Ponta, Leancă, unirea şi cele 100 de milioane ale lui Băsescu

Premierul Victor Ponta a oferit Republicii Moldova 20 de milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii şcolare. Omologul său moldovean, proeuropeanul Iurie Leancă, ca mulţumire, s-a afişat cu el la Antena 3 ca să-l atace pe Băsescu. Ce nu spun nici unul, nici altul, este că România avea obligaţia să dea 100 de milioane Republicii Moldova, aşa cum a promis preşedintele Băsescu în 2010, că România nu şi-a îndeplinit rolul de donator de ajutoare pentru dezvoltare şi că asistăm la jocul Ponta – succesorul lui Băsescu în prietenia cu fraţii moldoveni.

Dincolo de ridicolul educării copiilor moldoveni cu filme de desene animate, cu Tom şi Jerry, anunţate cu mare tam-tam de premierul român Victor Ponta, România a devenit după aderarea la UE ţară donator junior, având ca ţară prioritară beneficiară pentru AOD (asistenţă oficială pentru dezvoltare) Republica Moldova. În 2010, preşedintele Băsescu promitea Chişinăului 100 de milioane de euro ajutoare de dezvoltare. ”S-a semnat un acord politic la nivel de parlamente şi guverne, dar a fost o eroare pentru că n-a existat o unitate de implementare, iar proiectul a fost blocat. Consecinţele sunt costuri de prestigiu pe termen lung”, a explicat Ciprian Ciucu, director de programe la CRPE în cadrul unei conferinţe dedicate cooperării dintre ONG-urile din România şi Republica Moldova, organizată de FOND.

Asistenţa de dezvoltare promisă Republicii Moldova de către România nu s-a tradus în realitate până la urmă decât într-o alocare modestă de fonduri. În loc de cele 100 de milioane de euro pentru 4 ani, prin care România urma sa devină al treilea donator după SUA şi UE în RM, autorităţile de la Bucureşti au alocat opt milioane euro pentru construcţia de case persoanelor care au avut de suferit în urma inundaţiilor din 2010 şi nouă milioane euro pentru cofinanţarea gazoductului Iaşi -Ungheni (o parte din costul de realizare). Din 100 de milioane de euro, deci, doar 17 au fost alocate.

Prin urmare, cele 20 de milioane a lui Ponta putem bănui că sunt parte din cele 100 promise de Băsescu şi nealocate. Deci nu sunt un hatâr făcut Republicii Moldova, ci o parte a unei obligaţii asumate şi neonorate.

Despre prestigiul României ca donator şi susţinător al modernizării şi europenizării Republicii Moldova nu se poate vorbi în acest caz. Mai degrabă, Bucureştiul mai pierde încă o ocazie de a demonstra că este un jucător serios în RM şi plăteşte costuri de prestigiu mari pe termen lung pentru că dincolo de declaraţia preşedintelui Băsescu, s-a semnat şi un acord politic pentru acordarea acestor bani la nivel de parlamente şi guverne şi nu s-a întâmplat nimic. Mai mult, şi banii cheltuiţi au fost alocaţi ad-hoc în afara acestui acord.

Expertul CRPE a explicat că ”au fost nişte argumente false care au fost folosite pentru nerealizarea grantului. Unul a fost acela că România trebuie să fie precaută cu cheltuirea banilor că poate vin iar comuniştii la putere în R.M. Altul a fost argumentul lipsei unităţii de implementare şi în final argumentul barajului temporar, potrivit căruia, în ciuda întârzierii, dacă vor fi demarate câteva proiecte mari, grantul va fi deblocat”.

Argumentul cu revenirea comuniştilor la putere este la fel de abracadabrant ca şi cel conform căruia apropierea dintre Leancă şi Ponta şi virajul către stânga al premierului moldovean îi va ajuta pe comuniştii lui Voronin (dixit Cristian Preda, europarlamentar, preluat de presă).

