Povestea mărţişorului. Ce semnifică 1 Martie?

Legenda mărţişorului şi semnificaţia zilei de 1 Martie ne trimit în vremuri îndepărtate, când civilizaţia dacică cinstea renaşterea naturii într-o manieră asemănătoare cu cea din zilele noastre.

În calendarul romanilor, ziua de 1 Martie era închinată zeului Marte, patronul forţelor naturii, al primăverii şi al agriculturii.

Din timpuri străvechi, prima zi a lunii martie a fost înzestrată cu semnificaţii mistice, referitoare la bunăstarea preconizată pentru anul în curs. Mărţişorul, un obiect artizanal însoţit de un şnur alb şi roşu, joacă rolul unui talisman protector care echilibrează lupta dintre bine şi rău.

Se spune că înainte de răsăritul soarelui, şnurul de mărţişor trebuie luat de la mână şi legat de ramura unui copac sau de o floare, cu convingerea că toate dorinţele se vor împlini. Tradiţia spune că atunci când venea primăvara, oamenii obişnuiau să lege de copaci funii albe şi roşii, cu scopul de a alunga duhurile rele. Această măsura de precauţie era luată pentru a preîntâmpina orice fel de posibil dezastru care s-ar fi putut abate asupra florilor copacilor şi i-ar fi împiedicat să rodească.

Legendele Mărţişorului

În folclorul românesc, există o serie întreagă de legende despre mărţişor şi motivele sărbătoririi acestuia.

Baba Dochia. O legendă spune că, atunci când se afla cu turma sa de oi la păscut, Baba Dochia (Sfanta Martira Evdokia din calendarul bizantin), a legat un fir de aţă de o pară găsită din întâmplare pe islaz chiar în ziua de 1 martie. Astfel, aceasta a devenit prima persoană din istorie care a purtat un mărţişor la început de primăvară.

Voinicul care a eliberat Soarele. Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată prea frumoasă (în alte legende este vorba despre un flăcău), dar un zmeu a furat-o şi a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă şi de veselie şi lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată, a căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă. Mai multe zile în şir a durat lupta, văzută simbolic ca o luptă între contrarii: Bine-Rău, Lumină-Întuneric, Frumos-Urât. În cele din urmă, Binele a învins. Dar tânărul rănit, cu ultimile puteri a eliberat Soarele, reuşind să facă fericiţi pe toţi cei care-şi puseseră ultimele speranţe în el. Natura a reînviat, oamenii au început să zâmbească din nou, doar flăcăul nu a mai apucat să vadă primăvara venind. Sângele lui cald înroşea şi topea zăpada din jur.

În urma zăpezii ce se topea, flori albe, numite ghiocei, răsăreau, vestind primăvara . Când ultimul strop de sânge al tânărului s-a scurs pe zăpada imaculată, el a murit fericit că viaţa sa a servit unui scop atât de nobil.

Se zice că de atunci lumea cinsteşte memoria tânărului curajos legând cu o aţă două flori: una albă, alta roşie. Culoarea roşie simbolizează dragostea pentru frumos şi aminteşte de curajul tânărului, iar cea albă este a ghiocelului, prima floare a primăverii şi simbol al purităţii.