Povestea medaliilor – Răzvan Martin: Halterele i-au schimbat viaţa

Nu a reuşit, aşa cum visa, să ajungă campion olimpic, dar rezultatul înregistrat de halterofilul Răzvan Martin la Londra – medalie de bronz – este, oricum, fantastic! Unul dintre cei mai tineri sportivi prezenţi în concurs, Răzvan Martin a reuşit să reînnoade o tradiţie a halterelor româneşti, revenind cu medalie de la JO la 16 ani după ultima reuşită de acest gen, care îi aparţinea lui Nicu Vlad.

Ca şi pe alţii, sportul l-a ajutat, cu adevărat şi fără a fi vorba de vreun şablon, să îşi găsească drumul în viaţă. A rămas fără tată de la vârsta de trei ani, iar mama să l-a abandonat, aşa că a crescut mai mult pe străzi până la 9 ani. Halterele l-au atras din cauza… zgomotului. „Eram la un ştrand şi, de undeva, din apropiere, am auzit un zgomot care, să nu râdeţi, m-a fermecat. Vorbesc serios, aşa am intrat într-o sală unde erau mai mulţi băieţi care ridicau greutăţi. Am mers o zi, am mers două, pe urmă am simţit pe umeri apăsarea barei de metal şi, din nou, zgomotul halterelor trântite de podele". Numele celui care i-a schimbat destinul este Mugur Saranciuc, antrenor emerit de haltere, care l-a luat de la Cluj pentru a-l legitima la CSM Bistriţa. Ştiind greutăţile prin care trece, i-a dat o cameră la căminul clubului şi s-a ocupat de el ca de copilul său până când l-a luat în custodie o mătuşă de-a lui din Bistriţa. "Răzvan a avut o copilărie zbuciumată. A rămas orfan de tată de la vârsta de trei ani, iar mama lui nu s-a ocupat deloc de el. A fost un copil scăpat din mână, a crescut mai mult pe stradă şi nu era deloc bine întreţinut. Mătuşa a vrut de mult să-l adopte, dar procesul de custodie s-a întins pe o perioadă lungă, deoarece mama lui nu se prezenta la termene. Ce mai, pe mamă n-a interesat-o deloc de Răzvan. L-a căutat abia recent, când a început să câştige concursuri şi bani", a povestit antrenorul.

Mutarea la Bistriţa a fost de bun augur, iar la 11 ani Răzvan a devenit campion naţional. A urcat mereu şi mereu, a devenit apoi triplu campion european şi triplu campion mondial de juniori, iar în 2008, la 17 ani, a participat la Olimpiada de la Beijing, deşi mulţi, când îl vedeau cât e de tânăr, nici nu ştiau ce caută acolo.

Cu câteva ore înainte de startul concursului londonez, Răzvan Martin a fost întrebat cum crede că i se va schimba viaţa după Olimpiadă. “Sper ca în bine. Poate, poate voi avea mai mulţi bani, asta pentru a-mi ajuta părinţii, să mă ajut pe mine şi pe alţii din jurul meu. Un capitol special în viaţa mea este reprezentat de profesorul Mugur Saranciuc, cel căruia îi datorez totul. Este omul care m-a învăţat tot ceea ce fac acum şi cred că îl voi putea mulţumi prin rezultatele pe care le voi obţine. Sper să devin campion olimpic, ăsta e cel mai frumos vis al meu, să devin campion olimpic”. A fost “doar” bronz, dar cu siguranţă că medalia îl mulţumeşte din plin atât pe Răzvan, cât şi pe antrenorul său.

Un capitol special în viaţa mea este reprezentat de profesorul Mugur Saranciuc, cel căruia îi datorez totul. Este omul care m-a învăţat tot ceea ce fac acum

Antrenorul lotului, celebrul fost medaliat olimpic Petre Becheru, anticipa şi el că Răzvan Martin nu se va întoarce cu mâna goală de la Londra. "Martin are stofă de campion, a stat mult timp în umbra lui Miculescu (n.r. – Ninel Miculescu, suspendat acum pentru dopaj), ambii făcând aceeaşi categorie, dar în ultimul an a explodat practic. Avem mari speranţe pentru Londra şi la felul cum s-a pregătit până acum, este atuul nostru. E foarte serios şi ambiţios!", a spus Becheru înainte de plecarea la JO.

La întrebarea-stas ce ar fi făcut dacă nu ar fi fost halterele, are un răspuns pe măsură: “sigur, tot haltere”. Iar în ceea ce priveşte aurul olimpic, are timp suficient sa îl cucerească: statisticile spun că halterofilii pot rămâne în activitate şi în vârf de formă până spre 30 de ani, deci Martin mai poate “conta” pe cel puţin două cicluri olimpice pentru a-şi vedea visul cu ochii. Continuându-şi ascensiunea ca până acum, nu are cum să rateze!