Dincolo de penibilul de a te împăuna cu o nerealizare, ajungem iar la problema unirii şi la jocul politic din spatele ei. Declaraţia lui Leancă că afirmaţii de genul celor ale preşedintelui Băsescu privind unirea cu România creează probleme suplimentare R.Moldova nu trebuie exagerată. El n-a spus că nu vrea unire, sau că aceasta este exclusă, dar a repetat refrenul pe care UE vrea să-l audă şi anume că prioritatea numărul unu la Chişinău este integrarea în UE, cu toate eforturile de reformă. Procesul este unul de durată, Moldova are mari probleme la capitolul corupţie şi justiţie şi trebuie să-şi vadă de treabă, cât mai în linişte posibil. Acesta a fost mesajul lui Leancă. În linişte, pentru că orice declaraţii unioniste nu fac decât să dea apă la moară propagandei ruseşti, care poate vehicula revizionismul românesc şi lua măsuri de provocare şi destabilizare inclusiv militare, sub acest pretext. Premierul moldovean a exemplificat acest lucru susţinând că ”au existat poziţii din partea minorităţii găgăuze din sudul Moldovei, precum şi din partea Dumei ruseşti privind o consolidare militară”.

Ponta face totul pentru a lua locul lui Băsescu, pentru a arăta că el dă bani unde inamicul lui n-a dat şi pentru a confisca şi acest ultim bazin de popularitate electorală al preşedintelui.

Asta nu înseamnă că Leancă trebuia să se bage în troaca de la Antena 3. Nu l-a obligat nimeni s-o facă şi să devină un vector de imagine pentru Ponta. Este ştiut că dacă te bagi în troacă, nu ai cum să nu te murdăreşti. Iar ca un premier europenist nu te duci în debaraua unui securist ca Dan Voiculescu. De ce s-a dus totuşi? Pentru că Leancă ştie că succesorul lui Băsescu ca principal interlocutor al RM la Bucureşti va fi Ponta, sub o formă sau alta – preşedinte sau premier. De partea sa, Ponta face totul pentru a lua locul lui Băsescu, pentru a arăta că el dă bani unde inamicul lui n-a dat şi pentru a confisca şi acest ultim bazin de popularitate electorală al preşedintelui. Victor Viorel nu poate uita cât de importante au fost voturile din diasporă, sau/şi mai ales din R.Moldova, la prezidenţiale, pentru Băsescu în turul doi contra lui Geoană.

Nici Băsescu nu uită asta, iar unirea este ultima sa carte electorală pe care încearcă s-o joace pentru Mişcarea Populară (care are nu întâmplător un lider popular în Republica Moldova, singurul fost PDL-ist care şi-a câştigat colegiul, Eugen Tomac) şi pentru cariera sa politică post-Cotroceni. Unioniştii de pe ambele părţi ale Prutului contează şi aparent numărul celor care ar fi de acord cu unirea creşte. Faptul că nici Ponta şi nici Băsescu nu vorbesc despre ce costuri şi beneficii ar aduce unirea, ci doar aruncă tema din când în când în joc, arată că este vorba doar despre un joc politic fără o finalitate reală, menit doar să-şi asigure un electorat care va conta.

În prezent, 61,7% dintre români sunt de acord cu unificarea Republicii Moldova cu România, arată un sondaj recent realizat de Inscop, la comanda ziarului Adevărul. ”România ar trebui să cheltuiască jumătate din PIB-ul actual în următorii 20 de ani, aproximativ 90 de miliarde de dolari în total şi 3,5 miliarde USD pe an, pentru a ne întoarce la situaţia din 1990 ca raport între PIB-urile pe cap de locuitor din România şi Republica Moldova de 1,5 la 1. România şi-ar dubla însă PIB-ul în următorii 8 ani dacă s-ar face unirea”, susţinea Petrişor Peiu, fost consilier al primului ministru în cadrul dezbaterii ”Moldova ante portaş, integrare prin reunificare sau reunificare prin integrare?”, organizată de ziarul Adevărul şi Fundaţia Universitară a Mării Negre.

Peiu a mai arătat că în 1990 PIB-ul pe cap de locuitor în România şi Republica Moldova erau apropiate iar ”astăzi diferenţa este de 4 la 1. Acesta este costul nereunificării, iar acest decalaj va creşte la 10 la 1. România cheltuie 6% din PIB pentru investiţii şi ar trebui ca 40% din aceşti bani să-i cheltuie pentru Moldova”. Asta ar însemna o analiză a costurilor şi beneficiilor unirii.

Dincolo de asta, declaraţiile lui Băsescu sau Ponta sunt doar cântece de sirenă electorală. Aşa cum spunea şi politologul Dan Dungaciu care sublinia că ”există mai multe publicuri care pot să sensibilizeze politicienii: cetăţenii români din Republica Moldova pe de-o parte, studenţii din Republica Moldova cu cetăţenie română şi descendenţii deportaţilor sau ai celor care au rude în Republica Moldova şi publicul de români basarabeni pentru care chestiunea basarabeană este importantă”.