Poliţia din Vatican percheziţionează birouri ale oficialilor de top într-o anchetă financiară

Andrei Popescu
02.10.2019

alte articole

Andrei Popescu
02.10.2019

Poliţia Vaticanului a percheziţionat marţi birourile Secretariatului de Stat al Sfântului Scaun şi Autoritatea financiară (AIF), luând documente şi dispozitive electronice ca parte a unei anchete asupra unor presupuse nereguli financiare, se arată într-un comunicat al Vaticanului.

Este prima dată când cele două departamente au fost percheziţionate pentru probe care presupun infracţiuni financiare.

Secretariatul de Stat, cel mai puternic departament din Vatican, este centrul birocraţiei şi diplomaţiei sale şi centrul administrativ al Bisericii Catolice din întreaga lume.

AIF, condusă de avocatul elveţian René Bruelhart, este controlorul financiar, cu autoritate asupra tuturor departamentelor Vaticanului.

Declaraţia Vaticanului nu a oferit detalii - subliniind doar că operaţiunea a fost o urmare a plângerilor depuse în vară de Banca Vaticanului şi de Oficiul Auditorului General şi au legătură cu „operaţiunile financiare efectuate de-a lungul timpului”.

O sursă de top a Vaticanului a afirmat că operaţiunea, care ar fi fost autorizată de procurorii Vaticanului, se referă la tranzacţiile imobiliare.

De la alegerea papei Francisc în 2013, Vaticanul a făcut paşi mari pentru îmbunătăţirea reputaţiei sale financiare adesea întunecate.

Anul trecut, un fost şef al Băncii Vaticanului şi un avocat italian au fost judecaţi pentru acuzaţii de spălare de bani şi delapidare prin acorduri imobiliare. Procesul este încă în curs.

Zeci de ani, banca, cunoscută oficial drept Institutul pentru Lucrări Religioase, a fost ţinta a numeroase scandaluri financiare, deoarece italienii fără drept de a avea conturi le-au deschis cu complicitatea persoanelor corupte din interior.

Sute de conturi au fost închise la Institut, al căror scop declarat este gestionarea fondurilor pentru Biserică, ale angajaţilor Vaticanului, ale institutelor religioase sau organizaţiilor catolice de caritate.

În 2017, Italia a pus Vaticanul pe „lista albă” de state cu instituţii financiare cooperante, punând capăt anilor de neîncredere.

În acelaşi an, Moneyval, un organism de monitorizare al Consiliului Europei, a oferit reformelor financiare ale Vaticanului o evaluare în mare parte pozitivă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor