Ponta şi Antena 3 au pus tunurile pe Iohannis: ar fi fost în vizită la Băsescu
alte articole
Acuzat de Antena 3 şi de premierul Victor Ponta că a fost în vizită la reşedinţa de protocol a preşedintelui Traian Băsescu, prezidenţiabilul ACL, Klaus Iohannis, a dezminţit informaţiile apărute în presă şi a avertizat opinia publică că "se încearcă cu îndârjire susţinerea unei campanii negative, bazate pe acuzaţii complet false".
"În seara zilei de luni, în jurul orei 22:40, postul de televiziune Antena 3 a prezentat o ştire conform căreia eu aş fi mers în vizită la preşedintele Traian Băsescu, la vila sa de protocol. Ceea ce a făcut Antena 3 reprezintă o manipulare şi nu are nicio legătură cu realitatea. În fotografiile prezentate de postul sus menţionat apare maşina mea, în care mă aflam eu, dar acesta este singurul lucru adevărat", reiese dintr-un comunicat de presă remis marţi de Iohannis.
Liderul liberal a afirmat că nu a fost în vizită la preşedinte, ci a participat la un eveniment organizat de Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti, la Vila Dante, reşedinţă deţinută de Ambasada Statelor Unite. La această manifestare privată, organizată în seara zilei de 10 iulie, cu ocazia încheierii mandatului în România a lui Butcher, au participat mai mulţi diplomaţi de rang înalt din ambasade ale statelor occidentale.
"Sunt surprins de difuzarea acestei informaţii total false potrivit căreia aş fi avut o întâlnire cu domnul preşedinte Traian Băsescu. Eu din 2008 nu am mai avut nicio întrevedere cu preşedintele. Din păcate, se încearcă cu îndârjire susţinerea unei campanii negative, bazate pe acuzaţii complet false. Eu însă nu voi intra în acest joc. Aşa cum am anunţat deja la momentul desemnării mele în cursa prezidenţială, eu voi face o campanie curată, pozitivă pentru ca oamenii merită respect, nu dezinformare şi minciună", a subliniat Iohannis.
Însă, premierul Victor Ponta, prezidenţiabilul PSD, îi cere lui Iohannis să spună adevărul despre vizita pe care i-ar fi făcut-o şefului statului la reşedinţa sa de protocol.
"Eu nu cunosc ce întâlniri are dl Iohannis. Nu înţeleg de ce nu a zis: "Da, am avut!" Pentru că, vedeţi, şi aici începe să semene cu Traian Băsescu. Neagă nişte lucruri evidente. M-am uitat şi eu astăzi pe acele fotografii. Chiar ştiu foarte bine şi unde este Lac III, reşedinţa dlui Băsescu, poarta aceea verde pe care intră maşina dlui Iohannis, ştiu foarte bine şi unde este — în altă parte — reşedinţa ambasadorului american, pentru că e Vila Dante, aceea pe care Guvernul a alocat-o. Poate a greşit drumul, poate a luat-o din greşeală, ştiţi cum e: a vrut să se ducă în dreapta şi a luat-o în stânga. Dar eu mai ştiu că acea poartă verde nu se deschide decât dacă eşti invitat şi dacă SPP-ul deschide poarta. Nu înţeleg de ce nu trebuia să nu spună adevărul. Nu-mi dau seama", a declarat premierul Ponta, citat agerpres.ro.
De remarcat este că PSD, prin reprezentanţii săi, încearcă să-l asocieze pe Iohannis cu sistemului preşedintelui Traian Băsescu, o strategie bine-cunoscută a social-democraţilor în bătăliile lor politice. De remarcat sunt ultimele declaraţiile ale preşedintelui executiv al PSD, Liviu Dragnea, purtătorului de cuvânt al PSD, Dan Şova, precum şi a altor parlamentari PSD.
Dragnea chiar lansa marţi o teorie potrivit căreia Iohannis vrea să-l pună premier pe Traian Băsescu, pentru că ar exista o anumită înţelegere între cei doi. Vicepremierul a precizat că românii care vor să-l aibă încă zece ani, sau măcar cinci ani, pe Traian Băsescu la conducere, chiar dacă nu direct, îl pot vota pe Iohannis.