Pentru a preveni o rebeliune, Spania închiriază vase de croazieră pentru a găzdui 16.000 de poliţişti în Catalonia
alte articole
Eforturile Madridului de a opri un referendum pe tema independenţei catalanilor, în prezent programat pentru ziua de 1 octombrie, par să devină tot mai ostile pe zi ce trece. La începutul acestei săptămâni, poliţia spaniolă a preluat controlul asupra finanţelor regiunii Catalonia, pentru a se asigura că politicienii separatişti nu vor cheltui mai multe fonduri publice pentru referendum şi au desfăşurat raiduri pe tot cuprinsul regiunii pentru a confisca buletine de vot şi materiale de campanie din imprimerii şi companii de transport.
De asemenea, poliţia spaniolă a arestat 14 persoane în timpul unor operaţiuni desfăşurate miercuri. Printre cei arestaţi s-a aflat şi adjunctul ministrului regional al Economiei, Josep Maria Jove.
Arestările au fost neaşteptate, dar sute de primari şi alţi oficiali catalani au fost avertizaţi că vor fi puşi sub acuzare dacă vor ajuta la organizarea unui referendum declarat ilegal de guvernul central din Madrid.
Sute de susţinători ai independenţei catalane au ieşit imediat pe străzile Barcelonei pentru a protesta împotriva arestărilor. Jordi Sanchez, liderul uneia dintre cele mai mari asociaţii separatiste din regiune, a cerut catalanilor să reziste paşnic dar să şi ajute la apărarea „instituţiilor noastre”. Mesajul său a fost postat pe Twitter.
Conform Reuters, campania de suprimare tot mai agresivă desfăşurată de poliţia spaniolă i-a forţat pe unii lideri catalani să recunoască, pentru prima dată, că planurile pentru desfăşurarea votului sunt acum sub semnul întrebării.
Între timp, ca semn al ostilităţii tot mai mari şi al intenţiilor Madridului de a face tot ce este necesar pentru a bloca votul, Bloomberg a raportat că Spania a închiriat vase de croazieră pentru a putea comasa o forţă poliţienească masivă în Catalonia.
Ministerul spaniol de Interne a cerut autorităţilor portuare din Barcelona să permită acostarea unui vas de croazieră până în 3 octombrie, susţinând că este vorba de o problemă de stat, a precizat miercuri prin telefon o purtătoare de cuvânt a ministerului. Vasul, cunoscut drept Rhapsody, a andocat în portul Barcelona joi, în jurul orei locale 9:30 a.m., a precizat purtătoarea de cuvânt, conform Bloomberg.
Obiectivul este acela de a comasa o forţă de peste 16.000 de ofiţeri de poliţie şi securitate până la referendumul din 1 octombrie, a informat pe website-ul său ziarul El Correo. Acest număr ar depăşi numărul forţelor de poliţie catalane, Mossos d’Esquadra, care servesc atât guvernul central cât şi pe cel catalan.
De altfel, guvernul din Madrid a închiriat în mod discret vase pentru a acosta în mai multe porturi, inclusiv Barcelona, cu scopul de a fi folosite ca locuinţe temporare pentru miile de ofiţeri de poliţie trimişi special în zonă pentru a menţine ordinea într-o Catalonie rebelă şi pentru a ajuta la suprimarea eforturilor de organizare a referendumului.
Totuşi, muncitorii din docurile Barcelonei au intrat în grevă joi, şi au declarat că vor refuza să furnizeze servicii vaselor care transportă poliţişti. La scurt timp, docherii din Tarragona au făcut acelaşi lucru. În plus, un al treilea port, Palamos, care se află sub administraţia guvernului regional, a refuzat să primească vase care transportă forţe ale poliţiei.
Cu toate acestea, guvernul catalan susţine că încă poate ţine referendumul şi, recent, a anunţat că a depozitat aproximativ 6.000 de buletine de vot într-o locaţie secretă. „Referendumul va avea loc şi este deja organizat. Cu siguranţă, condiţiile în care se va oficia [votul] nu sunt cele pe care le-am dorit”, a declarat Raul Romeva, ministrul catalan pentru afaceri externe.
În acelaşi timp, liderii separatişti l-au acuzat pe premierul spaniol Mariano Rajoy că împinge Catalonia într-o stare de urgenţă în loc să negocieze termenii unui referendum.
„Problema care este la mijloc astăzi nu este independenţa – sau nu – a Cataloniei”, a precizat Romeva miercuri unui grup de corespondenţi străini în Madrid. Este vorba de „democraţia în Spania şi Uniunea Europeană”, a adăugat el.
Romeva a declarat că regiunea Catalonia va ţine referendumul conform planului şi că parlamentarii catalani vor acţiona în vederea onorării rezultatului într-un interval de 48 de ore – însemnând că vor declara unilateral independenţa regiunii dacă alegătorii vor vota pentru această schimbare.
„Nu există nicio alternativă, absolut nicio alternativă. Pe masă există acum doar două proiecte: un proiect democratic sau suprimarea”, a mai afirmat oficialul catalan.