Vitiligo: afecţiunea autoimună care atacă pielea. Cauzele şi cum să o prevenim

Vitiligo este o boală autoimună frecventă în care sistemul imunitar atacă şi distruge din greşeală melanocitele, celulele care conferă pielii culoarea sa, provocând pete pe piele, albe sau vizibil mai deschise decât zona înconjurătoare.

La nivel mondial, vitiligo afectează bărbaţi, femei şi copii, iar cercetătorii estimează că aproximativ 1 din 109 persoane americane va dezvolta vitiligo până la vârsta de 80 de ani, deşi numărul real este probabil mai mare, deoarece multe cazuri nu sunt niciodată diagnosticate oficial.

Cel mai grav aspect al afecţiunii vitiligo nu este ce apare pe piele, ci consecinţele ei în ceea ce priveşte încrederea în sine şi viaţa de zi cu zi. Cei care trăiesc cu vitiligo se confruntă cu rate mai mari de depresie şi probleme de somn.

Depistarea semnelor timpurii poate ajuta oamenii să caute soluţii mai repede.

Simptomele şi semnele timpurii ale afecţiunii vitiligo

Vitiligo este aproape întotdeauna observat mai întâi vizual. De obicei, afecţiunea nu provoacă durere sau mâncărime, deşi la unele persoane, atunci când vitiligo se răspândeşte activ, zonele cu piele mai deschisă la culoare pot provoca o uşoară mâncărime sau furnicături.

Semnele cel mai uşor de recunoscut sunt una sau mai multe pete de păr argintiu, gri sau alb sau piele netedă albă sau mai deschisă decât în mod normal. Petele pe piele încep adesea ca mici pete pale sau de un alb cenuşiu, care pot fi rotunde, ovale sau în formă de dungi. În timp, aceste pete se pot mări lent şi se pot uni în pete mai mari şi mai neregulate, pot rămâne stabile sau, în unele cazuri, îşi pot recăpăta culoarea.

Petele iniţiale apar cel mai frecvent pe mâini, antebraţe, picioare şi faţă, în special în jurul ochilor şi al gurii. De acolo, ele se pot mări, pot rămâne stabile sau, în unele cazuri, îşi pot recăpăta culoarea. Petele se pot răspândi, de asemenea, în alte zone ale corpului în timp.

Deoarece melanocitele se găsesc şi în păr, ochi şi anumite suprafeţe umede, cum ar fi interiorul gurii şi al nasului, vitiligo poate provoca modificări şi în aceste zone, ducând la semne precum:

• Albirea prematură sau încărunţirea părului de pe scalp, sprâncene, gene sau barbă.
• Pierderea culorii în interiorul gurii sau nasului.
• Modificări ale pigmentului la nivelul retinei (partea din spate a ochiului) şi uveei (stratul intermediar, pigmentat) ochiului.
• Apariţia de noi pete albe după leziuni ale pielii, frecare sau arsuri solare - un fenomen cunoscut sub numele de fenomenul Koebner.

Tipurile de vitiligo

Vitiligo este clasificat în funcţie de modul în care apar petele pe corp. Cele trei tipuri includ:

1. Vitiligo nesegmentar

Cea mai comună formă, în care petele apar pe ambele părţi ale corpului într-un model aproximativ simetric şi se pot răspândi treptat în timp. Există diverse subtipuri în funcţie de locul în care apar petele pe corp.

• Acrofacial: Afectează faţa, mâinile şi picioarele.
• Mucosal: Afectează mai mult de o zonă a membranelor mucoase.
• Generalizat: Afectează mai multe zone ale corpului, cum ar fi ambii genunchi sau ambele coate.
• Universal: Afectează 80% până la 90% din suprafaţa corpului.

2. Vitiligo segmentar

Petele apar doar pe o singură parte a corpului, adesea urmând un model în formă de bandă sau localizat, care nu traversează linia mediană. Este mai frecvent la copii şi adesea asociat cu pete de păr alb. Această formă se răspândeşte de obicei rapid timp de şase până la 24 de luni înainte de a se stabiliza şi poate răspunde mai slab la tratament.

