădăuţi Prut şi Manoleasa, o lungime de aproape 40 de kilometri, iar despre asfaltarea acestuia au existat promisiuni ferme încă din anul 2008, când la conducerea Ministerului Transporturilor era Ludovic Orban, membru al Cabinetului Tăriceanu.
DN24C nu este singurul drum naţional pietruit. Potrivit INS, la începutul acestui an existau 261 de kilometri de drum naţional pietruit, plus alţi 15 de pământ. Printre acestea se numără o porţiune din DN7A Brezoi – Voineasa – Petroşani, una din DN2D, între Lepşa (Vrancea) şi Târgu Secuiesc, care se află în reabilitare de mai bine de 5 ani, şi un sector din DN1R Albac – Beliş.
De asemenea, DN66A, între Băile Herculane şi Câmpul lui Neag, este neasfaltat, însă aici lucrările au fost blocate de mai multe procese declanşate de câteva ONG-uri, deoarece drumul trece razant cu Parcul Naţional Retezat.
Un alt drum naţional neasfaltat pe o lungime de zeci de kilometri este DN7D, între Curtea de Argeş şi Câineni (DN7), un drum care ar putea constitui o alternativă la o bună parte din DN7 pe Valea Oltului.