Politolog, după Congresul liberalilor: PNL a ales despărţirea de PSD. E un moment important

Cristian Preda (Mihut Savu / Epoch Times Romania)
Andrei Pricopie
13.07.2025

Profesorul de ştiinţe politice Cristian Preda a venit cu o serie de precizări, duminică, după Congresul PNL în care premierul Ilie Bolojan a trasat noua linie a liberalilor.

"PNL a ales despărţirea de PSD. E un moment important. Pe de altă parte, Bolojan vrea să facă din partid unul mai conservator decât în prezent. Conservator, dar şi pro-Vest. Premierul a spus-o clar: 'vocaţia naţional-conservatoare a PNL este una democratică, prooccidentală şi anti-izolaţionistă'", a declarat Cristian Preda.

Potrivit politologului, dacă PNL e mai degrabă naţional-conservator decât naţional liberal, atunci culoarul liberal e liber pentru USR, formaţiune afiliată la Alianţa Liberalilor şi Democraţilor Europeni.

"La centru-dreapta sunt acum două formaţiuni: PNL şi USR. Rămâne de văzut dacă ele vor coopera pe termen lung sau doar pe termen scurt, în actuala guvernare", a adăugat Cristian Preda.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor