Podul de la Agigea se poate prăbuşi oricând

După nici 30 de ani de folosinţă, podul care leagă Constanţa de sudul litoralului este în pericol de a se prăbuşi. Construit în anul 1983, în Epoca de Aur a comunismului, perioadă în care totul se făcea la un moment dat numai cu mari economii de material şi de mântuială, podul rutier de la Agigea începe să cedeze, iar cei de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) au decis restricţionarea traficului pentru maşinile grele, iar pentru traficul uşor au redus viteza de tranzit la 30 de kilometri pe oră. Sfârşitul lunii octombrie a acestui an a venit cu noi restricţii de trafic, ajungându-se chiar la închiderea pe anumite perioade de timp a traficului auto. Oficial, cei de la CNADNR au susţinut că se efectuează lucrări de întreţinere a părţii carosabile, ulterior apărând informaţii că de fapt situaţia este cu totul alta, adică de fapt se încerca prelungirea “vieţii” podului prin tot felul de improvizaţii menite să mai “cârpească”, cât de cât, structura sa grav afectată.

Marian Dima, şeful CNADR Constanţa, a declarat pentru ziarul Dezvăluiri că unele dintre restricţiile de circulaţie care au vizat blocarea totală a traficului auto în anumite perioade de timp, s-au datorat unor lucrări de amploare care vizau echilibrarea tensiunii în hobanele care susţin planşeul podului. Hobanele sunt acele cabluri de susţinere, soluţie inginerească în construcţia podurilor folosită la nivel mondial şi la diferite astfel de poduri hobanate, denumite aşa după chiar metoda de construcţie. Dima a declarat că s-a încercat punerea în siguranţă a podului prin adăugarea unor contragreutăţi în turnul principal de sprijin, acestea având menirea de a întinde uniform cablurile care fac parte din sistemul de hobane. Chiar şi aşa, podul nu este în siguranţă, o astfel de întindere a cablurilor nu face altceva decât să mărească tensiunea şi sarcina la care acestea deja au fost supuse, fapt care ar putea duce la un moment dat la ruperea lor. Un inginer specialist care a luat parte la construcţia acestui pod în anul 1983 susţine că sistemul de hobane al podului de la Agigea trebuia să reziste cel puţin 50 de ani, dar, la vremea în care a fost construit podul, politica economică impusă de Partidul Comunist cerea ca şi în construcţii să se facă mari economii de materiale şi mai ales de timp. Sistemul de hobane aplicat podului de la Agigea, precum întreaga construcţie, începând de la picioare şi până la planşeu s-au făcut cu economie, aşa ca să nu ne mirăm acum că podul începe să cedeze înainte de vreme.

De asemenea, din cauza variaţiilor mari de sarcină şi a întinderii peste limită, tecile protectoare ale cablurilor din sistemul de hobane s-au deplasat din locaşurile lor, astfel sistemul devenind neetanş. Apa de ploaie, gheaţa, praful, contrastele de temperatură, oscilaţiile planşeului podului datorate vânturilor puternice, au condus la corodarea cablurilor de susţinere, acest fapt conducând la slăbirea şi mai mult a structurii de rezistenţă a sistemului de hobane.

Un alt factor decisiv care a condus la situaţia de faţă, a fost asfaltarea haotică. Din acest punct de vedere, cei care au efectuat de-a lungul timpului lucrări de asfaltare pe calea de rulare a acestui pod nu au ţinut cont de faptul că în specificaţiile tehnice de întreţinere a acestui pod se menţiona că trebuia menţinută o anumită grosime a stratului de asfalt, fără ca aceasta să fie depăşită. Cu toate astea, drumarii au întins straturi succesive de asfalt şi material rulant, mărind astfel succesiv greutatea podului. Acest lucru, considerat de specialişti ca o mare greşeală, determină şi deformarea planşeului de susţinere a căii de rulare prin dilatare sau contractare. Marian Dima, şeful CNADR Constanţa a mai declarat că se va încerca asigurarea unui minim de siguranţă a podului, asta până în primăvara anului 2013 când, dacă vremea va permite, se va demara procedura de schimbare a întregului sistem de hobane. În acest context, traficul pe pod va fi din nou suspendat pe durata întregii lucrări, fapt care va perturba fluxul rutier, mai ales dacă lucrările se vor întinde până în sezonul estival.

Inginerii străini susţin că metoda folosirii hobanelor la poduri este o metodă ieftină, spectaculoasă din punct de vedere estetic, dar care nu prezintă garanţie în timp. Toate podurile de acest gen, inclusiv cel de la Agigea sunt supuse unui anumit fel de uzură, numită în limbaj de specialitate “aeroelastic flutter”, adică “oscilaţii aeroelastice”, provocate de vântul puternic şi de curenţii de aer. Dacă podurile de acest gen nu sunt construite respectând cu stricteţe calculele şi cerinţele arhitecţilor, atunci există pericolul ca ele să cedeze înainte de vreme. Cel mai cunoscut caz în care un asemenea pod cu hobane s-a rupt provocând victime omeneşti, este cel al podului Tacoma Narows Bridge, pod prăbuşit peste strâmtoarea Tacoma din Statele Unite în anul 1940. Podul fusese construit cu numai doi ani înainte, în 1938. Între anul 2007 şi 2012 în China s-au prăbuşit nu mai puţin de şapte poduri hobanate. Prăbuşirile nu au putut fi evitate, structurile cedând pe neaşteptate chiar dacă lucrările de întreţinere fuseseră făcute la timp. Toate aceste incidente au un numitor comun: suprasarcina şi obosirea materialelor înainte de vreme datorată fenomenului de oscilaţie aeroelastică.