3. Vitiligo nedefinit sau localizat

Una sau câteva pete izolate care nu urmează în mod clar un model simetric sau segmentar. Acestea includ:

• Mucosal: Afectează o zonă a membranei mucoase
• Localizat: Afectează una sau câteva pete izolate

Pe lângă localizare, medicii pot descrie şi aspectul petelor. Un exemplu este vitiligo tricom, în care o pată formează un „ochi de taur” tri unele studii au constatat niveluri reduse la persoanele cu vitiligo. Zincul are, de asemenea, proprietăţi antiinflamatorii şi susţine funcţia de barieră a pielii.

Ginkgo Biloba: Studii de mică amploare sugerează că acest extract poate încetini progresia vitiligo-ului şi poate favoriza repigmentarea, probabil datorită proprietăţilor sale antioxidante şi imunomodulatoare.

Polypodium Leucotomos: Un supliment antioxidant derivat din ferigă, utilizat uneori combinat cu fototerapia UVB de bandă îngustă pentru a îmbunătăţi repigmentarea. Studiile sugerează că acesta poate reduce anumite celule T activate şi poate ajuta la protejarea împotriva arsurilor solare şi a cancerului de piele asociat cu expunerea repetată la radiaţiile UV.

L-fenilalanină: Un aminoacid care este un precursor al melaninei. Unele studii sugerează că fenilalanina poate susţine repigmentarea atunci când este combinată cu expunerea la raze UVA sau la lumina soarelui.

Alte cercetări, mai limitate, susţin suplimente în plus — adesea utilizate în combinaţie şi alături de fototerapie — pentru reducerea stresului oxidativ sau susţinerea rezistenţei melanocitelor. Acestea includ vitaminele C şi E, cupru, acidul alfa-lipoic, coenzima Q10 (CoQ10), curcumina şi Phyllanthus emblica (agrişul indian).

Deoarece vitiligo implică un sistem imunitar hiperactiv — în special dominanţa Th17 — suplimentele comercializate ca „stimulanţi ai sistemului imunitar” trebuie abordate cu precauţie. Produse precum sâmburele de soc, ciupercile medicinale şi amestecurile debeta-glucan pot stimula activitatea imunitară care determină vitiligo. Acestea trebuie utilizate numai sub îndrumarea unui medic specialist.

3. Expunerea la soare

O expunere la soare controlată şi treptată poate ajuta la stimularea precursorilor melanocitelor din foliculii piloşi să migreze în piele şi să reia producţia de pigment, similar cu modul în care funcţionează fototerapia UVB. Dezvoltarea treptată a toleranţei, fără arsuri, poate sprijini repigmentarea la unele persoane cu vitiligo staţionar.

4. Gestionarea stresului

Relaţia dintre stresul psihologic şi vitiligo pare a fi bidirecţională: stresul poate preceda sau agrava vitiligo, iar convieţuirea cu o afecţiune de piele vizibilă poate fi ea însăşi o sursă majoră de stres continuu. Studiile raportează că persoanele cu vitiligo prezintă rate mai ridicate de depresie, anxietate şi retragere socială decât populaţia generală, iar în unele grupuri, mai mult de jumătate dintre pacienţi îndeplinesc criteriile cel puţin pentru simptome depresive moderate.

Abordarea sănătăţii mintale este, prin urmare, o parte importantă a celor care suferă de vitiligo. Abordări precum terapia cognitiv-comportamentală, terapia de acceptare şi angajament, programele bazate pe mindfulness şi educarea pacientului specifică afecţiunii pot îmbunătăţi calitatea vieţii şi pot ajuta persoanele să facă faţă mai eficient vitiligo.

Practicile zilnice, precum mindfulness sau reflecţia în rugăciune, mişcarea regulată, somnul de calitate şi sprijinul social puternic sunt asociate cu niveluri mai scăzute de stres şi răspunsuri imunitare mai echilibrate, ceea ce poate contribui la reducerea factorilor declanşatori care contribuie la exacerbări.

