Peşteră uriaşă neexplorată, descoperită recent în Canada [video]

Oamenii de ştiinţă ţin secret locul unde se află peştera pentru a-i păstra caracteristicile unice, până când va fi efectuată o a doua expediţie planificată în 2020
Peştera Sarlacc, Canada (Catherine Hickson)
Mioara Stoica
06.12.2018

Pajişti alpine luxuriante, locuri excelente pentru urmărirea păsărilor, drumeţii pentru a admira peisajele sălbatice, posibilitatea de canotaj sau caiac sunt doar unele dintre elementele care caracterizează Wells Gray Provincial Park din British Columbia (Canada). Şi, de câteva luni, a fost descoperită şi o peşteră de dimensiunea unui teren de fotbal catalogată deja drept "una dintre cele mai mari din Canada".

O cavitate de 100 de metri lungime şi 60 de metri lăţime (deşi adâncimea este dificil de determinat din cauza ceţii şi a vaporilor de la o cascadă aflată în interior), care, până în luna aprilie, era complet necunoscută, a fost descoperită întâmplător de un elicopter al Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice care zbura deasupa zonei pentru a efectua un recensământ al renilor.

Timp de luni de zile, echipa geologului Catherine Hickson a luat imagini prin satelit pentru a studia formaţiunile de rocă din peşteră şi pentru a se pregăti pentru explorare. În septembrie, echipa a făcut o expediţie pentru a avea un prim contact. Doar Lee Hollis, unul dintre membrii grupului, a coborât la 80 de metri adâncime prin intrarea în peşteră, dar nu a mai putut înainta din cauza apei, gheţii şi zăpezii.

Lee Hollis a fost singurul membru al echipei care a coborât 80 de metri în peşteră (Catherine Hickson)
Lee Hollis a fost singurul membru al echipei care a coborât 80 de metri în peşteră (Catherine Hickson)

Această descoperire "deschide un nou capitol în istoria speologiei canadiene. Este absolut uimitor deoarece ar putea fi prima dată când oamenii au observat-o", a afirmat Hickson într-un interviu pentru The Canadian Press.

Nu se face cunoscut locul exact, pentru a fi păstrate caracteristicile unice ale peşterii. Este surprinzător faptul că având aceste dimensiuni, nimeni nu a reperat-o vreodată. Hickson a explicat că acest lucru se datorează faptului că peştera este situată într-un colţ îndepărtat al văii, departe de orice rută folosită anterior de om. În plus, a adăugat că această zonă ar fi fost acoperită de gheaţă şi zăpadă în ultimii 50 de ani, astfel încât nimeni nu ar fi putut afla de existenţa ei.

"Este imensă. Prima dată când o vezi, pur şi simplu rămâi fără cuvinte, deoarece este o gaură imensă în pământ", a subliniat el. Primii 80 de metri reprezintă o cădere verticală prin care cade o cantitate mare de apă care, potrivit cercetătorilor, devine un râu subteran de 2 kilometri care curge prin peşteră.

 (Catherine Hickson)
(Catherine Hickson)

Întrucât speologii nu au efectuat încă o investigaţie mai profundă a peşterii, preferă să păstreze secretul despre locul respectiv. În timpul expediţiei din septembrie, această cascadă a fost un obstacol pentru explorarea mai amănunţită a terenului, motiv pentru care cercetătorii pregătesc o a doua expediţie planificată în 2020.

Echipa lui Hickson crede că apa poate proveni de la topirea unui gheţar din apropiere şi că, odată cu trecerea timpului şi consecinţele schimbărilor climatice, s-a format o groapă uriaşă la intrarea în peşteră. Hickson a declarat pentru Global News că, privind direct peştera se vede o linie de aproape 200 de metri şi, spre deosebire de Munţii Stâncoşi, unde cea mai mare parte a rocii este din calcar, peştera se află într-un carst dungat, o marmură compusă din mai multe straturi de rocă.

În mod provizoriu, peştera uriaşă a primit numele de Sarlacc, fiind asemănătoare cu bârlogul lui Sarlacc, o creatură care apare în filmul Returning the Jedi din saga Star Wars. Dar nu s-a decis numele oficial, care trebuie aprobat.

"Chiar şi în aceste vremuri, când credem că ştim totul şi explorăm fiecare loc, putem fi surprinşi de natură", a concluzionat Hickson în interviul său pentru Global News.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor