Peste weekend: Putin semnează legea etichetării organizaţiilor media ca “agenţi străini”
alte articole
La aproape două săptămâni după ce Duma, camera inferioară a Parlamentului Rusiei, a adoptat un proiect de lege care permite autorităţilor să eticheteze organizaţii media susţinute de SUA ca fiind agenţi străini, preşedintele rus Vladimir Putin a semnat în mod oficial legea.
Noua lege permite Moscovei să eticheteze organizaţiile media străine ca “agenţi străini” şi aparent acesta este un răspuns la decizia Washingtonului de a forţa Russia Today (RT), o organizaţie media finanţată de guvernul rus care a operat în SUA începând cu 2005, să se înregistreze ca agent străin.
După cum a indicat Reuters, noua lege a fost trecută pe repede înainte în ambele camere ale Parlamentului rus în ultimele două săptămâni şi va permite acum Moscovei să forţeze organizaţiile media străine să eticheteze ştirile pe care le furnizează ruşilor ca fiind rezultatul activităţii “agenţilor străini”.
De asemenea, noua lege semnată sâmbătă de Putin cere acestor organizaţii media să dezvăluie sursele de finanţare.
Comunitatea americană de informaţii a acuzat Kremlinul că foloseşte organizaţiile media ruseşti pe care le finanţează pentru a influenţa alegătorii americani şi, de atunci, Washingtonul a cerut ca reţeaua televiziuii ruse de stat RT să înregistreze ca “agent străin” o companie afiliată ce operează în SUA.
În urmă cu câteva zile, sectorul judiciar al Rusiei a publicat o listă cu 9 organizaţii media finanţate de SUA ce vor fi adăugate pe lista de agenţi străini. Organizaţiile media respective sunt Voice of America (VOA), Radio Europa Liberă (RFE), cunoscut şi sub numele de Radio Libertatea (Radio Liberty), împreună cu şapte organizaţii de ştiri separate în limba rusă sau limba locală care sunt administrate de Radio Europa Liberă.
Cele şapte entităţi media furnizează ştiri privind Crimeea, pe care Rusia a anexat-o de la Ucraina în martie 2014; privind Siberia; privind regiunea predominant musulmană a regiunii Caucazul de Nord; privind Rusia provincială. O altă entitate este un post TV online care acoperă regiunea majoritar musulmană Tatarstan, iar cea de-a şaptea este un portal de ştiri care verifică declaraţiile oficialilor ruşi.
Conform unei copii a proiectului de lege, găsit într-o bază de date a guvernului rus, legea intră în vigoare imediat.