Cum mentalitatea influenţează vitiligo

Cercetările sugerează că modul în care o persoană percepe vitiligo — cât de gravă şi controlabilă i se pare boala şi ce înseamnă aceasta pentru identitatea sa — poate schimba gradul în care aceasta îi perturbă viaţa de zi cu zi şi probabilitatea ca persoana respectivă să urmeze un tratament.

Persoanele care consideră vitiligo ca fiind complet în afara controlului lor sau ca fiind desfigurant tind să raporteze mai multă suferinţă şi retragere socială. Cei care dezvoltă o mai mare acceptare şi un sentiment de urgenţă faţă de afecţiunea lor raportează adesea o calitate a vieţii mai bună, chiar şi cu niveluri similare de afectare a pielii.

Atitudinea influenţează, de asemenea, deciziile privind tratamentul. Unii oameni decid că timpul, costul sau efectele secundare ale tratamentelor medicale merită efortul; alţii decid că a trăi cu pete vizibile şi a se concentra pe confort, acoperire sau camuflaj se potriveşte mai bine valorilor lor.

Cum se poate preveni

Deoarece vitiligo implică o interacţiune complexă între genetică, funcţia imunitară şi factori de mediu, nu poate fi întotdeauna prevenit. Totuşi, pentru cei care sunt predispuşi genetic, câteva măsuri pot reduce riscul de a-l dezvolta:

• Evitaţi expunerea la substanţe chimice care conţin fenol, prezente în unele cauciucuri, materiale plastice, coloranţi şi produse de curăţare.
• Protejaţi pielea de traume, frecare şi arsuri solare.
• Reduceţi la minimum inflamaţia şi stresul oxidativ prin dietă şi stil de viaţă.
• Optimizaţi sănătatea metabolică şi a intestinului.
• Menţineţi niveluri adecvate de nutrienţi esenţiali.
• Abordaţi stresul în mod proactiv.
• Gestionaţi afecţiunile autoimune concomitente.

Posibilele complicaţii ale afecţiunii vitiligo

Contrar presupunerilor de lungă durată, afecţiunea vitiligo în sine este asociată cu un risc mai mic atât de melanom, cât şi de cancer de piele non-melanom, posibil deoarece aceeaşi activitate imunitară care atacă melanocitele poate viza şi celulele precanceroase. Riscul crescut de cancer despre care au fost avertizaţi unii pacienţi este atribuit mai precis anumitor tratamente — în special terapiilor mai vechi bazate pe ultraviolete, precum PUVA — şi nu bolii în sine.

Acestea fiind spuse, vitiligo este asociat cu mai multe complicaţii care merită monitorizate:

Comorbidităţi autoimune: Studiile arată că persoanele cu vitiligo au o probabilitate semnificativ mai mare de a dezvolta alte afecţiuni autoimune, cel mai frecvent tulburări tiroidiene, psoriazis şi artrită reumatoidă. Alopecia areată (căderea părului) este, de asemenea, asociată, iar anemia pernicioasă (o afecţiune autoimună asociată cu deficitul de vitamina B12) devine mai probabilă odată cu extinderea afecţiunii vitiligo, ceea ce face ca screeningul periodic să fie important.

Complicaţii psihologice şi sociale: Caracterul vizibil al vitiligo, în special la persoanele cu pielea mai închisă la culoare sau când afectează zone expuse precum faţa şi mâinile, poate afecta stima de sine, interacţiunile sociale şi viaţa profesională, ducând la anxietate sau depresie.

Arsurile solare şi fotodeteriorarea: Petele depigmentate sunt mai predispuse la arsuri solare şi inflamaţii locale, care pot declanşa apariţia de noi pete prin răspunsul Koebner.

Modificări oculare: Persoanele cu vitiligo prezintă un risc crescut de sindromul ochiului uscat, probabil deoarece inflamaţia autoimună afectează producţia şi calitatea lacrimilor.

Modificări ale auzului: Unele persoane cu vitiligo dezvoltă o pierdere a auzului senzorială uşoară la frecvenţe înalte.

Sursa: Epoch Times SUA