Ponta şi mesajul "pentru Schumacher" pe Facebook

A trecut mai putin de jumătate de an de când Premierul şi-a făcut din moarte capital electoral. La moartea regelui romilor, Florin Cioabă, Ponta a considerat că îl avantajează să iasă public pentru a tuna şi a fulgera, profilactic, contra lui Băsescu, nu carecumva preşedintele să pună la dispoziţia familiei răposatului un avion de stat pentru a repatria din Turcia corpul celui defunct.
Victor Ponta (Epoch Times România)
Loredana Diacu
04.01.2014

A trecut mai putin de jumătate de an de când Premierul şi-a făcut din moarte capital electoral. La moartea regelui romilor, Florin Cioabă, Ponta a considerat că îl avantajează să iasă public pentru a tuna şi a fulgera, profilactic, contra lui Băsescu, nu care cumva preşedintele să pună la dispoziţia familiei răposatului un avion de stat pentru a repatria din Turcia corpul celui defunct.

Timpul a trecut şi Ponta a continuat să-şi construiască imagine, în genere acuzându-l de toate cele pe Băsescu pe la varii televiziuni, exploatând concomitent toate tragediile cu mare impact emoţional, gen autocarul prăbuşit în prăpastie în Muntenegru, cel mai recent exemplu fiind explozia blocului din Călăraşi. Invariabil, la scurtă vreme după accidente/drame, Ponta apare la televizor pentru a-şi exprima simpatia faţă de rudele celor ucişi şi faţă de cei răniţi/afectaţi.

Desigur, această simpatie nu li se acordă şi celor răniţi de jandarmi în Pungeşti. Aceia, inclusiv femeile la vârsta senectuţii, bătute de jandarmi, sunt nişte "neolegionari" şi "extremişti", nu-i aşa?

În paralel cu capitalul electoral pe care Ponta speră să-l obţină din evenimente soldate cu moarte, tragedii, nefericire, el exploatează, la maximum, în viziune proprie, vizibilitatea pe care reţelele de socializare, intens urmărite de români, i-o aduc. Am avut astfel ocazia de a-l admira în poze pe căţelul Fredy, adoptat de mama premierului pentru a nu fi eutanasiat, pe Regele Mihai cu care Ponta nu a luat masa de Crăciun şi, cel mai recent, pe ciobanul Ghiţă, care, acuzat de fani pe Facebook că s-a compromis fotografiindu-se cu premierul, a răspuns "fac poze cu toate oile, dapăi cu oameni".

Astăzi, campania de imagine a premierului Ponta a atins probabil un maxim, acesta găsind considerând că-l avantajează să posteze pe Facebook un mesaj de simpatie către Schumacher, aflat în comă indusă, după un accident la schi. Ponta îi urează lui Schumi şi un sincer "La mulţi ani."

"Astăzi, marele campion de Formulă 1, Michael Schumacher, împlineşte 45 de ani. Sper că momentele foarte grele de încercare prin care trece să fie depăşite cu bine! Multă sănătate!", a scris Ponta pe pagina sa de Facebook.

Cu siguranţă, fostul campion mondial de Formula 1 nu îl poate "auzi" pe premierul român, şi probabil nici familia acestuia nu urmăreşte cu sufletul la gura mesajele postate de premierul român, însă citesc românii.

În 2014 premierul va avea nevoie de cât mai mult rating, nu-i aşa?

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor