Pentagonul ar avea o armată de peste 60 de mii de omuleţi verzi peste tot prin lume

Imagine cu Ryan Fogle publicată de Rusia la momentul expulzării sale
Imagine cu Ryan Fogle publicată de Rusia la momentul expulzării sale (Captură video)

Pentagonul conduce o armată secretă de 60.000 de persoane, formată din militari, civili şi contractori, care călătoresc prin toată lumea, sub identităţi false, sub acoperirea desfăşurării unor activităţi pentru companii de marcă - fără ştirea Congresului sau a americanilor - potrivit unui raport, conform NY Post.

Armata secretă a fost creată de Pentagon în ultimii 10 ani ca parte a unui program intitulat eufemistic „reducere a semnăturilor” şi funcţionează atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional, folosind o forţă de luptători clandestini, care, uneori, nu folosesc uniformele în timpul operaţiunilor lor, a relatat Newsweek.

Citiți și Rusia susţine că un agent CIA a fost prins încercând să recruteze un spion

Forţa este de 10 ori mai mare decât departamentele "din umbră" ale CIA, are un buget de peste 900 milioane USD şi angajează aproximativ 130 de companii private în operaţiuni pe care le desfăşoară în regiuni precum Orientul Mijlociu şi Africa, se arată în raport.

În ciuda dimensiunii şi bugetului armatei sub acoperire, Congresul nu a organizat niciodată o audiere cu privire la acest program.

Aproximativ jumătate din forţa care acţionează în program este alcătuită din forţe speciale, comandouri foarte instruite care urmăresc teroriştii din întreaga lume, inclusiv în Iran şi Coreea de Nord.

Citiți și Deşi oferă agenţilor peruci ieftine, CIA cheltuieşte sume mari pentru a recruta informatori străini

Al doilea departament ca mărime, din cadrul acestei armate, este alcătuit din specialişti în informaţii militare. Cu toate acestea, cel mai nou departament, care are şi creşterea cea mai spectaculoasă, este cel al specialiştilor în computere, care folosesc identităţi false şi tehnici de „neatribuire” sau „atribuire greşită” online pentru a se camufla, astfel încât să poată urmări ţintele cu valoare ridicată, să colecteze „informaţii accesibile publicului” şi să se angajeze în campanii de influenţă pentru a manipula platformele social media.

Programele de „reducere a semnăturilor”, care sunt administrate de o serie de organizaţii guvernamentale obscure, nu au o definiţie clară şi sunt descrise de Agenţia de Informaţii pentru Apărare ca ceea ce „ar putea folosi cineva pentru ... a descrie măsuri operaţionale de securitate pentru o varietate de activităţi şi operaţiuni”.

Raportul susţine că, în cele din urmă, programele protejează operatorii de identificarea de către grupurile pe care le urmăresc online şi le acoperă pistele pentru a le păstra identitatea secretă, în vederea protejării de represalii.

Un ofiţer superior pensionat recent, care a supravegheat unul dintre programe, a spus că nimeni nu este pe deplin conştient de amploarea operaţiunilor de acest gen sau de implicaţiile pe care le au pentru războiul convenţional.

„Totul, de la statutul Convenţiilor de la Geneva - dacă un soldat care opera cu identitate este capturat de inamic - până la supravegherea Congresului - sunt probleme”, a declarat sursa pentru Newsweek. „Majoritatea oamenilor nici măcar nu au auzit de termenul "reducere de semnătură", ca să nu mai vorbim de detalii.”

Raportul a citat un caz în care un agent clandestin fusese eliminat în timp ce încerca să recruteze un agent dublu.

Moscova, în mai 2013, a ordonat unui „al treilea secretar” pe nume Ryan Fogle să părăsească ţara şi a publicat fotografii în care acesta purta o perucă blondă şi avea la el patru perechi de ochelari de soare, o hartă stradală, o busolă, o lanternă, un briceag elveţian, şi un telefon mobil care, potrivit unui articol din presă, părea că „este pe acest pământ de cel puţin un deceniu”.

Expulzarea lui Fogle a atras atenţia presei internaţionale şi a generat critici din partea oficialilor retraşi ai CIA cu privire la lipsa de precauţie.

Dar telefonul mobil al lui Fogle ascundea un dispozitiv mai sofisticat.

Brenda Connolly - acesta nefiind numele ei real, a subliniat Newsweek - lucrează pentru un mic contractor de apărare care produce instrumente pentru programele de „reducere a semnăturii”.

Connolly a spus că telefonul, aparent vechi, al lui Fogle ascundea un dispozitiv de „comunicaţii sub acoperire” şi purta un scut de frecvenţă radio pentru a bloca urmărirea electronică. (...)

„Cine credeţi că foloseşte asemenea dispozitive?” întreabă Connolly. „Militari, băieţi speciali care lucrează în operaţiuni super secrete.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii