Patinoarul-lego e gata
alte articole

Patinoarul olimpic de la Poiana Braşov, unde se vor desfăşura probele de short truck şi patinaj artistic pe timpul Festivalului Olimpic al Tineretului European 2013, a fost finalizat şi testat cu doar câteva zile înaintea startului competiţiei. Patinoarul conţine tribune mobile şi vestiare care pot fi folosite simultan de 120 de sportivi. La construcţia acestui patinoar ridicat în mai puţin de două luni au lucrat şi 25 de deţinuţi de la Penitenciarul Codlea.
Întrecerile de sărituri cu schiurile vor fi găzduite de Bază Olimpică de pe Valea Cărbunării, partidele turneului de hochei vor avea loc la Patinoarul Olimpic din Braşov, patinajul artistic şi patinajul viteză se vor ţine pe patinoarul din Poiana Braşov, aflat în construcţie, schiul fond şi snowboard-ul se vor desfăşura la Predeal, schiul alpin pe pârtia Subteleferic din Poiana Braşov, iar biatlonul la Cheile Grădiştei.
Un ecran gigant de 24 metri pătraţi pe care va fi transmisă live deschiderea oficială a Festivalului Olimpic al Tineretului European, care va avea loc în 17 februarie de la ora 17.30, va fi amplasat în Piaţa Sfatului din Braşov. Potrivit unui comunicat al Primăriei Braşov, arena Liceului Sportiv, unde va avea loc festivitatea de deschidere a FOTE, cuprinde doar 2.000 locuri care sunt rezervate oficialităţilor, părinţilor sportivilor, reprezentanţilor mass-media şi publicului, iar accesul se va face doar pe bază de invitaţie.
În aceste condiţii, Primăria va amplasa un ecran gigant de 24 de metri pătraţi în Piaţa Sfatului astfel încât turiştii şi braşovenii care nu pot intra pe arena Liceului Sportiv să poată vedea live festivitatea.
Festivalul Olimpic al Tineretului European, ajuns la cea de-a 11-a ediţie, se va desfăşura în perioada 17-22 februarie, în judeţul Braşov. Cei peste 1.400 de sportivi şi oficiali din 45 de ţări vor fi cazaţi în şase hoteluri din Poiana Braşov.
Cei 910 sportivi (559 băieţi 351 fete) prezenţi la FOTE concurează astfel: schi alpin (187), biatlon (145), schi fond (168), sărituri cu schiurile (85), snowboarding (91), patinaj artistic (50), short track (64), hochei pe gheaţă (120).
La Festivalul Olimpic al Tineretului European găzduit de judeţul Braşov participă următoarele ţări: Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Liechtentein, Lituania, Albania, Andorra, Armenia, Austria, Belarus, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Macedonia, Franţa, Georgia, Germania, Marea Britanie, Luxemburg, Republica Moldova, Monaco, Olanda, Norvegia, Polonia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Turcia, Ucraina.